O nouă sală de spectacole pentru Teatrul Tineretului “Metropolis”

dec. 29th, 2011 | By | Category: Eveniment

Teatrul Tineretului “Metropolis” din Bucureşti (str. Leonida nr. 9), va avea, începând cu anul 2012, dotări ultra moderne. Astfel, teatrul va beneficia de o nouă sală de spectacole multifuncţională, cu gradene dotate cu sisteme hidraulice, ce vor permite modificări ale poziţiei rândurilor de scaune în funcţie de genul programului artistic derulat pe scenă. Aceste dotări sunt posibile datorită aprobării certificatului de urbanism de către primarul sectorului 2 – Neculai Onţanu.

Teatrul Tineretului “Metropolis”, instituţie publică de interes local, al cărei director este cunoscutul actor George Ivaşcu, va beneficia, astfel, de cea mai nouă sală de spectacole din Bucureşti, cu o capacitate de circa 300 de locuri şi care va funcţiona pe strada Leonida numărul 9.

„În vederea obţinerii unei săli multifuncţionale care să aibă o întrebuinţare diversă pentru o serie de evenimente artistice, scaunele spectatorilor urmează să fie montate pe sisteme hidraulice care vor permite permutarea lor rapidă, precum şi ridicarea sau coborârea după genul programului.
Pentru bunul mers al spectacolelor, noul spaţiu cultural va dispune de toate dotările necesare, respectiv cabine de machiaj pentru actori, garderobe, depozite pentru recuzită şi decoruri, grupuri sanitare etc.”, a specificat biroul de presă al Teatrului „Metropolis”.

Număr de vizualizări :1142


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro