spot_img

Horia Mihail concertează la Munchen, în prezenţa tuturor consulilor străini acreditaţi la Munchen

Vineri, 13 ianuarie 2012, pianistul Horia Mihail va concerta la Munchen, în prezenţa primului ministru al landului Bavaria, Horst Seehofer şi a peste 150 de consuli acreditaţi în Germania, în Kuppelsaal al Parlamentului Bavariei, interpretând lucrări de Serghei Rachmaninov şi Franz Liszt. Invitaţia pianistului român este urmarea succesului repurtat recent, cu ocazia recitalului organizat de Consulatul României la Munchen, la Senatsaal al Parlamentului Bavariei. De-a lungul carierei sale Horia Mihail a susţinut peste două mii de concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră pe patru continente, colaborând cu artişti români și străini cunoscuţi precum Roman Totenberg, Andres Diaz, Nathaniel Rosen, John Williams, Christian Badea, şi a putut fi ascultat la diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Italia, Statele Unite.

Acest recital deschide un an ce are în perspectivă mai multe proiecte solo, concertante şi de muzică de cameră ale pianistului Horia Mihail, dintre care amintim o serie de evoluţii în Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră şi Rapsodia pe o temă de Paganini de Rachmaninov în ţară şi în străinătate, continuarea proiectelor „Pianul călător” şi „Duelul viorilor” şi nu numai.

Horia Mihail este solist concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, calitate în care a susţinut în ultimii ani mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională Radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi în turnee în ţară sau străinătate (la Roma în decembrie 2009, ori la Expoziţia Mondială de la Shanghai în iulie 2010), De un remarcabil succes la public s-au bucurat recitalurile solo din cadrul Anului Chopin de la Bucureşti şi Viena sau cele din cadrul Anului Liszt.

În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat “Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”, care a stat la baza unui CD solo apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul îl va continua în anii următori.

De-a lungul anului 2011, Horia Mihail a participat la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Zilele Enescu de la Berlin şi la Festivalul Internaţional „George Enescu”. Proiectul “Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri” l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru pe scenele din 6 oraşe din ţară în luna septembrie. Dacă proiectul Pianul călător l-a dus pe pianistul Horia Mihail până la Paris, în a doua parte a anului 2011 Horia Mihail a continuat să susţină recitaluri peste hotare, la Viena, Berlin, Praga şi Munchen.

La finalul anului trecut, Horia Mihail a cântat la Sala Radio alături de Orchestra Naţională Radio, dirijor Tomasz Bugaj, o lucrare în primă audiţie românească – W. Lutosławski: Variaţiuni pe o temă de Paganini, pentru pian şi orchestră, în cadrul unui concert în onoarea preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene. Ultimul său proiect de anvergură pe 2011 l-a adus alături de celebrele cântăreţe de origine română Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva, pe scenele din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara în cadrul unui turneu naţional de succes desfăşurat între 17 şi 23 decembrie.

În perioada 2005-2010, Horia Mihail a evoluat frecvent ca membru al ”Romanian Piano Trio” susținând concerte de mare succes în ţară şi străinătate şi a realizat cinci turnee naţionale de anvergură – sub titlul Music ON, care s-au finalizat şi cu 3 CD-uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius, finalizate prin apariţia 3 CD-uri Stradivarius: Encore, Virtuoso şi Romantic.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508