„Un designer adevărat este un artist care îşi exprimă ideile prin veşminte”

nov. 27th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

Alexandra Suciu a absolvit secţia de Artă Decorativă şi Design-Universitatea Nicolae Grigorescu din Bucureşti, a câştigat premii importante naţionale şi internaţionale, a lucrat în industria modei în România şi America. De peste şapte ani locuieşte la New York, unde îşi continuă cariera cu succes. Andra Rotaru a dialogat cu Alexandra Suciu despre cum poţi reuşi într-unul dintre cele mai competitive oraşe ale lumii, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro


Ai urmat cursurile liceale la N. Tonitza, apoi secţia de Artă Decorativă şi Design-Universitatea Nicolae Grigorescu din Bucureşti. După o perioadă de activitate intensă în industria modei în România, viaţa şi cariera ta au luat o turnură neaşteptată, ajungând în America.

Am avut marele noroc ca mama mea să creadă în mine şi în talentul meu de când eram mic copil. De la trei ani ştiu că am fost pusă în faţa albumelor de artă, iar în scurt timp arta a devenit viaţa mea. Nu am avut o copilărie precum ceilalţi copii de vârsta mea, dar nu regret miile de ore de studiu. Am ştiut dintotdeauna că vreau să devin artist şi am ştiut dintotdeauna că am talent. Mi-am urmat cursul firesc al vieţii, am studiat la Liceul de Artă ”Nicolae Tonitza”, apoi imediat la Universitatea de Arte “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.

Am studiat toate tehnicile de exprimare în arta plastică, de la pictură, grafică… chiar şi sculptură, până la animaţie şi textile, creaţie vestimentară. “Moda”, cum zicem noi, m-a fascinat prin multitudinea căilor de exprimare a artei, “Arta Vie” cum îmi place mie să o numesc.

Încă din timpul anilor de studiu am colaborat cu o companie de publicitate (Promotion Company), unde am coordonat imaginea şi costumele pentru mari evenimente – Festivalul George Enescu, Turneul Stella Artois, lansarea Seat/Porche, Festivalul Bucureştilor şi lansarea Europa FM.

Am participat la numeroase concursuri de artă şi modă, pe care le-am câştigat în mare parte.

Unul dintre premii a fost la concursul “Tineri designeri”, organizat de Doina Levintza şi Prima Tv; în urma acestui pemiu câştigat am făcut stagiu la Doina Levintza. Ea este unul dintre marii designeri ai României, întotdeauna a reprezentat bunul gust, talentul artistic şi nu s-a compromis.

După terminarea facultăţii mi s-a oferit un post de designer vestimentar la o firmă de modă în ascensiune (ulterior a devenit brandul Pipper Jeans), şi în 6 luni am devenit designer principal. Atribuţiile mele erau coordonarea întregilor colecţii, a echipei de designeri şi chiar comunicarea cu firmele şi fabricile din ţară şi din străinătate. A fost o experienţă deosebită ca la 23 de ani să pot călători şi reprezenta compania în China.

La scurt timp am plecat în America, unde printr-o fericită coincidenţă mi s-a oferit un post de designer principal la o mare firma de modă din New York City, Judy’s Group. Am lucrat ca designer principal la cele trei importante branduri ale corporaţiei: John Meyer of Norwich, Emily şi NYP suits.

Cariera în fashion mi-am continuat-o la o altă companie ce deţine un nume important pe piaţa americană, brandul Ninety, unde am lucrat aproape 4 ani. În acest timp am avut onoarea să colaborez cu firme precum Steve Madden, Rampage şi CPW.

Care au fost provocările unei astfel de schimbări în viaţa ta profesională? Cât de greu este pentru o femeie să reuşească în America?

Mi se părea un pas firesc să lucrez la o companie de anvergură dintr-unul din cele mai mari centre de modă din lume. Mi-a plăcut aceasta provocare de a “cuceri Lumea”, de a cuceri “o Cetate şi mai Mare” decât pâna atunci.

La început a fost dificil să înţeleg politica şi sistemul de operare a fiecărei firme. Fiecare companie funcţionează după reguli interne proprii, neşiute de nimeni şi neexplicate de nimeni. S-a aşteptat de la mine să mă integrez din prima clipă, să dau un randament maxim, dar am avut puterea şi voinţa să o fac, ceea ce i-a impresionat pe mulţi.

Timpul a fost o altă mare provocare. Timpul din New York pare că este mai rapid decât timpul real, de aici şi expresia “New York minute”. Totul se desfăşoară cu o viteză năucitoare, contra cronometru.

Duritatea cu care se treatează problemele – altă provocare. Nu există scuze şi explicaţii. Fiecare persoană poate fi înlocuită, iar asta creează un stres nebun.

Dar provocarea cea mai mare a fost stilul de modă american. A trebuit să mă adaptez la o civilizaţie şi cultură care pune accent mai mult pe comfort, pe o frumuseţe subtilă, prin simetrie. Şi nu o spun într-un sens negativ, chiar îmi place foarte mult conceptual, dar a fost un pic greu să fac tranziţia de la stilul românesc şi european care este total diferit – culori mult mai vii, opulenţă, asimetrii – la stilul pragmatic de aici.

Ca femeie să reuşesc în America cum să zic că mi-a fost? Nu ştiu dacă în plan profesional este mai greu ca femeie sau ca bărbat. Cert este – ca şi femeie singură în New York, nu mi-a fost uşor. A trebuit să iau toată viaţa de la capăt, nu aveam liniştea şi comfortul vieţii din România.

În 2009 mi-am deschis propria firmă, Alexandra Art&Design. Mă ocup de tot ce ţine de artă şi design, am avut expoziţii, evenimente, prezentări de modă, mă ocup şi de grafic design şi branding.

Există şi alte domenii care te inspiră sau care au avut un aport major în conturarea unui stil propriu profesional?

Un designer adevărat este un artist care îşi exprimă ideile prin veşminte, face din corpul uman suportul pe care îşi etalează opera. Eu cred că trebuie să fii mai întâi pictor, sculptor, grafician ca să poţi înţelege şi aplica regulile esteticului.

Muzica, teatrul, dansul, spectacolul de lumini al străzii mă inspiră.

Adrenalina unui spectacol de modă la care am participat când aveam 15 ani m-a influenţat să vreau să devin designer.

Am vrut să fiu parte din acea mişcare continuă, din agitaţia şi strălucirea unui show.

Chiar şi expoziţiile mele de pictură au ceva din atmosfera spectacolelor de modă.

Ai avut vreun mentor, artişti care te-au influenţat de-a lungul timpului?

Mama mea, în primul rând. Apoi, primul meu profesor de artă, domnul Constantin Kessler. Care se aseamănă cu profilul “D-lui Trandafir” al lui Mihail Sadoveanu şi care pe lângă talentul de a preda arta, avea darul de a ne preda şi „învăţătura cealaltă, sufletească” (…), nu pentru că trebuia şi pentru că i se plătea, ci pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din “curăţenia unui apostol”.

Apoi Michellangelo, Albrecht Dürer, Picasso – nume foarte dragi mie, studiate cu mare pasiune.

În primii ani m-au influenţat creatorii de modă Alexander McQueen, Jean Paul Gaultier, Yves Saint Laurent, Valentino, iar acum Ralph Lauren şi Michael Kors.

Cât de importantă e documentarea în momentul creării unei colecţii vestimentare? Ai studiat şi la Fashion Institute of Technology din New York.

Documentarea este extrem de importantă. Documentarea pieţei actuale şi studiul istoriei artei şi/ sau modei.

Ca să fii un designer de succes trebuie să ştii exact cărui segment de piaţă i te adresezi. Trebuie să ştii ce mod de viaţă duc persoanele care o să poarte creaţiile.

Un designer adevărat este un artist care îşi exprimă ideile prin veşminte. Trebuie să aibă un gust format şi o cultură vastă. Istoria artei, a modei pot fi surse de inspiraţie infinite. Chiar şi documentarea despre natură este importantă. Cele mai esenţiale concepte tot în natură le putem găsi: armonie, simetrie, ritm, textură, echilibru, proporţie…

Trăim totuşi într-o lume modernă şi trebuie să ne folosim de ustensilele adecvate.

La Fashion Institute of Technology am studiat aplicarea modei în programe grafice pe computer “Computer Aided Design for Fashion Design – Apparel”. Am studiat Adobe Illustrator, Photoshop, Lectra şi altele. Fiecare program este foarte complex şi este cerut de mai toate companiile de modă din New York.

Care sunt tehnicile cel mai des folosite în cele mai recente expoziţii ale tale? În ultimii an ai avut 5 expoziţii personale în New York.

Am avut 5 expoziţii în anul 2009 şi am participat la alte două evenimente în 2010 şi 2011.

Anul 2009 a fost un an plin: SOHO, NYC – expoziţie de grup; Gild Hall Hotel, Financial District, NYC- expoziţie personală; Ava Lounge Dream Hotel, Midtown NYC- expoziţie personală; Plaza Hotel, NYC- expoziţie de grup; Gild Hall Hotel, Financial District, NYC- expoziţie personală.

În 2010 şi 2011: Alex Fund -Montgomery Place, Upstate NY şi M.A.R.A Society, Essex House-Central Park South, NYC.

Mi-am dedicat mult timp din viaţă exclusiv pentru a crea, picta, pentru a mă regăsi pe mine ca artist plastic. Am simţit că menirea, sufletul meu este de artist şi că asta voi simţi întotdeauna. Am vrut să mă exprim fără bariere de cultură, domenii, fără să fiu influenţată de aspectul financiar, de industralizarea sufletului.

Motto-ul meu „Arta este inovaţie”, m-a împins să creez tehnici noi, “m-am jucat” cu diferite materiale pe care le-am combinat cu acrilice şi le-am aplicat pe pânză, obţinând efecte bi şi tri dimensionale. Am folosit tehnici din modă, broderii, bijuterii în aplicaţii pe pictură, creând texturi unice.

Picturile clasice m-au fascinat dintotdeauna – am studiat şi exprimat în acest stil în trecut, dar am ales ca în această serie de picturi să abordez stilul abstract ancorat în realitate.

M-am inspirat din experienţele mele din viaţă (New Yorkul fiind Babilonul modern), m-au inspirat oamenii pe care i-am întâlnit (mii de oameni cu care interacţionez zi de zi, străini, prieteni, duşmani), locurile pe unde am călătorit şi m-au fascinat (Insulele Hawaii).

Ai lucrat o perioadă şi în industria modei, ai câştigat diferite premii internaţionale şi ai reuşit într-o lume extrem de competitivă. În momentul de faţă locuieşti de peste 7 ani în America. Au existat şi avantaje datorită faptului că veneai dintr-o ţară care multora li se pare „mai exotică”?

Faptul că trăiesc în New York, Manhattan, a fost un mare avantaj. Că provin din România? Nu prea! “Străinii” nu ştiu prea multe lucruri bune despre România sau despre şcoala românească, şi asta o spun cu tristeţe. Încă avem o stigmă asupa ţării noastre şi ar trebui să luptăm din greu să o îndepărtăm. Eu iubesc România şi mă mândresc că sunt româncă. Îmi pare rău să o spun, dar am întâmpinat greutăţi datorită faptului că americanii nu ştiau despre România decât că a fost o ţară comunistă. A trebuit să muncesc de 10 ori mai mult decât un american ca să demonstrez că sunt mai bine pregătită profesional decât ei, că sunt competitivă şi că, de fapt, ei pot avea încredere în munca şi talentul meu.

Despre moda din Franţa sau Italia au auzit americanii, dar despre cea din România nu…şi e mare păcat.

Care sunt tendinţele modei în NY? Câte s-au schimbat şi câte au rămas la fel în România?

Moda din New York şi Europa au început să se intercaleze, îşi împrumută din tendinţe şi caracteristici. De exemplu, moda din New York a preluat din culorile vii ale modei din Europa, iar cea europeană a preluat anumite siluete mai degajate ale modei americane.

Ambele s-au schimbat foarte mult în ultimii 5 ani. Dacă înainte era o diferenţă foarte mare între cele două „lumi”, acum au devenit aproape o lume universală. Multe companii americane şi-au deschis reprezentanţe în România (Tommy Hilfiger) sau produsele lor sunt căutate şi vânate de cumpărătorii români, fiind aduse în ţară prin diverse mijloace (Ralph Lauren, Victoria Secret, Juicy Cuoture, Bebe).

Designerii americani sunt influenţaţi din ce în ce mai mult de moda europeană. Adeseori sunt trimişi în Paris sau Milano la târguri de tendinţe pentru a se documenta sau există firme specializate care călătoresc în toată lumea, participă la târguri de tendinţe , modă, şi chiar fac cercetare în ‘moda străzii’, apoi le prezintă firmelor interesate din New York.

Ceea ce este foarte interesant şi important în New York este că există un nucleu al modei, un întreg cartier (Fashion District), unde se găsesc marea majoritatea a companiilor, concentrând tot ce este legat de industria modei într-o singură zonă (care se întinde între Fith Avenue şi Ninth Avenue, de la strada 34 până la strada 42). Nici un alt oraş din lume nu are o concentraţie de companii de modă şi talent într-un singur district. Fashion District este cunoscut încă de la începutul secolului 20 ca centru al producţiei de îmbrăcăminte, ca design de modă în Statele Unite şi chiar în întreaga lume.

Să menţionez că New Yorkul este o capitală a Modei şi prin „Fashion week”, o săptămână întreagă unde îşi prezintă colecţiile marii creatori ai lumii şi care dictează cu repeziciune ce este în modă şi ce nu.

În România este cu totul alt sistem.

Tendinţele sunt schimbătoare în aparenţă (culori, ţesături), dar ceea ce este esenţial este stilul de modă. Stilul de modă american este bazat pe coordonare, pe siluete clasice. Eu îl iau pe Ralph Lauren drept reprezentantul tipic american, el este unul dintre idolii mei.

Ceea ce îi caracterizează pe creatorii americani este complexitatea produselor lor, începând de la îmbrăcăminte până la accesorii care se armonizează într-un concept unitar.

În România designerii se focalizează pe un anumit segment al pieţei şi nu au o viziune de ansamblu.

Ai încercat să combini moda în artă şi arta în modă. Către ce te-au condus?

“Moda în Artă şi Arta în Modă” – ce frumos spus! Una fără alta nu pot exista în viaţa mea.

Număr de vizualizări :2523


One Comment to “„Un designer adevărat este un artist care îşi exprimă ideile prin veşminte””

  1. SHE IS VERY UNIQUE, TO ME SHE IS THE BEST. LOVE U.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro