„Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală” de Edmund Husserl

dec. 22nd, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Humanitas, în colecţia „Acta Phaenomenologica”, va apărea volumul „Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală” de Edmund Husserl. „În condiţiile crizei noastre existenţiale, ştiinţa nu mai are nimic să ne transmită. Ea exclude în chip principial tocmai acele întrebări care sunt cele mai arzătoare pentru omul acestor timpuri de restrişte, livrat celor mai catastrofale răsturnări: întrebările privitoare la sensul sau la lipsa de sens a întregii noastre existenţe omeneşti. Dar nu pretind oare aceste întrebări, în generalitatea şi în necesitatea lor valabilă pentru toţi oamenii, nişte meditaţii de ordin general şi nişte răspunsuri izvorâte dintr-o evidenţă raţională. în calitate de filozofi ai acestui prezent, noi ne-am trezit în mijlocul unei dureroase contradicţii existenţiale. Căci noi nu putem să abandonăm credinţa în posibilitatea filozofiei, înţeleasă ca sarcină, aşadar în posibilitatea unei cunoaşteri universale. Mai mult, în calitate de filozofi ce îşi iau propria misiune în serios, noi ştim că avem vocaţia acestei sarcini.“ (Edmund HUSSERL)

Profesor de filozofie la Göttingen şi Freiburg, creatorul fenomenologiei, Edmund HUSSERL (1859-1938) este unul din cei mai influenţi filozofi ai secolului al XX-lea. Husserl îşi propune să restabilească locul central al filozofiei în sistemul ştiinţelor şi să dezvolte filozofia ca „ştiinţă riguroasă”. Fenomenologia, înţeleasă ca aplicare a metodei analitic-intenţionale asupra oricărui obiect posibil, a fost concepută de Husserl ca filozofie universală şi transcendentă.

Opere principale: Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie, 1913; Formale und transzendentale Logik, 1929; Méditations cartésiennes, 1931; Die Krisis der europäischen Wissenschaften und die transzendentale Phänomenologie, 1936.

Număr de vizualizări :1021


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro