spot_img

Andra Pavel, premiata din acest an a Romanian Crime Writers Club

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, orele 18:00, la standul trustului Publicaţiile Flacăra, editurii Tritonic şi Crime Scene Publishing (standul 17), nivelul 0.00 al Romexpo, Pavilionul Central, în cadrul Târgului „Gaudeamus”, Romanian Crime Writers Club (RCWC) – prima asociaţie a scriitorilor de romane poliţiste din România – îşi va decerna premiile pe anul 2011. Câştigătoarea acestei ediţii a concursului organizat de RCWC a fost desemnată Andra Pavel, al cărei roman, “În braţe străine”, va fi lansat în aceeaşi seară.


Cu aceeaşi ocazie vor fi înmânate diplome:
Editurii Trei – pentru cel mai bun program editorial mystery&thriller în 2011;
Ileana Cantuniari, pentru traducerea romanului “Omul cu cercurile albastre” de Fred Vargas, apărut la editura Trei în 2011;
Scriitorului John leCarre, pentru romanul “Cel mai vânat om din lume”, apărut la editura RAO, cel mai bun roman străin mistery&thriller tradus în limba română în 2011;
lui Mircea Pricăjan, redactor şef al revistei online suspans.ro, pentru promovarea constantă a genului mistery&thriller în România în 2011.

Alte lansări care vor avea loc la Târgul „Gaudeamus”:

Stand nr. 17 nivel 0.00 (parter) Pavilionul Central
CRIME SCENE – TRITONIC – FLACĂRA

1.
Vineri, 25 noiembrie 2011, ora 18.00
Colecţia Comunicare-Media
se vor lansa volumele:
„COMUNICAREA AUDIOVIZUALĂ”, autor Ion Stavre,
„COMUNICARE NONVERBALĂ ŞI CONSTRUCŢII SOCIALE”, coordonatori Loredana Ivan şi Alina Duduciuc, cu o prefaţă de Septimiu Chelcea,
„POLITICA USER FRIENDLY”, autori Florenţa Toader, Cătălina Grigoraşi, Sofia Frunză, cu o prefaţă de Dorina Guţu.

2.
Vineri, 25 noiembrie 2011, ora 19.00
Biblioteca Flacăra
se vor lansa volumele:
„GRĂDINA LUI GLAUCON sau MANUALUL BUNULUI POLITICIAN”, autor Constantin Banu, cu o prefaţă de George Arion,
„100 CELE MAI FRUMOASE INVERVIURI”, autor George Arion,
„SUPRAVIEŢUIREA PRIN REPORTAJ”, autor Liliana Petruş, cu un argument de Bogdan Hrib

3.
Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, ora 11.00
Colecţia Sens
„ROMÂNIA CAPTIVĂ”, autor Bogdan Ficeac.

4.
Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, ora 12.30
Colecţia Comunicare-Media
„BRANDUL PERSONAL – DE LA EXTAZ LA AGONIE”, autor Anca Daniela Manea.

5.
Sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Crime Scene
Ora 17.00 – “ÎMI IES DIN MINŢI”, autor Stelian Ţurlea,
Ora 17.30 – “MEMENTO”, autori VT Morogan,
Ora 18.00 – Gala Premiilor Romanian Crime Writers Club, decernarea premiilor. Lansarea volumelor “ÎNGERUL PĂZITOR AL FRATELUI MEU”, autor Leif Davidsen, “39 DE TREPTE”, autor John Buchan şi “ROMANIA NOIR. O ANTOLOGIE DE POVESTIRI MYSTERY & THRILLER”, editori George Arion şi Bogdan Hrib.
Ora 19.00 – prezentarea proiectului ProFusion CRIME, Trei într-o barcă – fără a mai socoti şi limba engleză, lansarea volumelor semnate de George Arion (Atac în bibliotecă), Oana Stoica Mujea (Indicii anatomice) şi Bogdan Hrib (Ucideţi generalul) în ediţiile engleze. Relansarea volumului „FORTĂREAŢA NEBUNILOR”, autor George Arion.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508