Nicolae Manolescu conferenţiază la MNLR

nov. 21st, 2011 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 23 noiembrie 2011, de la ora 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române – MNLR (Bdul. Dacia nr. 12, Bucureşti), va avea loc o conferinţă susţinută de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Acesta îl va evoca pe scriitorul, publicistul şi istoricul George Ivaşcu.


Conferinţa va cuprinde şi o serie de discuţii cu publicul şi face parte din programul numit „Conferinţele Muzeului Naţional al Literaturii Române”.

George Ivaşcu (n. 1911 – d. 1988) a fost un autor şi publicist român comunist. Membru al PCR încă din perioada de ilegalitate a acestuia, a fost implicat, în 1948, în procesul grupuluiLucreţiu Pătrăşcanu şi condamnat mai întâi la moarte, apoi la temniţă grea, pentru ca în 1954, după revizuirea procesului, să fie declarat nevinovat şi eliberat. S-a făcut remarcat ca redactor-şef al revistei Contemporanul (1955 – 1971), redactor-şef al revistei Lumea (1963 – 1966), şi ca director al revistei România literară (1971 – 1988), dar şi ca şef al Catedrei de istoria literaturii române (1958 – 1968).

Număr de vizualizări :815


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro