„Îmi place să cred că sunt invizibilă, imperceptibilă”

Dec 19th, 2011 | By admin | Category: Studioul de carte

Romanul „Ru”, cartea de debut a scriitoarei canadiene de origine vitenameză Kim Thuy, a fost lansat de către Editura Spandugino la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”. Scriitoarea Kim Thuy a fost prezentă la lansare şi, ulterior, a făcut un mic turneu de promovare în ţară. Dorina Cioplea a dialogat cu Kim Thuy, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre volumul „Ru” care prezintă povestea unei fetiţe imigrante, ajunsă, la vârsta de 10 ani, cu o barcă, din Vietnam în Canada.


Asemenea personajului dumneavoastră din romanul de debut „Ru”, aţi experimentat sentimentul înstrăinării, părăsind o lume şi fiind forţată să vă acomodaţi în altă lume, total diferită. Cât din structura personajului este bazat pe experienţa dumneavoastră personală şi cât este ficţiune?

Aş vrea să cred că „Ru” descrie experienţa comună a multor imigranţi vietnamezi care au ajuns în Canada, atunci. Dar, bineînţeles, provocările au fost văzute, rememorate şi interpretate de mine, prin prisma personală a fetiţei de atunci şi, ulterior, a tinerei adulte. Aşa că ce am scris este foarte apropiat de ceea ce ştiu. Dar, în acelaşi timp, când scriu, încerc să spun o poveste, ceea ce înseamnă că îmi acord libertatea de a amplifica anumite detalii şi de a le ignora pe altele. Nu sunt legată de întâmplări obiective aşa cum ar fi un jurnalist sau un istoric.

Cât de deschisă sau închisă este o ţară americană pentru un copil din Orientul Extrem? Ce impact are acomodarea forţată la o cultură atât de diferită?

Noi am ajuns într-un oraş micuţ, la aproximativ 150 de kilometri de Montreal. Am fost trimişi acolo pentru că nu am avut rude sau preferinţe. Eram chiar primul grup de imigranţi care ajungea în acel orăşel. Mulţi dintre locuitorii din Granby vedeau vietnamezi pentru prima dată în viaţă. Dar din primul minut, sau poate chiar înainte de a ajunge acolo, ei deja ne-au iubit. Aşteptau sosirea noastră. Ne aşteptau cu braţele deschise la coborârea din autobuz. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care nu m-am considerat un imigrant. Mă simţeam ca şi cum aş fi ajuns în această ţară ca un copil adoptat. Şi din acel moment, niciodată nu am văzut în ochii lor că sunt diferită, fizic. Sau, mai precis, aş spune că dacă exista într-adevăr o diferenţă, aceasta era de fapt un plus, niciodată nu a fost ceva negativ.
În acest context, niciodată nu m-am simţit forţată în legătură cu ceva. Am învăţat o limbă şi o cultură nouă de bună voie. Am învăţat totul din dragoste, din cauza dragostei şi pentru dragoste. Îmi doream să cunosc cât de mult şi de repede această nouă casă pentru că, pentru mine, a fost o renaştere, şansa de a mă naşte din nou, de a avea o nouă viaţă. Aşa că diferenţele nu au fost doar bune, au fost grozave.

Cuvântul „ru”, numele romanului, are o însemnătate atât în limba dumneavoastră nativă, vietnameza, cât şi în limba adoptivă. Care este semnificaţia în fiecare cultură şi de ce aţi ales acest cuvânt pentru a da numele romanului de debut?

În franceză, „ru” înseamnă un mic râu. În vietnameză, este un cântec de leagăn.
Acest cuvânt micuţ exprimă exact felul în care mi-am dorit să fie această carte: domoală, mică şi pe cât de liniştită posibil. Vreau să fie o mângâiere tandră sau o şoaptă, cum ar fi un cântec de leagăn pentru urechea unui copil. Dar, de asemenea, este alertă, vie şi esenţială cum sunt micile râuri oceanului.
Este, de asemenea, un nume perfect pentru că este scurt … aproape invizibil, ca mine. Îmi place să cred că sunt invizibilă, imperceptibilă.

Aţi dedicat primul roman „celor rămaşi în ţară”. Ce s-a întâmplat cu ei şi cum credeţi că ar fi arătat viaţa dumneavoastră dacă nu aţi fi părăsit Vietnamul?

De fapt, era mai mult „oamenilor ţării”, care este un vers dintr-un cântec foarte faimos în Quebec, scris de Gilles Vignault. Orice locuitor al oraşului Quebec care citeşte „les gens du pays” ştie de unde vine această expresie. Dar nu am menţionat numele autorului pentru că am vrut ca vietnamezii care nu ştiu acest citat să simtă că este şi despre ei, adresat lor.
Cred că fără provocările prin care am avut şansa să trec, aş fi încă o fată slabă, cu tot felul de alergii, dominată de timiditate. Am plecat din Vietnam când aveam 10 ani. Aşa că îmi este greu să îmi imaginez ce aş fi devenit dacă aş fi rămas. Verişoara mea de aceeaşi vârstă nu a plecat şi a devenit o femeie de afaceri de succes şi o minunată mamă şi soţie. Dar nu mă pot compara cu ea pentru că este de zece mii de ori mai deşteaptă şi mai înţeleaptă decât mine. Tot ce pot spune cu siguranţă este că fără a doua mea naştere în Canada nu aş fi persoana care sunt astăzi: luminoasă şi plină de credinţă în viaţă. Asta pentru că am avut şansa să cresc într-o ţară paşnică, ce mi-a dat îndrăzneala speranţei, cum Barack Obama a spus atât de frumos.
Acestea fiind spuse, poate că un Vietnam mai complicat şi complex mi-ar fi dat puteri diferite şi alte posibilităţi de a înţelege lumea.
Până la urmă, lucrul cel mai important pentru mine este să încerc întotdeauna să obţin ce e mai bun din ce am sau din situaţia în care mă aflu. Există bine şi rău în tot ce ne înconjoară, aşa cum bine ştim toţi.

Romanul conţine şi amintiri din timpul călătoriei. Aveaţi doar 10 ani când părinţii au decis să fugă din Vietnam cu barca. Cât de mult vă amintiţi din această perioadă şi cât a durat drumul?

Noi am fost foarte norocoşi pentru că drumul nostru a durat numai patru zile şi trei nopţi.
Şi eu am fost foarte norocoasă să am numai 10 ani pentru că, la acea vârstă, eram suficient de mare încât să ţin minte, să am amintiri, dar prea mică pentru a înţelege tot ce se întâmplă.

Personajul dumneavoastră întâlneşte, de-a lungul lungii acomodări, mai multe persoane care îi schimbă destinul, „parrains” cum îi numiţi. Cât de important este pentru un imigrant să întâlnească astfel de oameni?

Sunt esenţiali cum sunt părinţii în primii ani de viaţă ai copiilor. Cred că primele impresii ale imigrantului îi vor da ulterior forma de cetăţean în care se va transforma. Aşa că dacă imigranţii sunt bineveniţi şi sunt ajutaţi şi ghidaţi, ei vor deveni o parte a ţării, vor prinde rădăcini în loc să trăiască la marginea societăţii, ca nişte străini.

Scena în care personajului dumneavoastră, Nguyen An Thin, i se spune, în Hanoi, că este prea grasă pentru a fi o vietnameză, este momentul în care realizează că America şi-a pus amprenta asupra ei permanent. Ea nu mai este o vietnameză, dar nici americancă pe de-a-ntregul. Atunci ce este un imigrant?

Un imigrant este cineva care are şansa de a fi mai bogat, de vreme ce „deţine” nu una ci două culturi. În cazul meu, aş spune că eu chiar am trei culturi: vietnameză, franceză şi engleză canadiană. Pe deasupra, această cunoaştere intimă a trei culturi îmi permite să aleg ce e mai bun din fiecare. Pentru mine, este ca şi cum aş adăuga culori în lumea mea, făcând-o mult mai interesantă. Deci, poate că un imigrant este cineva care are mai multe opţiuni.

Transformarea lui Sao Mai, şi nu numai, dintr-o fată săracă ce trăia din torturile pe care le pregătea pentru comunişti într-o femeie de afaceri de succes, este triumful oamenilor asupra condiţiilor grele de viaţă? Câţi dintre imigranţi reuşesc, cu adevărat, să îşi costruiască o viaţă adevărată în ţara de adopţie?

Din comunitatea vietnameză şi oamenii pe care îi cunosc, sunt foarte puţin cei care nu au reuşit. Mulţi dintre vietnamezii generaţiei mele au devenit medici, stomatologi, farmacişti, ingineri … Într-un fel, potrivit standardelor vietnameze, eu sunt unul dintre cei care nu au reuşit!
Românii, ca şi vietnamezii, au supravieţuit lipsurilor comunismului. Dar sunt atâtea exemple de oameni care au supravieţuit unor atrocităţi mult mai rele. Deci cred că oamenii se pot descurca în orice situaţie datorită instinctului de supravieţuire. Poate că nu toţi vom ieşi învingători, dar mulţi dintre noi supravieţuiesc, într-un fel sau altul, ca o Pasăre Phoenix renăscută din cenuşă.

vizualizari: 1172


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro