Seminar dedicat sculptorului şi istoricului Ivan Mestrovic, la centrul „Calderon”

feb. 14th, 2012 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 15 februarie 2012, ora 16:00, la Centrul „Calderon” al Primăriei Sectorului 2, va avea loc seminarul dedicat sculptorului şi istoricului Ivan Mestrovic. Despre artist va vorbi profesorul Virgiliu Z. Teodorescu, care va prezenta proiecţii interesante şi va oferi invitaţilor ocazia de a comenta imaginile expuse.

Ivan Mestrovic a realizat pentru România trei mari monumente care au avut de suferit acţiuni distructive ale regimului dominator impus de eliberatorii – ocupanţi ai României după 1944. Ne referim la monumentul cinstirii omului politic Ion C. Brătianu care din fericire, cu unele stricăciuni provocate îl reavem în forul public în curtea Aşezămintelor Brătianu din Bucureşti.
Celelalte două, respectiv monumentele ridicate cinstirii memoriei regelui Carol I şi regelui Ferdinand au fost distruse, bronzul lor fiind întrebuinţat pentru proslăvirea noii orânduiri. Mai avem ca realizare a artistului Ivan Mestrovic un bust I. C. Brătianu, aflat în clădirea Aşezămintelor Brătianu şi lucrarea „Vulturii” aflată la Aşezământul de la Florica- Ştefăneşti judeţul Argeş.
În cei 40 de ani de activitate, pe lângă cărţile şi studiile publicate şi de activitatea de muzeograf, s-a preocupat în mod predilect şi de cercetarea istoriei monumentelor de for public.

Număr de vizualizări :777


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro