„Jurnalul unui foton” de Nicolae Răzvan Mincu

feb. 19th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Semne a apărut volumul de poezie „Jurnalul unui foton” de Nicolae Răzvan Mincu.

“Masaru Emoto- un medic japonez – vorbeşte într-o conferinţă de efectele vindecătoare ale apei pusă în relaţie cu muzica clasică. “Muzica este o formă de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umană. Va veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzică vindecătoare. Aşadar, trebuie să vedem imagini cât mai plăcute în jurul nostru, să ascultăm muzică vindecătoare şi să citim poezie, căci poezia pune în relaţie armoniile cuvintelor”

Eu cred că poezia o moştenim odată cu respiraţia, asta semnifică că poezia are un mod elegant de a pune în mişcare universul vibraţional din jurul nostru dar şi universul de semnificaţii.
În acest volum, în afara faptului că amintesc despre originea noastră comună, aceea de lumină, încerc să vorbesc despre clipa infinită. Clipa ce prepară misterul acestei lumi, clipa prin care se conjugă lumina spirituală, clipa omului care este finit şi infinit în acelasi timp, lumină şi materie.”, a spus autorul.

Număr de vizualizări :745


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro