La Editura Casa de Pariuri Literare a apărut compendiul de poezie românească contemporană “Cinci decenii de experimentalism” de Octavian Soviany (volumul I: Lirica ultimelor decenii de comunism şi volumul II: Lirica epocii postcomuniste).
Cinci decenii de experimentalism. Lirica ultimelor decenii de comunism
Lucrarea de faţă pleacă de la ideea că, odată cu sfârşitul anilor ‘60/începutul anilor ‘70, se configurează, în context românesc, o mişcare poetică cu caracter experimentalist, care se îndepărtează de paradigmele modernismului, urmând modelul avangardelor interbelice. Principiul fundamental al unei asemenea poezii trebuie căutat în pragmatica ştiinţei contemporane, căci ea presupune elaborarea unor „axiomatici“ (concretizate în abordări teoretice, programe şi manifeste artistice), urmată apoi de investigarea, printr-o mişcare de extensie, a limitelor, de căutarea obstinată a noului, care se raportează la propria sa „axiomatică“ în calitate de diferenţă, de „paralogie“, extinzându-i limitele, dar şi problematizând-o, printr-un demers care e constructiv şi deconstructiv totodată, contestatar şi autocontestatar în acelaşi timp.
Cinci decenii de experimentalism. Lirica epocii postcomuniste
Acest al doilea volum abordează, tot din perspectiva experimentalismului, care suferă în contextul postdecembrist anumite „radicalizări“, poezia autorilor intraţi în literatură după 1990. Asemenea „radicalizări“ (care pot fi subordonate unei ideologii/retorici a excesului) sunt privite din perspectiva conceptului de „hipermodernitate“ teoretizat de Gilles Lipovetsky, pe care autorul îl propune în locul celui (consacrat) de postmodernism. Plecând de aici, sunt luate în discuţie abordările teoretice ale ultimelor două promoţii poetice, ca şi „manifestele literare“ (fracturist, utilitarist etc.) ale acestora şi sunt analizate câteva direcţii poetice, situate în continuitatea experienţelor experimentaliste discutate în volumul anterior.
“Lucrarea de faţă porneşte de la ideea că poezia românească a ultimelor cinci decenii se plasează sub semnul experimentalismului, care constituie, aşa cum arăta cândva Marin Mincu, „stilul culturii actuale”. În acest sens, ea se situează în continuitatea eseurilor noastre mai vechi (mai cu seamă Apocaliptica textului), în care încercam să subliniem solidaridaritatea literaturii experimentaliste, întemeiate pe un „extaz al schimbării”, cu un model existenţial nihilocentric – modelul apocaliptic. O asemenea viziune ne-a obligat ca, depăşind graniţele unei abordări strict literare, să ne oprim asupra unor aspecte de ordin socio-cultural, luându-ne ca repere în această privinţă elaborările unor autori ca Jean Baudrillard, Michel Foucault, Gianni Vattimo, Zygmunt Baumann sau Gilles Lipovetsky – cunoscuţi în general pentru atitudinea lor critică faţă de societatea contemporană. De aici poate şi o anumită „ideologizare” a discursului nostru (cu anumite inflexiuni ce aparţin „stângii” necomuniste actuale), pe care ne-o asumăm de altfel în perfectă cunoştinţă de cauză.
Importanţa pe care o acordăm şi în această carte unei abordări „textualiste” a literaturii (folosindu-ne în continuare de modelul analizelor lui Marin Mincu) este legată de convingerea că civilizaţia actuală este în ultimă instanţă (şi) una a „textului” (în accepţiunea pe care i-au dat-o acestei noţiuni teoreticienii de la Tel Quel) a cărui elaborare constituie, în zilele noastre, modelul tuturor acţiunilor omeneşti esenţiale.
Şi ar mai trebui spus, cu toată onestitatea, că demersul interpretativ pe care îl propunem în paginile acestei cărţi, nu-i aparţine unui critic „profesionist”, ci mai degrabă unui simplu autor şi consumator de literatură, conştient de faptul că, uneori, încercând să facă, mai mult sau mai puţin inspirat critică, face de fapt „poezie” şi că, vorbind despre cărţile altora, vorbeşte de fapt despre propriile sale obsesii.
Dar până la urmă, orice demers hermeneutic se întemeiează pe empatie (sau pe lipsa acesteia), iar interpretarea rămâne o formă de „amor intellectualis”, a scris Octavian Soviany în Argumentul volumului.
