Petruţ Călinescu expune “Mândrie şi beton” la MŢR

nov. 24th, 2011 | By | Category: Eveniment

Marţi, 29 noiembrie 2011, ora 19:00, la Muzeul Naţional al ţăranului Român (Şos. Kiseleff nr. 3, sala Foaier, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie “Mândrie şi beton” a fotojurnalistului Petruţ Călinescu. Fotografiile sunt rezultatul documentării, timp de un an de zile, a transformărilor petrecute în satele tradiţionale din Maramureş şi ţara Oaşului, în urma masivei migraţii a forţei de muncă în străinătate. Proiectul a fost finanţat de World Press Photo, Robert Bosch, Institutul Cultural Român Paris şi Administraţia Fondului Cultural Naţional Român.


Documentarea urmăreşte îndeaproape viaţa cotidiană a comunităţii oşeneşti şi maramureşene care munceşte în Paris, unde trăieşte în condiţii austere şi economiseşte fiecare cent câştigat, pentru a se califica acasă într-o competiţie socială din care nu se pot opri.

„Mândrie şi beton” este o expoziţie foto despre tranziţia satului tradiţional de la casa fără niciun cui, la vila fără nicio şipcă de lemn, şi despre dualitatea oşenilori şi a maramureşenilor care la Paris trăiesc o viaţă de privaţiuni şi sacrificii, iar acasă afişează prosperitate şi lux.

Petruţ Călinescu este un fotograf român independent, licenţiat în Jurnalism şi ştiinţele Comunicării. A lucrat pentru principalele cotidiene din România ca fotograf, iar astăzi este reprezentat de agenţia londoneză Panos Pictures.
Fotografiile lui au fost publicate în National Geographic, Esquire, New York Times, Courrier International, The Times, Business Week, Paris Match, Financial Times.
Printre premiile naţionale şi internaţionale câştigate de-a lungul timpului se numără – Fotografia Anului, acordat de Clubul Român de Presă; Fotograful Anului, acordat de Asociaţia Fotografilor de Presă; Award of Excellence acordat de Picture of the Year (USA); Humanity Award, Hpa/Unesco, China.

Ultimul proiect de durată, www.theblacksea.eu, documentează vizual viaţa cotidiană a oamenilor din jurul Mării Negre şi rolul pe care aceasta îl joacă în diverse comunităţi.

Mai multe detalii la pagina web: www.petrut-calinescu.com

Număr de vizualizări :1221


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro