De curând, Doina Postolachi a publicat volumul „Poeme cu molii”, Editura Prometeu, Chişinău. „Nu este alta mai de folos zăbavă – îmi spunea mai demult bunul meu prieten şi mare poet Ion Mureşan, parafrazându-l pe Miron Costin – decât să descopăr în mulţimea de manuscrise ori emailuri pe care le primesc un nou şi adevărat poet”. Mărturisesc că sunt total de acord cu Muri, deşi bucuria descoperirii unui nou talent e destul de rară; însă cu atât mai mare.”, a scris Ioan Groşan. Andra Rotaru a dialogat cu Doina Postolachi, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
„Mulţumesc, dar nu mai vin în vizită la tine./ Pentru că ai molii”, aşa se dechide volumul dvs. „Poeme cu molii”, Editura Prometeu, Chişinău. După şocul iniţial, cititorul se acomodează cu aceste „personaje” neobişnuite, care devin substitute pentru alte realităţi.
Scriind, am ştiut că va fi ceva inedit. Personajele mele, Moliile, sunt proiecţii ale trăirilor, angoaselor, aspiraţiilor umane; am făcut un transfer de însuşiri de la om la această minusculă creatură şi invers; de la caracteristicile comportamentale ale moliei, la om. Întregul proces de scriere a cărţii a fost un “Joc cu Moliile”.
Moliile devin substitute pentru realităţi umane, de ordin emoţional, social şi chiar politic. Mi se pare un teren extrem de fertil, această conjugare “molie-om”.
Corbii de Molii devin, în lanţul trofic poematic, ucigătorii de molii, dar şi ai unui echilibru natural.
În primul poem, “Vulturii de Molii”, pomenesc de “Corbii de Molii” ca fiind cei care vânează “şobolanii de molii”, de prin cartierele din Bucureşti. Dar, ca să-l citez pe dl. dr. hab. Andrei Turcanu,“Iniţial, făptura din debara, Molia, apare peste oraş, într-o proiecţie subiectivă, ca un spectru malefic, o posibilitate terifiantă. Reacţia este una de angoasă, suscitând aversiunea şi respingerea” (“FICŢIUNILE IDENTITARE ALE UNDEGROUNDULUI” :
“(…) Îmi este teamă de molii, ai zis ca ţi-au mâncat/ cei doi fraţi jderi de pe perete, agăţaţi de covor./ Ai zis că au mâncat şi covorul, că era din lână./ Ce fel de molii ai? Cât de mari au crescut?/ Cu ce le hrăniţi? Unde le ţineţi ascunse?/ Sunt cât un şobolan? Sau cât un iepure? Sau cât un vultur?/ Ieri zburau doi corbi, plonjau deasupra Pieţei Alba Iulia./ I-am vazut de aici, de la masă,/ şi am închis fereastra./ Mi-a fost teamă să privesc mai îndeaproape corbii,/ poate că nu sunt corbi, poate sunt molii./ Poate sunt Vulturi de Molii./ Poate vânează şobolanii de molii/ de prin cartierele din Bucureşti./ Nu mai vin la tine, mi-e teamă de molii./ Poate că într-o zi vor fi plini şi copacii/ de cuiburi cu ouă/ de Vulturi de Molii.// Vulturi de Molii se rotesc/ peste cartierul Militari.”
Însă în al doilea poem, “Corbi de Molii”, aceştia sunt ucişi de ploaie şi eliberez cititorul de “oroare”:
“Corbi de molii rod din norii/moi, cu câlţi de ploaie./Şi soarele e ros pe jumătate,/ca un ghem de lană de aur./Mai e un fir, aşternut peste stradă/un fir de lână de aur./În curând/va începe ploaia şi-i va uda, /şi-i va ucide,/şi vor cădea corbii de molii, /şi se vor înşira pe jos, vom zice/“cat noroi!” sal/“ce baltoace!”, dar/nu vom şti şi nu vom bănui/că e cenuşa udă/a Corbilor de Molii”.(“Corbi de Molii”)
Am ales să încep cartea cu o primă expresie ,“ameninţătoare”, a Moliilor, pentru ca mai apoi să urmeze metamorfozarea lor, pentru ca, într-un final, să-mi însuşesc pe deplin identitatea de Molie.
Ce statut are Molia Nobilă în viaţa personajului? De ce e Nobilă?
M-am amuzat să văd că şi ţie ţi-a plăcut această poezie! I-a plăcut şi actriţei Nicoleta Rusu (la lansarea cărţii, a recitat această poezie!), şi mamei şi, aşa cum spuneam în dedicaţia acestei poezii, pentru Daniela Bazgai: “ o femeie deosebită trebuie să aibă neapărat o molie extravagantă în garderoba ei de iarnă” .
O Molie Nobilă este întotdeauna extravagantă şi are un comportament cu clasă. Şi, ca să confirm această afirmaţie, îmi permit să citez poemul:
“Deşi Aprilie, încă e frig./Voi îmbraca cea mai extravagantă rochie /neagră, de in,
diseară. Şi cea mai extravagantă blană/de enot. Sau cealaltă, /de nutrii. Sau, la cizmele pe toc, /3 sferturi, voi lua cea mai extravagantă căciulă/din blană./Te voi aştepta la Gară./Voi avea o molie, e posibil/să o vezi. Pe guler, /sau pe spate, sau în poale./O/cunosc. E o molie bătrână./De obicei, alege/cele mai scumpe haine/din/garderoba mea de iarnă./Ucid pe altele, tinere, neştiutoare, /mâncătoare fără gusturi./Le ucid pe cele care distrug tot, /fără şovăire şi fără/să aleagă, înainte./Dar Molia asta…!!!/Molia asta – e Altfel. /E cea mai bătrână Molie/din garderoba mea de iarnă./E o Molie Nobilă./Şi pentru că este atât de altfel,/ o voi pastra. Ea /e preferata mea. Pentru că este/o Molie Extravagantă. “
De ce nobilă? Pentru că face diferenţa între blana de oaie şi cea de nutrie..
Ei, şi măcar pentru că are gusturi mai elevate, aş ierta-o şi m-aş face că nu o văd, atunci când zboară şi lasă în urma ei o rozătură… iar eu nu o plesnesc între palme, aşa cum fac cu alte molii: “ (..) Ucid pe altele, tinere, neştiutoare, /mâncătoare fără gusturi./Le ucid pe cele care distrug tot, /fără şovăire şi fără/să aleagă, înainte. (..)
“Molia Nobilă” are statut de “Muză” sau de “etichetă”.
Se vede că nouă, femeilor, ne place să fim îndreptăţite atunci când purtăm o haină ciupită la vedere; măcar nu ne e ruşine, ştiind că progenitura care a îndrăznit să comită obrăznicia nu are deloc gusturi proaste…
Molia are acces până şi la cele mai ascunse gânduri. „Mi-e frică de molia uriaşă de sub balcoane./ Mi- ar mânca din ochi,/ mi-ar mânca din gânduri,/ mi-ar mânca din tăcerea după care mă ascund”. De ce atâta anxietate, care sunt limitele puterii pe care o exercită molia asupra personajului?
Ma simt “încolţită”. Aşa este..
Am scris cartea într-o perioadă în care stăteam în Piaţa A lba Iulia… deşi o zonă foarte bună şi comodă, totuşi, nu aveam televizor, nici radio, nici internet, nici vecini cu care să mai schimb o vorbă… numai birouri… Eram atât de singură… În toată casa, singurele prezenţe vii erau câteva molii, aşa că “m-am împrietenit” cu ele şi le-am inventat poveşti şi personaje, măcar ele să nu fie atât de singure şi triste.
Pentru că aveam o nevoie organică să înving anxietatea, am scris cartea într-un timp record, dacă te uiţi la data de sub fiecare poezie – vei vedea că scriam câte 4, 5, 6 poezii pe zi- iar dacă numeri zilele, pot spune că am scris cartea în.. 6 zile.
Din nevoia de a vorbi cu cineva, despre cineva, de a mă bucura alături de cineva, am creat o lume a Moliilor, cu “Molia Dansatoare”, “Molia” Centenară, “Molia cu Peruci”, “Molia Sinucigaşă”, “Molia Arhitect”, “Molia Scenarist”, “Micuţa Molie Vrăjitoare”, chiar şi două constelaţii- “Molia Mică” şi “Molia Mare”.
Iar “Molia Uriaşă de sub balcoane” este una dintre creaturile care s-au “cuibărit în insomniile” mele şi care mă veghea nopţile, e ca şi cum “scriam de frica ei”.
“Molia uriaşă de sub Balcoane” era mereu “acolo”, atunci când stăteam până târziu să scriu sau când mă întorceam – noaptea târziu sau dimineaţa devreme- acasă, după o bere:
“Ma întorceam cu taxiul, acasă,/şi mă gândeam/că m-ar putea aştepta o molie uriaşă,/agăţată de balcon, ascunsă/sub unul dintre cele trei/balcoane ale mele./E noapte şi e cald, de parcă /e învelit oraşul cu o pătură /din lână neagră./Parcă şi tristeţea mea/are lacrimi din lână./Atat sunt de calde./Mi-e frică să plâng./Mi-e frică de molia uriaşă de sub balcoane./Mi-ar mânca din ochi,/mi-ar mânca din gânduri,/mi-ar manca din tăcerea,/după care mă ascund/ca după un zid din cărămizi din lână./Poate că de lână va/curge şi sângele meu,/după ce voi înghiţi câteva pastile/de lână.” (Trei balcoane)
“Molia uriaşă de sub balcoane” îmi amintea că mai sunt multe alte molii, care îşi cer dreptul la viaţă. Îmi amintea că nu pot fugi nicăieri de ea, până nu scriu, până nu le “dau un nume” ca să zboare în lume. După mai bine de 40 de Poeme cu Molii… se pare că “Molia uriaşă de sub balcoane” m-a lasat în pace.
Poemul „Iubire de Molii” îi este dedicat lui George Vasilievici. Din păcate, surprindeţi aspecte comune ale unei anormalităţi ce nu dă semne că s-ar transforma. Există un risc al celor care apar după moartea unui scriitor, pentru a se asocia cu numele său, există un risc al celor care, din discreţie, nu o fac.
Aşa mi s-a părut, că există o tendinţă a unora de a se asocia cu un nume sonor, pentru a-şi ridica, cu o octavă, sonoritatea numelor lor.
Am scris poezia “Iubire de Molii” la întoarcerea de la o seară de poezie, dedicată in memoriam G. Vasilievici, din ClubA.
Am primit o invitaţie pe Facebook, de la Mugur. I-am zis că – spre ruşinea mea- nu ştiam cine este G.V., iar Mugur a zis “cu atât mai bine, vino şi vei afla cine a fost G.V.”.
Nu a fost multă lume, însă am avut pregnanta senzaţie că mulţi din cei de acolo – fie prezenţi în sală, fie din fotografiile de pe peliculă – mai mult îşi etelau egourile, iar amintirea tristă a unei morţi a devenit motiv de “intrăm şi noi în istorie cu el, uite ce bine dăm în poze împreună”.
Aş vrea să nu am dreptate…însă am fost dezamăgită şi mâhnită de ce am perceput, într-o singură seară.
Mă întorceam acasă, după seara comemorativăa din ClubA. Eram în taxi, când poezia “iubire de Molii” mi-a venit în minte. Dintr-o bucată. Am repetat-o de câteva ori, poate de 8 ori, de teamă să nu o uit. Nu aveam niciun pix cu mine, iar să butonez în telefon, să o scriu într-un sms şi să salvez în draft, îmi părea enervant. Aşa că o repetam în minte, până am ajuns acasă, până am urcat cu liftul la etajul 4 şi până am intrat în casă, ca să o scriu dintr-o răsuflare la computer.
Nu vreau să exagerez… dar când îmi amintesc de noaptea aceea şi de cum mi-a venit în minte poezia “Iubire de Molii”.. nu ştiu dacă aş putea face diferenţa între “a scrie din inspiraţie” sau a primi un mesaj prin “channeling”. Pentru că eu, efectiv, “auzeam” poezia.. Poezia îmi vorbea, şi o auzeam.
Acest poem i-a placut cel mai mult domnului Ioan Groşan: “Toţi ne iubim /cel mai mult, unii pe alţii şi pe noi înşine, /după ce moare cineva./După ce am mai ucis pe cineva./Iubire de Molii. Instinct de molie./E ca şi cum am roade dintr-un pulovăr/exact în locul unde este inima.”
(Iubire de Molii).
„În ce fel ar putea gândi o molie?”, se întreabă personajul.
Asta mă întrebam înainte să scriu poezia “Idei de Molie”, m-am întrebat şi după ce am terminat-o, iar când nu mă voi mai întreba: “ În ce fel ar putea gândi o molie?/Sau ce fel de amintiri ar putea să aibă?/Atunci când se aprinde lumina/şi se asteaptă în orice moment/să nu mai fie, ce regrete are?/Ce ar regreta că nu a ros, încă, la viaţa ei de molie?/Ce idei se pot plăsmui /într-un căpşor de molie?/Ce idei se cristalizează, cu o precizie chimică/atât de elocventă?/Idei cu luciri de geniu./Cred ca cea mai cenusie substantă/este, de fapt, /în creierul unei molii./Ai putea să-ţi lustruieşti încălţamintea
şi numai dacă ai strivi, doar, cu degetele/o molie şi ai unge-o peste pantofi./Creierii ei. ideile ei/cenuşiu de strălucitoare.” (“Idei de Molie”) – nu voi mai scrie, probabil, alte “Poeme cu Molii”.
Ştiu, doar, că este foarte imprevizibilă şi foarte diferită; ori de câte ori vine o molieşi mă trage de mânecă şi mă roagă să îi ascult povestea, e de fiecare dată o poveste nouă şi sunt mereu surprinsă de cât de proaspăt gândeşte, de cât e de coerentă şi, mai ales, că nu se repetă.
Există antidot împotriva „moliilor politice”?
Ca să ştie şi cititorii, te referi la poemul “Moliile Politice: de Dreapta şi de Stânga Holului”. Dl. dr. hab. Andrei Turcanu (“FICŢIUNILE ..” ) a surprins exact natura acestui text, şi anume că e de un “comic grotesc” şi, ca să îl parafrazez, parodiez “cu naturaleţe şi îndrăzneală binecunoscute clişee politice şi, mai cu seamă, sloganele electorale”: „Aderăm la Moliile băştinaşe,/ mâncătoare de zi sau de noapte?/ Alegem Partidul Liberal? Roadem orice, oricând, oricât?/ Sau Partidul Conservator? Roadem doar ce a mai fost/ ros înainte şi nu ne atingem de nimic neros?/ Să ne gândim la copiii noştri./ Să ne gândim la Moliile Moliilor noastre,/ să ne amintim de abia- ieşitele-din-ouă/ şi să nu uităm de moliile-nenăscu- te-încă./ Să alegem să roadem chibzuit./ Să alegem cu înţelepciune,/ să roadem corect.”
Pentru efectul scontat, recomand Naftalina: în doze mici dar constant, la micul dejun şi în buzunarele parlamentarilor, senatorilor, guvernanţilor, primarilor, inspectorilor etc.
Despre ce molie nu aţi scris, pentru că nu v-a inspirat?
Mai sunt Molii despre care nu am scris dar nu pentru ca nu m-au inspirat!
Cred că de când m-am mutat din Piaţa Alba Iulia în cartierul Militari, nu mai dau moliile de mine, că eu nu fac altceva decât sa le ascult povestea şi să o scriu!
Acum sunt în acelaşi apartament, care m-a inspirat să încep să scriu Poemele cu Molii.
Atunci, însă, veneam aici în vizită, la prietena mea, Diana, şi pe atunci avea casa plină de Molii.
Am jurat că nu mai vin în vizită la ea, dar iată că Dumnezeu (sau şi un “Dumnezeu al Moliilor”!) mi-a hotărât altfel soarta: nu am mai venit în vizită, dar m-am mutat definitiv aici!
Deosebirea este, însă, că de când am fost în vizită aici ultima oară şi acum, când sunt mutat’ aici definitiv, apartamentul a fost complet renovat şi, din pacate…(?) , nu a mai rămas nicio Molie.
Voi mai scrie, cu siguranţă, când mă voi mai duce în vizită pe la câte cineva.
Şi atunci, poate, voi fura eu o Molie şi o voi ascunde “în cuta sacoului meu. Sau poate, /în vreo buclă de-a mea” (Vulturi de Molii)..
Şi o voi aduce la mine acasă.
