„O lume pe dos”, în regia Iarinei Demian, la ArCuB

feb. 7th, 2012 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 25 februarie 2012, ora 19:00, la ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „O lume pe dos”, în regia Iarinei Demian. Protogoniştii sunt: Tudor Chirilă, Iarina Demian, Simona Stoicescu, Smaranda Caragea, Petre Moraru, Andrei Runcanu.

După „Biloxi Blues” (piesa celebrului Neil Simon, jucată cu mare succes la Teatrul de Comedie, în turnee prin ţară şi în prezent la Palatul Naţional al Copiilor) regizoarea Iarina Demian a revenit la dramaturgia americană contemporană, reunind într-o singură montare trei piese scurte ale unor autori consacraţi şi răsplătiţi cu prestigioasele premii americane Obie, Tony, Emmy etc.
Preludiu şi Liebestod – de Terrence Mc Nally, Problema – de A.R. Gurney şi Naomi în camera de zi – de Cristopher Durang sunt cele trei farse tragice care alcătuiesc “Lumea pe dos” în care Tudor Chirilă trece cu dezinvoltură de la o partitură la alta.

“M-am gândit că spectatorii nu trebuie subestimaţi şi nici încurajaţi să vină într-o sală de teatru doar ca să se relaxeze într-un fotoliu şi să descifreze din prima clipă o propunere dintre cele mai facile. Adevărata relaxare este aceea de privitor activ şi inteligent, care, în cele din urmă, decodifică mesajul spectacolului. “ (Iarina Demian)

„Fără cuvinte mari, textele spectacolului nostru conţin adevărul lumii moderne.” (Tudor Chirilă)
Detalii pe www.arcub.ro şi www.facebook.com/ArCuB

Număr de vizualizări :647


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro