„Reîntoarcerea la ţărmurile adevărului” de Mazen Rifai
dec. 2nd, 2011 | By admin | Category: Agenda de carteLuni, 5 decembrie 2011, la Sala de Festivităţi a Universităţii Populare „Ioan I.Dalles” din Capitală, la ora 16.00, va avea loc lansarea celei de-a şaptea cărţi publicată în colecţia „Alif”(aflată sub egida organizaţiei Alianţa Civilizaţiilor şi coordonată de Prof. dr. George Grigore) a Editurii Ars Longa: „Reîntoarcerea la ţărmurile adevărului” de Mazen Rifai. Cartea va fi prezentată de George Grigore, Victoria Milescu, Oreste Teodorescu şi Marius Vasileanu. Vor fi citite fragmente de către Andra Dodiţă şi Gabriel Biţună.
Scriitorul sirian Mazen Rifai (n.: 16 aprilie1963 în oraşul sirian Alep), stabilit în România cu ceva vreme în urmă, are o bogata activitate literară şi publicistică, atât în arabă, cât şi în română. În 2008, debutează editorial cu volumul biling, română şi arabă, „Frânturi de visuri spulberate”. Prezentul volum „Reîntoarcerea la ţărmurile adevărului” continuă temele anunţate în volumul de debut legate de destinul emigrantului: conflictul între cultura de provenienţă şi cultura de adopţie, drama înstrăinării, dorinţa de integrare şi marginalizarea, ieşirea celei de-a doua generaţii din cercul cultural al părinţilor sau reîntoarcerea la valorile tradiţionale şi altele.
Număr de vizualizări :2112
Un scriitor arab de limba romana?! Cred ca este grozav de interesant. Am citit literatura araba tradusa, dar exprimata direct in romana, nu. Abia astept aceasta lansare…
Desi tarziu am citit despre acest mare artist, vin acum sa spun si eu ca este o onoare sa fie in tara in care traiesc si eu acum, aici, ca mi s-a parut atat de elocvent ceea ce scrie……….cum sa ticluiesti un titlu ca ….dragoste cu sene unic, fireste oentru o iubire neimpartasita……..este un suflet inca pur si ma bucur sa-i citesc lucrarile.
grozava literatura!