spot_img

AgenţiadeCarte.ro şi Asociaţia EURO CULTURART sprijină propunerile şi revendicările organizaţiilor non-guvernamentale adresate clasei politice

Mai multe organizaţii non-guvernamentale au publicat miercuri, 25 ianuarie 2012, un comunicat prin care îşi fac cunoscute câteva propuneri, recomandări şi revendicări adresate clasei politice din România, în urma protestelor din ţară şi din Piaţa Universităţii. Asociaţia EURO CULTURART, editorul AgenţiadeCarte.ro , susţine aceste revendicări ale coaliţiei organizaţiilor non/guvernamentale. Publicăm integral comunicatul de presă intitulat „Mesajul şi revendicările ONG-urilor către partidele politice”.

Organizaţiile societăţii civile cer întregii clase politice să ia în considerare cu maximă responsabilitate principalele revendicări ale manifestanţilor din Bucureşti şi din zeci de oraşe din ţară şi străinătate: demisia Preşedintelui României, a Guvernului şi alegeri anticipate necomasate. Aceste solicitări extreme relevă grave disfuncţii ale sistemului democratic, fapt semnalat explicit de participanţii la manifestaţii care se declară dezamăgiţi de calitatea reprezentării politice.

Schimbarea mediului politic nu se poate face decât prin asumarea de către toate partidele, fie ele la guvernare sau nu, a unor măsuri menite să prevină încălcarea principiilor statului de drept. Guvernarea discreţionară, fără respectarea Constituţiei şi a cadrului legal, fără participarea tuturor actorilor sociali la decizia publică şi distribuirea netransparentă şi arbitrară a resurselor publice sunt lucruri inacceptabile.

În acest sens, organizaţiile semnatare au propriile propuneri, recomandări şi revendicări menite să conducă la reinventarea clasei politice, la reformarea cadrului instituţional şi legislativ şi sunt pregătite să le discute cu toate partidele politice atât timp cât revendicările protestatarilor sunt tratate cu maximă responsabilitate. Revendicari_25_ian_societate_civila

Invităm toate partidele politice să aleagă calea responsabilităţii, arătând respect celor care protestează în aceste zile şi că se angajază într-o reformă consistentă atât a propriilor structuri de partid, cât şi a statului român. Pentru a sprijini procesul de reformare, ne oferim contribuţia la construirea unui mecanism participativ de lucru într-o formulă agreată cu partidele politice.

Semnatarii prezentului comunicat salută şi încurajează societatea civilă aflată în aceste momente în stradă.

Acest comunicat este susţinut de:

  • Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
  • Mircea Toma, Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch
  • Lavinia Andrei, Terra Mileniul III
  • Victor Alistar, Transparency International Romania
  • Miruna Ralea, Asociaţia Alma-Ro
  • Diana-Olivia Hatneanu, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
  • Costel Popa, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
  • Liviu Mihaiu, Asociaţia Salvaţi Dunarea şi Delta
  • Cristian Pîrvulescu, Asociaţia Pro Democraţia
  • Ionuţ Sibian, Fundatia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
  • Ioan Tănase, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – ANBCC
  • Mihail Bumbeş, Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală
  • Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
  • Adrian Dohotaru, Grupul pentru Acţiune Socială
  • Christian Mititelu, Alianţa Civică
  • Viorel Micescu, CENTRAS
  • Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice – IPP
  • Anca Elena Gheorghică, Asociaţia Mai Bine
  • Mădălina Mocan, Centrul Raţiu pentru Democraţie
  • Bako Mihaly, Fundaţia Strawberrynet
  • Sandra Pralong, Grupul Erupţie Anti-Corupţie
  • Kovavcs Zoltan Csongor, Asociaţia Transilvania Verde
  • Ștefana Bianu, RPER-Fr „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”
  • Cosmin Bârzan, Centrul pentru Resurse Civice
  • Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice
  • Mihai Miron, Uniunea Ziariştilor Profesionişti
  • Ana Vasilache, Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală – FPDL
  • Sorin Dumitraşcu, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • Marius Daea, Asociaţia EUROLIFE
  • Adrian Moise, Federaţia Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune
  • Raul Cazan, Asociaţia 2Celsius
  • Lucia Humeniuc, Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului
  • Miruna Maria Tirca, Asociaţia Komunitas
  • Cristina Rusu, Iniţiativa pentru Cooperare şi Dezvoltare Intercomunitară
  • Vasile Ernu, CriticAtac
  • Magda Matache, Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii – Romani CRISS
  • Constantin Martian, Asociaţia Alianţa Civică
  • Teclu Codresi, Fundaţia Acţiunea Ecologică Română
  • Julian Rosengren, Romanian Imprisonment Watch
  • Nicoleta Robciuc, Clubul Origini Verzi Suceava
  • Georgeta Adam , Asociaţia Jurnalistelor din România „Ariadna”
  • Dina Loghin, Fundaţia Şanse Egale pentru Femei
  • Doru Traşcă, Asociaţia Ecologie-Sport-Turism
  • Radu Oprea, Centrul de Dezvoltare SMART
  • Dan Mircea Cipariu, Asociaţia EURO CULTURART

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508