Salonul Naţional „Mihai Eminescu”, la Palatul Parlamentului

ian. 10th, 2012 | By | Category: Eveniment

În perioada 11-13 ianuarie 2012, la Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi”, din cadrul Palatului Parlamentului (str. Izvor 2-4, Bucureşti), poate fi vizitat Salonul Naţional „Mihai Eminescu”. În urma  invitaţiei lansate de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor – Serviciul de ambientare şi expoziţii, precum şi a Societăţii Numismatice Române, Editura Minerva prezintă în cadrul expoziţiei volumul bibliofil „MIHAI EMINESCU. Poezii”, ilustrat de Marcel Chirnoagă.

Volumul a fost tipărit pe hârtie manuală „Velin Arches”, într-un tiraj limitat de 200 de exemplare şi conţine 6 gravuri în metal, numerotate, realizate, imprimate şi semnate în creion de regretatul Marcel Chirnoagă, constituind ultima operă de amploare a marelui grafician.

Expoziţia cuprinde un număr impresionant de medalii, embleme, portrete şi ediţii rare ale operei eminesciene, aflate în colecţii particulare.

Număr de vizualizări :985


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro