spot_img

Colocviile Ion D. Sîrbu, la ediţia a III-a. „Scriitori la Tradem”

Joi, 10 noiembrie, ora 16,30, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova, vor avea loc Colocviile „Ion D. Sîrbu”, ediţia a III-a, un proiect iniţiat de Nicolae Coande, în colaborare cu Casa de Cultură „Traian Demetrescu” (director Alexandru Stuparu). Participă Ionel Buşe, Horia Dulvac, Cornel Mihai Ungureanu, Flori Bălănescu şi Toma Velici. Invitat special: Elisabeta Sîrbu. Prezintă: Nicolae Coande.

Cea de-a treia ediţie a „Colocviilor Ion D. Sîrbu” va avea în centrul atenţiei comunicarea făcută de Toma Velici, editor al operei, cel care, prin amabilitatea soţiei scriitorului, dna Elisabeta Sîrbu, lucrează în prezent la editarea Jurnalului din anii 1952-1953 aflat în arhiva Ion D. Sîrbu. Fragmente inedite din jurnal au fost până în prezent publicate de revista SpectActor a Teatrului Naţional Marin Sorescu.
Anul trecut, în luna martie, la Casa de Cultură a Municipiului Craiova, „Traian Demetrescu”, avea loc prima ediţie a dezbaterilor culturale “Scriitori la TRADEM”. Între timp, manifestarea a devenit una de referinţă în spaţiul cultural craiovean – şi nu numai – prin invitarea unor personalităţi ale vieţii literare şi culturale din întreaga ţară. Proiectul “Scriitori la TRADEM” vizează invitarea la Craiova a unor scriitori români de certă valoare şi notorietate, figuri importante ale literaturii române contemporane, autori de cărţi care fac obiectul a numeroase monografii, studii critice şi istorii literare, profesionişti ai scrisului şi ai dialogului. Primul invitat a fost scriitorul Gheorghe Grigurcu, urmat în lunile următoare de scriitorii Radu Aldulescu, Nichita Danilov, Mircea Bârsilă, Sorin Delaskela. Totodată, în cadrul acestui proiect cultural iniţiat de scriitorul Nicolae Coande, pe 29 iunie 2010 a avut loc cel de-al doilea colocviu dedicat operei şi vieţii lui Ion D. Sîrbu. Prima ediţie, cu participare naţională, a avut loc în anul 2009. Ulterior, au fost editate „Caietele Colocviului”, cuprinzând comunicările participanţilor la această primă ediţie.

Ion Desideriu Sîrbu (n. 28 iunie 1919, Petrila, judeţul Hunedoara, d. 17 septembrie 1989 Craiova) a fost un romancier, eseist, filozof, român, autor de literatură de sertar. A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu. Născut în familia unui miner, I.D. Sîrbu a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj şi, după cum declara el însuşi, a fost primul student la Filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o tradiţie muncitorească foarte veche. Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş etc. Dacă Lucian Blaga i-a fost profesor şi mentor, ulterior I. D. Sîrbu îi va deveni asistent la catedră profesorului Liviu Rusu. În 1947 devenea cel mai tânăr conferenţiar universitar din ţară. Este însă scos din Universitate, epurat de noua orânduire, care îl consideră un filozof cu idei reacţionare. Motivul real se pare că a fost refuzul unui denunţ abominabil împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat.
După câţiva ani de profesorat în învăţămantul liceal, va fi redactor în Bucureşti, la revista Teatru, apoi la Revista de Pedagogie. În urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă şi datorită unei presupuse colaborări cu reacţionarii maghiari, în perioada Revoluţiei maghiare anticomuniste din Budapesta, în1956, este arestat şi condamnat, întâi pentru un an, apoi pedeapsa creşte la şapte ani. După eliberarea din închisoare, lucrează câteva luni în mină, după care, din 1964, i se stabileşte domiciliul obligatoriu la Craiova, unde reuşeşte, în cele din urmă, să se angajeze la Teatrul Naţional din Craiova ca secretar literar. Rămâne sub supravegherea Securităţii locale si centrale, ofiţerul de caz fiind locotenentul (pe atunci) Olimpian Ungherea, care, printr-o ironie a sorţii, va deveni la rândul său scriitor după 1989.
Publică, după o lungă perioadă de interdicţie, piese de teatru, povestiri şi două romane pentru copii, cu ecou de critică extrem de redus. Dupa 1989 cărţile sale au provocat o adevărată emoţie în rândul intelectualilor români şi au constituit exemple de literatură de sertar. Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut soţia sa, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul „Adio Europa”.
Victor Petrini, personajul principal al romanului lui Marin Preda „Cel mai iubit dintre pământeni”, pare a fi modelat în parte după I.D. Sîrbu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508