“Nuntă la malul mării” de Abdelkader Benali

ian. 26th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Curtea Veche, în colecţia “Byblos”, a apărut volumul “Nuntă la malul mării” de Abdelkader Benali, în traducerea Valentinei Ţîrlea. “Nuntă la malul mării” a apărut în 1996, pe când autorul avea doar 21 de ani; debutul a fost unul de mare succes, răsplătit imediat cu Premiul Geertjan Lubberhuizen şi cu prestigiosul Prix du Meilleur Premier Roman Étranger, iar până astăzi cartea a fost tradusă în optsprezece limbi. De-a lungul timpului, alte premii s-au adăugat celui pentru romanul de debut: Premiul Libris pentru cel de-al doilea roman, De langverwachte (2002)şi Premiul E. Du Perron pentru romanul De stem van mijn moeder (2009).

 

Într-un oarecare sătuc marocan, scăldat din belşug de soare şi vrăjit de apropierea mării, urmează să aibă loc o nuntă. Invitaţii – rude şi cunoscuţi, vecini, prieteni – se adună cu mare entuziasm ca să participe la eveniment. Absent (ne)motivat este tocmai mirele, un chefliu simpatic şi neserios care nu-i în stare să accepte viaţa de om însurat, iar în căutarea lui, pentru a mai salva ceva din ceremonia ratată (sau măcar din aparenţe), este trimis un nepot tânăr şi cu (prea)mult simţ de observaţie. 
Povestea cu iz detectivistic se aseamănă cu un delirant road movie oriental, cu surprize în lanţ, şoferi de taxi (aproape) clarvazători , negustori, şarlatani, cerşetori, case în care moralitatea este îndoielnică, locante, bordeluri… O lume pestriţă, zgomotoasă, pasională, zugrăvită în culori tari, ironii muşcătoare şi umor negru; rezultatul este un soi de Macondo magrebian nostalgic şi amuzant totodată, dar un Macondo în care toată lumea visează să plece „ în Vest“.

Abdelkader Benali s-a născut în 1974 în Maroc şi a emigrat în Olanda la vârsta de 4 ani, împreună cu familia. Actualmente este romancier, dramaturg şi jurnalist, foarte apreciat în ţara de adopţie atât pentru pentru seria sa de reportaje din Orientul Mijlociu, cât şi pentru emisiunea de televiziune Benali in Boeken, un program dedicat cărţilor şi lecturii.
Scrie regulat pentru publicaţii precum De Volkskrant, Vrij Nederland, De Groene Amsterdammer şi Algemeen Dagblad.

Număr de vizualizări :726


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro