Amos Oz: „Acolo unde există viaţă, există şi compromis, iar antonimele sunt fanatism şi moarte”

feb. 28th, 2012 | By | Category: Postcard

Luni, 27 februarie 2012, ora 12:00, la Hotel InterContinental din Bucureşti (Sala Fortuna), a avut loc o conferinţă de presă cu scriitorul israelian Amos Oz. Totodată, de la ora 18:30, scriitorul a susţinut un dialog cu Gabriel Liiceanu, directorul general al Editurii Humanitas, la Ateneul Român. Marţi, 28 februarie 2012, ora 11:00, la Sala “Constantin Stoicescu” a Palatului Facultăţii de Drept, Amos Oz va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. De la ora 17:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti, va fi lansată seria de autor „Amos Oz” a Editurii Humanitas Fiction, cu volumele “Odihnă desăvârşită”, “Cutia neagră”, “Cum să lecuieşti un fanatic”, „Rime despre viaţă şi moarte”, „Poveste despre dragoste şi întuneric” şi „Scene de viaţă campestră”. Invitaţi la eveniment: Amos Oz, Marlena Braester (traducătoarea din ebraică a scriitorului), Ioana Pârvulescu şi Denisa Comănescu. Amos Oz se află în Bucureşti în perioada 27-28 februarie 2012, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi a Ambasadei Israelului la Bucureşti.

Conferinţa de presă organizată luni, 27 februarie 2012, ora 12:00, la Hotel InterContinental din Bucureşti, i-a avut invitaţi pe Amos Oz, Denisa Comănescu (director Editura Humanitas Fiction), Florin Bican (interpretul din engleză al dialogurilor din timpul conferinţei) şi Marlena Braester (traducătoarea din ebraică a scriitorului). Totodată Nily Oz, soţia scriitorului,a fost prezentă la eveniment.

Denisa Comănescu a deschis conferinţa, cu o prezentare a celui mai important scriitor israelian al momentului, precizând că acesta a fost tradus în 41 de limbi şi a publicat 18 volume de ficţiune, 12 romane şi 6 volume de povestiri. Amos Oz a lăudat iniţiativa celor de la Humanitas Fiction şi a salutat publicul cu binecunoscutele „Bună dimineaţa, shalom tuturor”.

Prima întrebare venită din public, a fost despre motivaţia care l-a făcut pe scriitor să revină pentru a treia oară în România.

„Mica Românie” a copilăriei lui Amos Oz

În copilărie, scriitorul a crescut în Ierusalim, în proximitatea „micii Românii” din cartierul natal, un magazin în care se vindeau bomboane şi dulciuri, iar proprietarii localului erau nişte evrei români. Tot acolo a avut ocazia să asculte cântece şi glume în limba română. Ulterior, mutându-se în kibbutzul din Hulda a întâlnit mulţi români, iar părinţii soţiei sale erau din Basarabia, parte din România în acele vremuri. Când a ajuns la Festivalul de la Neptun din 2004, limba, limbajul corporal, simţul umorului şi entuziasmul oamenilor îi erau deja familiare.

Contactul cu România anilor 2000

“Pentru prima dată, am întâlnit un public minunat pentru cărţile mele, receptiv, deschis şi am avut parte de editori minunaţi.”, a spus scriitorul.

Scriitorul a menţionat călătoriile din România din anii 2002 şi 2004, contactul cu scriitorii şi onoarea de a fi fost distins, la Neptun, în 2004, cu Marele Premiu Ovidius.

„Nu scriu despre oameni fericiţi, scriu despre oameni nefericiţi”

Unele dintre cărţile autorului au la bază copilăria acestuia, fără să fie biografice, ci cu o mare doză de invenţie, exprimând nesiguranţa copilului ce a fost şi a crescut în Ierusalim. În 1940, după Holocaustul în care mulţi membri ai familiei acestuia au fost ucişi, teama că putea avea aceeaşi soartă cu a lor s-a amplificat. Se temea că, odată ce armata britanică se va retrage, armata arabă îi va omorî. „Îmi doream ca atunci când mă fac mare să fiu o carte, nu un om”, a precizat scriitorul. „Ştiam cât de uşor poţi omorî un om. Știam că și cărțile pot fi distruse, dar undeva, un exemplar din mine tot ar fi supravieţuit.”

Autorul a mai precizat că, dacă ar fi să rezume la un cuvânt subiectele cărţilor sale, acest cuvânt ar fi „familie”, dacă ar fi să poată folosi două cuvinte, acestea are fi „familie nefericită”.

Curiozitatea, o „virtute morală”

La întrebarea „Cum vă descurcaţi cu cele trei slujbe?”, Amos Oz a spus: “Nu mai lucrez în agricultură; am fost fermier. Acum scriu şi predau.”

Gabriel Liiceanu l-a întrebat pe scriitor: „Atunci când vă aşezaţi în pielea unui personaj, evident că practicaţi o distribuire a spiritului, care conduce la o schizofrenie. Cum poţi să te recuperezi după ce te-ai pierdut în atâtea personaje? În „Soţul meu, Michael”, personajul narator vorbeşte de la nivelul unei femei. Cum reuşeşte scriitorul să se pună în pielea unei femei?”

Oz a răspuns că „se trezeşte la 5 dimineaţa, se plimbă prin deşertul lângă care locuieşte, îşi bea cafeaua, se așază la birou și începe să se întrebe ce ar face un el sau o ea.” “Asta fac eu ca să-mi câştig existenţa, îmi imaginez alți oameni. Curiozitatea este o virtute. Eu cred că oamenii curioși sunt mai buni decât oamenii care nu sunt curioși.”

“Schizofrenia nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane sau personaj. Într-o căsnicie, o doză de schizofrenie e bună. (…) Aveam 24 de ani când am scris romanul „Soţul meu, Michael”,  şi atunci credeam că ştiu totul despre femei. Astăzi nu aş mai îndrăzni să fac acest lucru.”

„Vizitaţi, din când în când, subsolul”

La întrebarea „în ce măsură urmăreşte  şi  îşi citeşte cronicile”, Oz a spus că le urmăreşte, iar „cele bune sunt bune, pe când cele rele „te pot răni”. Totodată, a precizat că încearcă să aibă o atitudine filosofică faţă de cele proaste.

„Mulţi dintre cei ce locuiesc în Iersualim sunt indignaţi faţă de ceea ce scriu. În alte țări, și în România, oamenii citesc de plăcere. Acolo, oamenii citesc cărţi ca să aibă cu ce să nu fie de acord. „Toţi ştiu mai bine.” Trăim într-o ţară în care au loc dezbateri şi certuri. Israelienii citesc foarte mult, e o ţară de cititori; nu citesc de plăcere, ci de furie. (…) Israelul e puternic divizat politic în şoimi şi porumbei. Mulți oameni din Israel nu sunt de acord cu viziunea mea politică și îmi scriu că sunt un scriitor minunat, dar să renunț la politică. Sunt alții care sunt de acord cu politica și îmi scriu că în astfel de vremuri ar trebui să mă concentrez pe politică. Este un lux să poți scrie în astfel de vremuri. Dar eu mă împart.”

Scriitorul, de asemenea, își îndeamnă cititorii să facă, din când în când, câte o călătorie în sine. ”O călătorie în tine însuţi e o călătorie în care descoperi ceea ce mulţi oameni nu vor să ştie. Fiecare are o piviniţă în care nu merge prea des pentru că e întuneric, rece, e plin de monştri. E crucial, însă, ca experienţă, să dăm piept cu ei, să descoprim Eul nostru pe care-l respingem, pe care preferăm să-l ignorăm. După confruntare, revenim şi suntem un pic mai blânzi, mai rafinaţi. Vizitaţi, din când în când, subsolul.”, a spus scriitorul.

Oz a ezitat să vorbească despre proiectele în lucru: „Ezit să-mi expun sarcina razelor X pentru că ar putea să dăuneze copilului. (…) Sunt însă multe povestiri pe care nu le-am publicat sau terminat. Sunt mai multe avorturi decât naşteri. Când nu am senzaţia de pace, nu public. Ştiu că nu fiecare început dă roade.”

„Cel mai de preţ capital al unui scriitor e propria lui viaţă, şi nici un scriitor mare nu a scris fără să nu facă apel la experienţă. Cât se poate exploata viaţa lor?”, l-a mai întrebat Gabriel Liiceanu pe scriitor.

„Atâta timp cât rămâi curios, ai experienţe să scrii sute de romane. (…) Spionez necunoscuţi şi inventez poveşti despre ei.”, a răspuns Oz.

„Fanatismul e o genă malignă, care există în noi toţi. Cum se reflectă în romane?”, a întrebat Denisa Comănescu.

„În romanul „Cutia neagră”, aproape fiecare personaj e fanatic în mod diferit. Pentru personajul principal feminin, chiar dacă lumea va fi distrusă, ea vrea să fie fericită.”

Întrebat despre cum îl ajută politica în literatură și invers, scriitorul a spus: ”Numitorul comun între literatură şi politică este complexitatea, nu separarea în alb şi negru. Am învățat să văd ambele fețe, să mă pun și în locul ceiluilalt. Totuși, trag o linie între politic și metapolitic. Există multă politică în romanele mele, personajele au idei și viziuni politice, dar romanele nu țin partea nimănui. Diferența dintre politică și metapolitică este simțul umorului”, a răspuns scriitorul, încheind conferinţa de presă.

Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu


Pe scena Ateneului Român, de la ora 18:30, Gabriel Liiceanu l-a avut invitat pe Amos Oz. În sală s-au aflat numeroşi scriitori, politicieni, jurnalişti, televiziuni, artişti, o audienţă diversă şi numeroasă. În cadrul evenimentului, Ambasadorul Statului Israel a ţinut un discurs, iar muzicianul Alexandru Tomescu a interpretat două partituri pe o vioară Stradivarius, moment organizat de Filarmonica ”George Enescu”.


Pentru a treia oară în România

„Sunteţi pentru a treia oară în România. Privind traiectoria dvs., m-am gândit că există un crescendo al ei; în 2002 aţi întâlnit mulţi scriitori români, apoi, în 2004 aţi obţinut un premiu important, acum sunteţi pe scena Ateneului, obţineţi şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, Humanitas v-a editat o serie de autor. Acesta e un drum deschis în inima cititorilor. Ce anume a făcut ca opera să-i câştige pe cititori? De unde acest val de afecţiune?”, l-a întrebat Gabriel Liiceanu pe Oz.

„Aceasta este o întrebare pentru cititorii din România. (…)” Scriitorul a reluat o parte din răspunsul dat la conferinţa de presă, în legătură cu familiaritatea sa cu România, datorată copilăriei sale, dar şi datorită părinţilor soţiei sale.

„Un filosof român a simţit nevoia să facă un inventar al categoriilor de oameni cu care nu se poate dialoga: clericii; extremiştii; posesorii adevărului; fanaticii; proştii care se cred deştepţi; mincinoşii/ oamenii nu de bună credinţă.”, a continuat Gabriel Liiceanu, iar Amos Oz a întrebat „cine a mai rămas?”

„A scrie un poem e ca şi cum ai avea o aventură de o noapte, iar a scrie un roman, o căsnicie”

„Un roman se naşte dintr-o anumită viziune. Un roman nu se construieşte din idei, personaje, conflicte şi aventuri, se face din cuvinte. E ca şi cum s-ar construi întregul lanţ Carpatin din bucăţi de lego. (…) Când scriu un roman îmi pare rău de mine uneori. (…) Am comparat scrierea unui roman cu o căsnicie, iar eu sunt căsătorit de peste 50 de ani. Cred în arta compromisului, atât în scris cât şi în căsnicie. Cred în compromis ca principiu umanitar, esenţial. Unii tineri cred că acesta e lipsit de onestitate, că e o formă de slăbiciune. Compromisul este egal cu viaţa, în vocabularul meu. Acolo unde există viaţă, există şi compromis, iar antonimele sunt fanatism şi moarte.”, a spus Amos Oz.

“Subiectul predilect al literaturii dvs. este familia. Ce tip de familie? Nefericite. În romanul „Să nu pronunţi: noapte” descrieţi un cuplu legat prin iubire, un bărbat la 60 de ani şi o femeie de 45, aşezaţi într-o casă izolată la marginea deşertului. De ce rămâne familia puternică, în condiţiile astea? Nu există ceva mai rău decât singurătatea, ca pas următor?”

„Este o diferenţă între singurătate şi solitudine. Singurătatea este o condiţie primordială, dar solitudinea e când o persoană întoarce spatele umanităţii. Cuplul din acest roman este singur, dar nu trăieşte în solitudine. (…) Fiecare om, femeie sau bărbat este o peninsulă, parţial conectat cu societatea. (…) Cred că, ideologic şi politic vorbind, ar trebui să avem dreptul să rămânem peninsule. Dacă aş putea să reformulez, aş spune: Votaţi cu peninsula!”

Familiile fericite se autoexplică; familiile nefericite sunt comice şi tragice, absurde, cele mai persistente instituţii. Iisus avea o idee mai bună despre căsnicie, Platon la fel. Dacă aş avea de ales între două opţiuni, prima fiind „Să mă alătur unei misiuni către Planeta Marte”, iar a doua „Să fiu o muscă pe peretele unei familii”, aş alege să fiu musca. E mai sigur şi mai interesant. Asta e ceea ce sunt romanele mele.

„Victime ale Europei”

“Când spun că atât evreii cât şi arabii au fost victime ale Europei, sunt conştient că milioane de europeni au fost victime ale Europei. Acest mic continent a vărsat mai mult sânge decât celelalte continente. (…) Viaţa mea nu e o vendetă împotriva Europei, dar port o anumită ambivalenţă, între dragoste şi moarte. (…) Mă atrage Europa, dar nu o să uit că părinţii mei au fost daţi afară din Europa, în anii `30, spre norocul lor, altfel ar fi fost ucişi.”, a spus Oz.

„Îi vedeţi pe teroriştii lumii citind Kafka, Shakespeare, Gogol? Deschizând o carte?”, a întrebat Liiceanu.

„Nu deţin leacul pentru fanatism. (…) Un antidot ar fi simţul umorului şi nu am văzut vreun om cu simţul umorului devenind fanatic. Simţul umorului presupune a te vedea pe tine cum te văd alţii, recunoaşterea faptului că nu eşti perfect. Cred în curiozitate, cu adevărat. O persoană curioasă e mai bună, e un iubit/ă mai bun/ă. (…) În această dimensiune, literatura nu poate face minuni.”, a încheiat Oz.

Andra Rotaru

* (Amos Oz (n. 1939) este cel mai important prozator şi eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinţii săi fiind originari din Polonia şi Rusia. La cincisprezece ani se stabileşte în kibbutzul Hulda. După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în oraşul Arad, de pe ţărmul Mării Moarte. Primul său volum de povestiri, “Acolo unde urlă şacalii”, apare în 1965, fiind urmat de romanul “Altundeva poate” (1966). În 1967 luptă în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul romanului “Soţul meu, Michael” (1968), scriitorul continuă să publice cărţi de ficţiune: “Până la moarte” (1971), “Atinge apa, atinge vântul” (1973), “Dealul Sfatului Nelegiuit” (1976), “Soumchi” (1978), “Odihnă desăvârşită” (1982; Humanitas Fiction, 2011), “Cutia neagră” (1987; Humanitas Fiction, 2012), distins cu Premiul Femina Étranger, “Să cunoşti o femeie” (1989), “Fima” (1991), “Să nu pronunţi: noapte” (1994; Humanitas Fiction, 2010), “Pantera din subterană” (1995), “Aceeaşi mare” (1999), “Poveste despre dragoste şi întuneric” (2002; Humanitas Fiction, 2008, 2010, 2011), “Deodată în adâncul pădurii” (2005; Humanitas, 2010), “Rime despre viaţă şi moarte” (2007; Humanitas Fiction, 2009, 2011), “Scene de viaţă campestră” (2009; Humanitas Fiction, 2011). Semnează volume de eseuri, cel mai important fiind “Cum să lecuieşti un fanatic” (2002; Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011). Printre numeroasele distincţii primite de autor se numără: Premiul Păcii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatură (1998), Marele Premiu Ovidius (România, 2004), Premiul Catalonia pentru Literatură (2004), Premiul Grinzane Cavour (Italia, 2007) şi Premiul Heinrich Heine (Germania, 2008).

Număr de vizualizări :1475


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro