spot_img

Taina luminii care se alege din întuneric

Scriitoarea Melania Cuc a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un text despre cel mai recent volum de poezie semnat de Grigore Avram, „Cu rând”, apărut de curând la Editura Eikon din Cluj Napoca.

Intitulată „Cu rând”, cartea adună, în cele aproape 200 de pagini, versuri inedite şi în care, autorul a picurat roua unor amintiri nu doar din trecut ci şi din viitor.
Aşa cum ne-a obişnuit cu cărţile sale anterioare, şi de data aceasta, poetul Grigore Avram ne oferă o gamă de sentimente diverse, unele preluate din imediata noastră vecinătate dar şi altele de o verticalitate care ţine doar de lumina eternităţii divine.
Oscilând între teluric, anteic şi sideral, Grigore Avram face un exerciţiu de înnobilare a sintagmelor care, prin simplitatea exprimării lor în întregul unui singur vers, devin memorabile.
Recunoscut fiind ca un scriitor care şi-a axat, ideatic, opera literară pe filosofia care ţine de ştiinţa şi civilizaţia Pădurii, Grigore Avram a depăşit forma de exprimare poetică din primele sale volume, întrebările cele mai năucitoare şi răspunsurile intelectualului care este, au conclucrat perfect şi într-o structură poematică ce îi este proprie.
Inconfundabil ca stil, mereu încercat de îndoielile ce fac dintr-un sâmbure de vis, pagină scrisă, autorul volumului a nemurit locurile sale natale, timpul copilăriei şi chiar şi cotidianul fără strălucire aparentră, în expresii poetice care îi aparţin în întregime şi care, stau la baza edificiului cărţilor prezente şi viitoare.
Harnic, talentat şi chemat să cânte în corul Poeţilor care au ceva a-i spune Lumii de mâine, Grigore Avram mărturiseşte prin litera scrisă, despre rolul pe care îl are ca Om pe planeta Pământ.
Valurile crizei mondiale nu-i perturbă raţiunea de-a fi, dimpotrivă, poetul, sensibil şi pragmatic, îşi ridică şi mai sus zidul cetăţii în care creează. Sentimnetele sale sunt perene.Nemuritoare.
Nu se lasă atras hipnotic de moda poeziei actuale şi ca un ctitor de biserici din lemn, Grigore Avram îşi construieşte fiecare poem , cerc în cer, desvârşindu-şi opera literară.
Absolutul şi dorinţa de curăţire sufletească prin gloria sintagmei, sunt ţeluri greu de atins în conjunctura civilizaţiei de la capătul Mileniului Trei, sunt noţiuni ca şi abstracte pentru mulţi dintre noi, muritorii de rând, dar care, pentru autorul volumului „Cu rând” sunt doar motive de meditaţie.
Prea mult, prea puţin? În echilibru, ca pe un cântar de sticlă foarte foarte subţire, aşa stau , în carte, întrebările esenţiale ale umanităţii, şi poetul ştie să le valorifice, apoi ne învaţă cum să călătorim, la singular, prin tot acest labirint, în care dragostea ca noţiune definitorie, are mai multe valeţe decât am crede.
Părinţii, femeia iubită, copiii, vecinii de idealuri şi toţi cei alăturid e care îşi câştigă firimitura de eternitate,- numele comune şi numele prorprii, toate acestea sunt conexiuni interumane, semne aşezate cu dibăcie în cofrajul prezentului. Poemele lui Grigore Avram devin, astfel, trepte de perfecţiune a spiritului care crează. Şi… Grigore Avram crează după chipul şi asemănarea sa, adică, scrie cu răbdare, cu modestie şi mai ales, scrie cu înţelepciune. La el, anotimpurile în curgerea lor repetitivă sunt motive de poveste dar şi de meditaţie, componentă a misterului care învăluie Universul, şi Taină pentru individul care este mult mai mult decât martorul curgerii vremii.
De la ţesătura, străvezie de vechime, a sărbătorilor de altădată, pînă la idealul umanităţii, de la amprenta maternă spre globalizarea galopantă în care convieţuim haotic, drumul poetului este distinct, ca un fir de sânge ce se prelinge cu fineţe de caligafie chinezească. În plan opus, nu lipseşte fermitatea celui care ştie că are un ţel, are un destin de împlinit.
Grigore Avram scrie cu uşurinţă, este poetul care asudă numai în vis. El îşi cunoaşte potenţialul fertil al cuvântării şi se foloseşte de verbe cu profesionalism.
Într-o etapă culturală cu nunaţări precare şi cu vulgaritatea aşezată în faţa eşalonului unoer poeţi cam rebeli, Grigore Avram vine şi ne demonstrază că, a scrie în stil clasic nu este defel desuet şi nici nu este la îndemâna oricui.
„Cu rând”, o carte frumoasă şi densă prin compoziţie, un volum alcătuit din fresce diferite ca valoraţie a culorilor din care provin. Nimic nu pare a-i fi străin autorului, în vălmăşagul lumnii prin care, el trece cu credinţa că nu a fost trimis fără un rost al său, aici, pe Pământ.
Grigore Avram ne demonstrează încă o dată că a fi Poet este un Dar, iar Cuvântul zidăreşte în sufletul său necontenit.
Este o tihnă de maturitate, autumnală parcă, în jurul multora dintre poemele pe care Grigore Avram le-a scris cu rând, adică, le-a scris cu un rost, ca orice lucru gospodăresc, bine gândit şi bine făcut.

Melania Cuc

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508