“De ce Vestul deţine încă supremaţia şi ce ne spune istoria despre viitor” de Ian Morris

feb. 15th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Polirom, în colecţia „Historia”, va apărea volumul “De ce Vestul deţine încă supremaţia şi ce ne spune istoria despre viitor” de Ian Morris, traducere de Miruna Voiculescu şi Irina Vainovski-Mihai.

O monumentală istorie a lumii, ce începe acum circa 50 000 de ani cu migraţia lui Homo sapiens din Africa spre Asia şi Europa şi ajunge pînă la actuala dominaţie a Vestului asupra restului lumii. Ian Morris vede evoluţia umanităţii într-o manieră cvasideterministă, în care geografia condiţionează dezvoltarea socială, iar aceasta din urmă schimbă înţelesurile geografiei. Ciclurile identificate în istorie îl conduc la concluzia că Estul trebuie să răstoarne supremaţia Vestului în următorul secol. Totodată lumea globalizată şi evoluţia tehnologică vor face însă ca acest pattern fundamental în istoria umanităţii, conform căruia Estul şi Vestul se succedă ca modele civilizaţionale, să devină caduc, iar geografia să îşi piardă pentru prima dată relevanţa în înţelegerea istoriei.

IAN MORRIS este profesor de istorie la Stanford University. Dintre lucrările publicate, menţionăm: Burial and Ancient Society (1987), Death-Ritual and Social Structure in Classical Antiquity (1992), Archaeology as Cultural History (2000).

Număr de vizualizări :980


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro