„Lecturi publice în cimitire nu prea se fac la noi, că suntem încă încuiaţi”

dec. 11th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

De curând, George Chiriac a debutat cu volumul de versuri “Frica circulă prin subteran”, Editura Casa de Pariuri Literare. „George Chiriac e la răsăritul soarelui pe o zăpadă încă necălcată, strălucitoare.”, a scris Nora Iuga pe coperta volumului. Andra Rotaru a dialogat cu George Chiriac despre acest debut matur, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

De curând, la Editura CDPL, în colecţia “Prezent”, a apărut volumul tău de debut, intitulat “Frica circulă prin subteran”. De la ce a pornit crearea lui?

Când mă gândesc la subteran îmi vin în minte trei lucruri distincte care se atrag foarte tare: morţi, metrouri, cârtiţe. E plin de poezie în aceste simboluri. Ştii tu cum se desenează inimioarele cu degetul pe geamul metrourilor, cum se stă dimineaţa la pândă ca să poţi lovi cârtiţa cu hârleţul în cap când ridică muşuroiul, cum morţii sunt doar nişte manechine care vorbesc prin subteran şi se gândesc dacă să-ţi inducă frică sau nu. Şi tu comunici cu morţii atunci când le citeşti mesajele de pe pietrele funerare, nu crezi? Volumul s-a născut foarte instinctual, când prin 2008 ieşeam din gura de metrou Eroii Revoluţiei şi am vrut să trec cumva strada. Nu am văzut tramvaiul şi era să mă izbească. Peste drum era cimitirul Bellu, parcă mă atrăgea ca un magnet. Sigur, mi-am imaginat că frica circulă prin subteran, pentru că oricine se teme de întuneric, de acel subsol îngheţat, de podul plin cu vechituri sau de cripte mortuare în care e musai să cobori. Să nu uităm de buncăre, de beciuri, de puţurile lifturilor, de sticle de vin golite şi de “apa de sub lac” pe care o tot cânta Ada Milea. Tot ce e ascuns, ascuns rămâne. Frica e ca un şobolan alb, se ascunde şi răsare când nu te aştepţi. Mai ales în locurile întunecate. Şi dacă ai vedea ce bine s-au adaptat şobolanii în subteranul zilelor noastre… De fapt tu eşti cel care decide dacă e momentul să îţi fie frică, pur şi simplu ea îţi circulă prin vene şi te poate demoniza uşor. Dar subteranul aparţine celor deposedaţi.

“Frica vine/frica revine”

Ca să definesc “frica vine/frica revine” mă duc cuminte ca un copil la memorie şi ea mă ajută mereu. Nu-mi mai aduc aminte exact, dar Nora Iuga zicea ceva de genul: “scrisul e ca muşuroiul de cârtiţă pe care îl bătătoreşti, dar cârtiţa iese mereu prin altă parte”. Cam aşa definesc şi eu mecanismul fricii.

Există o relaţie intensă cu un anumit cimitir din Bucureşti, precum un fetiş poetic?

Sigur că există o relaţie între mine şi cimitirul din Bucureşti, hai să-i zicem pe numele său adevărat: cimitirul Şerban Vodă, adică Bellu, în limbaj popular. Relaţia e foarte simplă, a fost primul loc care mi-a produs o anumită stare de linişte. Uneori îi invidiez pe bucureşteni că au minunea asta de cimitir. Totodată mă întristez că Bellu a intrat în harta obiectivelor turistice europene şi astfel se strică din frumuseţea lui. Iar lecturi publice în cimitire nu prea se fac la noi, că suntem încă încuiaţi. Relaţia de linişte pe care mi-a dat-o acest loc “al dorinţelor” stă încorsetată şi cu fuga mea de spaţiul social, Bellu fiind ca un fel de refugiu. M-aş face ghid turistic aici, fără să fiu plătit. Nu cred că e vorba de vreun fetiş legat de acest loc, cred că am fetişuri legate doar de anumite stări. Pot să vin la Bellu pe ploaie, să-l caut pe Gellu Naum şi să îi vorbesc despre pisici şi e totul minunat şi pot veni în mijloc de iulie să văd un grup de turişti şi nu simt absolut nimic, mi se rupe firul.

În multe poeme se regăsesc superstiţii, voci incantatorii şi personaje de basm.

Eu nu sunt un om superstiţios, dar ştiu mai multe lucruri despre superstiţii decât adevăraţii oameni care se tem de lucruri obscure. Iubesc pisicile negre, 13 nu are nicio relevanţă, marţi nu sunt 3 ceasuri rele şi oare câte oglinzi am spart? Sunt alţii care îşi fac ţăruşi, pun usturoi pe la uşi, taie găini negre – tot felul de grozăvii ca să-l alunge pe “ăla rău”. Totul e de fapt o mască, o modalitate de a înfrunta într-un fel ceea ce provoacă frică. Eu sunt înnebunit după mister şi după personajele care emană o anumită doză de frică. Până la urmă, totul e întunecat şi sobru, doar locuim în subteran. În volumul “Frica circulă prin subteran” am câeva din fascinaţiile mele: Jack [Spintecătorul], Sylvia Plath, Jim Morrison, Edward Scissorhands – sunt personaje care m-au marcat cumva prin ceea ce făceau, scriau, mureau, ucideau. E mult spus “personaje de basm”, singurele personaje de basm în care mă regăsesc sunt aproape toate din volumul “The art of Tim Burton”. Şi aşa au fost câţiva care au apreciat coperta ca fiind foarte tim burtoniană. Nu am putut decât să zâmbesc.

Şi cele mai „vamaioate” personaje din acest volum sunt pline de frică. Există vreunul seren, căruia îi este imposibil să fie temător?

Persoaneje “vamaioate” de care mă întrebi nu sunt decât nişte iluzii, nişte domnişorici oarecare pe care le-am văzut în Vamă şi mi-au trecut prin minte, nici măcar nu am schimbat vreo vorbă cu ele. Îmi place atmosfera aia de Vamă, totul pare cunoscut, dar în amănunt totul pare necunoscut. E ca o ceaţă caldă. Dar ştii tu, poveştile din Vamă rămân în Vamă. Cred că eu am mers mai mult în Vamă să văd concertele Adei Milea… dar asta e altă poveste. Personajele din cartea mea care nu se tem de lucruri întunecate sunt oameni ca mine, cu haine lungi şi negre şi cu ochii împăienjeniţi. Totul depinde de psihic şi de modul în care vezi lucrurile.

Ai confundat vreodată Craciunl cu Halloweenul?

Mie nu îmi place aşa tare Crăciunul, e doar o sărbătoare religioasă care nu are niciun farmec. E tare greu să crezi în poveşti (să nu le zic superstiţii) când în facultate ai curs de evoluţionism şi eşti fascinat de teoriile lui Darwin şi de alte teorii ateiste. Îmi place Crăciunul pentru că lumea nu umblă pe străzi, e frig şi ninge – e starea aceea de amorţeală care pe mine mă acaparează uşor. Atunci îmi iau ceva de scris şi mă trântesc în fotoliul verde pe care îl proptesc lângă calorifer. Scriu, mă uit spre pădurea de la marginea oraşului şi beau vin. Musai să fie roşu. De Halloween nu mă costumez, dar mă plimb pe străzi şi îmi place să ciopârţesc dovleci. Atunci îmi trebuie neapărăt frunze uscate, vânt, lumină portocalie şi puţin frig care să dezmorţească stările. De Crăciun şi de Halloween scriu, acesta este răspunsul.

De ce acest titlu, şi de ce într-“a cincea sosire la Bellu”?

Scrisul în cadă mi se pare fascinant, am scris cele mai bune poeme acolo. Şi muritul în cadă e plin de însemnătate. Scrisul în Bellu e ca o doză de morfină care calmează, e tare linişte şi sunt multe poveşti ascunse. Au fost câteva sosiri la Bellu în care m-am simţit bine sau se întâmpla să mă duc în străinătate şi cum aveam câteva ore libere preferam să le petrec în acel loc misterios. Era şi o muză pe acolo, desprinsă din spaţiul cvasiliterar. Volumul este un experiment, am trecut peste acest Bellu, a rămas totul închis ca într-un album vechi de fotografii.

Care sunt muzele tale literare?

Cred că e mult spus că am “muze” literare. Nu am o ordine precisă, depinde de starea în care mă aflu. Îmi place tare mult Nora Iuga, prin suprarealismul ei şi prin “erotismul morbid” pe care îl emană, cu ea o să defilez până pic pe dric pentru că o consider o scriitoare demnă de Nobel. Un “muz” poate fi şi Gellu Naum care de vreo 10 ani locuieşte la Bellu şi asta mi se pare tare suprarealist. Bine că neobosita Simona Popescu îl reeditează la Polirom şi Ada Milea îi cântă poemele. Ştefan Manasia e pe gustul meu pentru că scrie frumos şi corect despre animale (nu ca Adrian Diniş care imită la maximum poezia lui SGB). Până şi Marius Ianuş îmi place. Dar orchestra poate lua contur prin: Elena Vlădăreanu, Cosmina Moroşan, Emil Brumaru, Oana Ninu, Miruna Vlada, Octavian Soviany, Mircea Ivănescu. Cam atât.

Număr de vizualizări :2584


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro