„Anumite opere literare sunt imposibil de ecranizat”

feb. 12th, 2012 | By | Category: Dialogul de carte

De curând, la Editura Dacia XXI a apărut antologia „Rădăcini” de Virgil Costiuc, în colecţia „Scriitorii la ei acasă”. Antologia conţine o selecţie din volumele autorului publicate de-a lungul timpului, precum şi douăsprezece texte inedite. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Antologia „Rădăcini”, recent apărută la Editura Dacia XXI, conţine selecţii din volumele dvs. anterioare, precum şi un ciclu de poeme inedite. Care a fost liantul de la care a pornit adunarea acestor texte într-o singură carte?

Cele patru cărţi: Sanatoriul de pe mal – 2008, Tăcerea semnelor – 2009, Cazemate cu ochi – 2009 şi Caietul animatorului – 2011, au venit una după alta.
Tăcerea semnelor a fost scrisă şi publicată în patru luni, ultima a avut o gestaţie mai lungă, am încercat pentru prima dată să-mi impun o anumită rigoare.
Am intenţionat, nu ştiu dacă am şi reuşit, să fiu diferit de la o carte la alta, dar anumite teme se repetă chiar şi în inedite, vezi Ora de noapte.
E impudic să-ţi devoalezi laboratorul, uneltele şi ingredientele folosite în melanjorul creaţiei. Nu ţin la formule şi reguli, nu am idoli, doar iubiri trecătoare, citesc după toane, în grabă sau cu răbdare, am o hazna în cap, bag măna cât intră, răzuiesc pereţii, strâng tot ce cade la fund şi scot afară.
Nu-mi impun să scriu ceva anume, de câte ori am încercat, produsul a fost lamentabil şi îmi dau seama că, în cazul meu, actul de naştere a unui poem e o întâmplare.
Altceva e să încerci, pândind zilnic să se producă declicul.
Un ochi „versat” îşi poate da seama dacă starea poetică este „indusă” cu alcool, droguri, cafea sau dintr-o imensă bucurie. Ultima îmi prilejuieşte satisfacţia de-a mă descoperi.
Scriu pentru mine, pentru prietenii care iubesc poezia. Uneori, să îmblânzesc Bestia.
Primul text din antologie şi ultimele unsprezece sunt puţin mai „zdruncinate”, au punctuaţie şi ortografie, pentru a fi lesne diferenţiate.
Nu vreau să epatez când spun că, în fiecare seară, dar absolut în fiecare seară de vreo cincisprezece ani, ca să pot adormi ridic de lângă mine o puşcă imaginară care ţinteşte mai departe decât toate puştile din lume şi privesc prin cătarea ei. De unde izvorăşte frica aceasta inconştientă, nu ştiu? Niciodată nu am văzut vreo vietate, niciodată nu am tras în cineva.
Cine mă păzeşte noaptea, ce va fi dacă într-o seară se va întâmpla să apară acel nedorit?
În final revin la întrebare: liantul se vrea dorinţa de-a scrie mai bine.

O mare parte din atmosfera care planează în acest volum pare desprinsă din ultimele zile ale omenirii, în care până şi călăii au timp să se căiască.

Nu, călăii nu-şi pot face procese de conştiinţă, cu atât mai trist cu cât au şi o motivaţie religioasă. E ridicol să vezi un om, din păcate, ajutat şi de statul român să-şi construiască o uzină subterană pentru fabricarea armelor chimice, care au dus la moartea a mii de kurzi, izbucnind în hohote de plâns! E aiurea!
Încerc prin tuşe scurte să surprind semnificantul dacă cititorul scos din amorţeală mă detestă – înseamnă că am reuşit în parte.

Dragă Andra, noi românii suntem orbi şi Dumnezeu s-a molipsit!
Eu sunt un optimist, scriu şi eu despre un altfel de frumos, ce se vede după ce scuturi sita.
În anul 2010, la un festival al cărţii la Galaţi, am avut prilejul să-l audiez pe scriitorul N. Breban, vorbind la microfon cu vocea sa timbrată, apoi, la interval de o zi, fără să aibă cunoştinţă de cele spuse de dânsul, pe scriitorul Th.Codreanu. Vorbind despre aceleaşi lucruri, cu alte cuvinte. Atunci am zis că, atât timp cât avem astfel de oameni în România, nu suntem definitiv pierduţi.

În alte poeme apare des o recuzită de război, orori, boli, amănuntele perfecte ale deziluziei şi depresiei.

Un nevăzător care îşi pierde vederea în tinereţe, nu poate să păstreze în memorie nuanţa culorilor mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Mie mi-ar trebui o altă viaţă ca să pot şterge din memorie ce am văzut în Irak timp de doi ani, când am lucrat la Kirkuk şi la Hilla. În anul 1983, în Yemen, am fost înţepat de un scorpion şi mi-am pus problema dacă ajung acasă viu sau într-un sicriu de zinc, în burta avionului. Cu cei din Irak, Ceauşescu făcea schimb de morţi şi de puşcăriaşi.
Într-o zi, un avion iranian a scăpat prin albia râului Dibis, s-a ridicat în aer de lângă şantierul nostru şi a tras o rachetă în rafinăria de la Kirkuk. Pe direcţia ei s-a interpus unul dintre stâlpii de metal înalţi de 60 de m., plantaţi de jur-împrejurul obiectivului şi legaţi unul de altul cu patru cabluri de oţel groşi cât mâna pentru a nu lăsa să intre avionul în picaj. Dacă lovea o sferă de butan groasă de 150mm., făcea implozie absorbind oxigenul pe o rază de 50 de km. Noi aveam 25 de km. până la rafinărie şi deveneam sigur victime colaterale. Altădată, un arab, paznic la o staţie de pompare, a descărcat jumătate de sector în direcţia mea. Gloanţele muşcau din praful drumului pe lângă mine. Venisem să-i schimbăm extinctoarele la staţie şi ne luaseră drept hoţi.
Peste un timp în Bagdad o rachetă sol-aer iraniană a lovit o cazarmă amplasată lângă o grădiniţă. Am văzut copacii din jur împodobiţi cu hăinuţe de copii, ca brăduţii de Crăciun. Despre aceste întâmplări am scris şi despre altele pe care nu le-am pomenit aici.
O altă temă abordată e spitalul; e firesc, din clasa a patra şi până la vârsta de douăzeci de ani
am umblat prin spitale şi sanatorii, după ce mi-am fracturat piciorul la un meci de fotbal pe un maidan. Am reuşit să mă căpătuiesc şi cu un tbc osos, ciclul despre spital fiind o palidă rememorare. Amintirile dor şi acum. Trec deseori pe faleză, prin dreptul sanatoriului din Mangalia. Îmi aduc aminte de tot, când vreau să devin trist mă plimb pe acolo. Mă gândesc să strâng tot ce am scris despre spital într-un volum, dar, cum sunt dezordonat şi imprevizibil nu ştiu când voi reuşi.

Cum este ispăşită o pedeaspă într-o celulă cu pereţi din cărţi-cărămizi?

Am fost la Samarkand, în Piaţa Roşie, la Babilon, Ierusalim, Bagdad, Cairo, Damasc, Tbilisi, Aşhabad, la bordel în Tel Aviv şi Şeikotman în Yemen, am mâncat din gunoaie, plămânii mei au filtrat kilograme de nisip, am spălat vase de bucătărie, toalete, am lucrat ca: sondor, sudor, topometrist, gestionar, gospodar. Am fost înţepat de scorpion, de pitica, un stafilococ al bumbacului care îţi inoculează larve şi care îţi mănâncă carnea de pe tine.
Biblioteca îţi oferă iluzia realităţi, glisând mereu pe lângă viaţă. Menirea unora ca mine şi a altora e să construiască, să fie liberi, să adoarmă masându-şi muşchii obosiţi, ei vor exista şi nu vor înceta să călătorească, să caute aventura, să se bată pentru că, pur şi simplu, trebuie să se bată.

Există locul „unde urmele-ţi dispar”?

Da, acolo unde apare sentimentul inutilităţi. Fac o mică paranteză, trebuie să spun că până la patruzeci şi cinci de ani am fost un ateu convins. Atât de mult mă abrutizaseră munca şi educaţia comunistă. Când am fost prima şi ultima dată la Mormântul Sfânt, pe via Dolores, pe străzile vechi mirosind a cruciade, la Zidul Plângeri, pe lângă zidurilor străjuind uliţe întortocheate, am avut un şoc. În jumătate de ceas mi-am dat seama că am mers patruzeci şi cinci de ani pe un drum greşit, construcţia pe care o înălţasem şi în care crezusem atâţia ani se dovedise un fals. Să-ţi conştientizezi faptul că ai trăit degeaba, aşa, dintr-o dată?
Nu era o idee, era pur şi simplu viaţa mea, o construcţia tâmpită de la început şi din care îmi făcusem un ideal.
Poate cineva să-şi închipuie cum e să te transformi în jumătate de ceas dintr-un ateu într-un credincios al lui Dumnezeu fără să-ţi spună cineva măcar un singur cuvânt?
Perioada de pocăinţa a durat trei ani, în tot acest timp mi-a mers foarte rău, drept pedeapsă. Atunci am scris poemul Fabrica de lumină de unde e citatul.
Da, pe chestia asta, se poate fabula la nesfârşit.

Atunci când scrieţi vă creaţi anumite construcţii adiacente?

Sinopsisul după un scenariu cere automat încadratura. Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc despre…film. Am realizat cincisprezece filme de autor în colaborare cu fratele-meu, fiind şi responsabil de cineclub. Eu mă ocupam de scenariu, decupaj, montaj, regie: un candidat ratat la examenul de la I.A.T.C. Premiat la concursuri de Florian Potra, Alecu Croitorul, Mihai Tunaru.
Desenam încadratura fiecărei imagini pentru a sublinia mesajul pe care doream să-l transmit. Am habar de estetica imaginii, ştiu să narez cinematografic o idee, o acţiune, cunosc o mulţime de trucaje vizuale: e imposibil să nu observi că am o deformaţie „profesională”, o reminiscenţă din cinema. Anumite opere literare sunt imposibil de ecranizat, experienţa literară e uneori un balast când treci la realizarea unui film.
Am ajuns singur la concluzia că ochiul e cel mai perfecţionat aparat de filmat. Graniţa unde poezia se confundă cu frumuseţea unei imagini devine insesizabilă.
Păstrez curgerea imaginii în mental.
Perioada mea fastă e toamna-primăvara, mă inspiră ploaia şi furtuna. Avem o casă bătrânească la Mangalia, la zece minute de mare, de doi ani nu m-am mai dus acolo, stă gata să cadă. Fumez mult şi beau cafea şi mă cert cu motanul meu dimineaţa până i se face somn şi mă lasă în pace să scriu.

Poemele inedite din această antologie vor apărea într-un nou volum sau fac parte dintr-un ciclu de legătură în „Rădăcini”?

Am un contract cu editura Dacia XXI din Cluj Napoca; cred că nu am voie să folosesc acele texte  în alt volum, hai să fiu sincer: textele sunt deja „spuse” şi nu-mi mai plac. Recitesc zilnic ce-am scris, din şapte zile, în cel puţin cinci urăsc tot ce am scris, intervin mai tot timpul pe ele. Am o altă carte, împreună cu cele de care pomeneşti ar fi aproape gata.
În final am să spun ceva ce sună a compliment: cu acest interviu am mai descoperit ceva, dar, nu-l spun aici.

Număr de vizualizări :1551


One Comment to “„Anumite opere literare sunt imposibil de ecranizat””

  1. Rodian Drăgoi spune:

    Văzut, citit, plăcut.
    Felicitări, domnule Virgil Costiuc!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro