spot_img

Adrian Leonard Mociulschi a lansat „Evul Mediu: Arhitectura şi Muzica”

Joi, 24 noiembrie 2011, la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”, a avut loc lansarea volumului “Evul Mediu : Arhitectura şi Muzica” de Adrian Leonard Mociulschi. La eveniment au participat ES Marek Szczygieł, Ambasadorul Poloniei, Prof.univ.dr. Dan Dediu, Rectorul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Cătălin Sava, muzicolog şi jurnalist de telviziune, Dumitru Borţun, conf. univ. dr. SNSPA, şi scriitorul Dan Mircea Cipariu, care a şi moderat evenimentul.


„Cartea pe care am lansat-o astăzi, „Evul Mediu : Arhitectura şi Muzica”, reflectă o perioadă istorică din unghiul de vedere al actualităţii sale în contemporaneitate. Fără putinţa de a se învechi, glasul vechilor poeme din piatră, culori, sunete sau cuvinte, nu încetează să ne farmece. Moştenirea culturii medievale poartă în germene mesajul unităţii în diversitate, încifrând în cultură însuşi spiritul european. Volumul a fost realizat în cadrul Institutului de Studii Muzicale Doctorale Avansate MIDAS (Music Institute for Doctoral Advanced Studies) ― un proiect european în cadrul căruia am întreprins o cercetare interdisciplinară, dedicată multiculturalismului şi timpului prezent. Deşi poate părea paradoxal, această întoarcere în trecut a fost pentru mine încercarea de a recupera spiritul unei perioade în care arta era sub semnul colectivului şi nu al singularului. În acea vreme arta se adresa oamenilor şi nu omului (“artă pentru artă”), fiind colectivă şi sincretică, sub semnul anonimatului şi nu al drepturilor de autor, fiind dezinteresată şi purificatoare. Toate acestea m-au motivat să cercetez şi să scriu despre arta medievală, dintr-o nevoie izvorâtă poate din propria nevoie de frumos. Arta autentică înseamnă bucurie şi dăruire, or acele opere care exacerbează astăzi individualismul şi grotescul nu pot avea permanenţa care va fi avut-o sublima artă a Evului Mediu în care muzica, prin numere şi proporţii, s-a îngemănat cu arhitectura. Fenomenul artistic contemporan în câmpul comunicării de masă al societăţii noastre informaţionale, nu este experimentul, ci valoarea care trezeşte admiraţia marelui public sau, mai bine spus, oamenilor. Arta medievală răspunde acestei necesităţi, profund umane, de frumos”, a declarat Adrian Leonard Mociulschi despre cartea sa.

Excelenţa Sa Marek Szczygiel, Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, a vorbit despre originea poloneză a lui Adrian Leonard Mociulschi şi despre aspectul multicultural al evenimentului: „Este o mare onoare şi plăcere pentru mine să mă aflu la acest târg, la această lansare de carte scrisă de domnul Adrian Mociulschi, care este reprezentativ pentru comunitatea poloneză din România şi reprezentativ şi cunoscut prin familia sa, legată de istoria ambelor ţări. Această excelentă carte este exemplul perfect pentru aspectele multiculturale care ne îmbogăţesc culturile, având posibilitatea de a lua elemente din alte culturi şi de a le combina cu moştenirea unui alt neam. Acesta este adevăratul spirit european. Cum această carte se referă la Evul Mediu, cred că ar trebui să ne gândim la importanţa acelei epoci pentru identitatea noastră comună. Avem tendinţa să ne gândim la Evul Mediu ca la o perioadă întunecată şi cred că este nedrept, pentru că aceea a fost perioada creării Europei de astăzi.”

Scriitorul Dan Mircea Cipariu a moderat evenimentul şi, de asemenea, a adus în discuţie miza propusă de noul volum: „Adrian Mociulschi priveşte spre Evul Mediu nu cu încrâncenare, ni-l relevă nu ca un spaţiu al atâtor şi atâtor atrocităţi, ci al unor construcţii muzicale, arhitecturale şi literare care sunt sub semnul ritmului, al numerelor perfecte şi juste şi, ce este foarte important, sub semnul unei sacralităţi. El pune faţă în faţă aceste calităţi ale Evului Mediu cu modernitatea şi cu ceea ce se întâmplă astăzi în spaţiul muzical, literar, arhitectural. Privirea aceasta este puţin polemică, pentru că, de fapt, vrea să ne spună într-un fel că desacralizarea artei ar putea să ducă şi la o pierdere identitară din perspectivă istorică, dar, şi mai important, la o sclerozare a relaţiei pe care publicul o are cu opera de artă, fie că este muzicală, literară sau arhitecturală.”

La lansare au vorbit şi Dan Dediu, rectorul Universităţii de Muzică din Bucureşti”; Dumitru Borţun, profesor SNSPA şi Cătălin Sava, muzicolog şi jurnalist.

Dan Dediu, rectorul Universităţii de Muzică din Bucureşti: „Astăzi avem o a doua carte de Adrian Mociulschi, despre Evul Mediu, după prima monografie, şi singura, despre profesorul Niculescu. Adrian Mociulschi este, într-adevăr, o persoană avidă de cunoaştere. Faptul că a făcut Conservatorul este dublat şi de faptul că a făcut Teologia. În comun, cele două cărţi au credinţa şi ideea că muzica este legată de Dumnezeu.”

Dumitru Borţun, profesor SNSPA: „Avem în faţă o carte care, în primul rând, este carte a sincretismului şi nu întâmplător îmi este greu să îi găsesc o categorie: dacă vorbim despre literatură, aş spune că este o carte de literatură comparată, dar nu este o carte de literatură, aş putea spune că este o carte de artă comparată, pentru că este o analiză extraordinară de interesantă dar unificatoare, ne ajută să vedem cum comunică artele între ele într-o anumită epocă.”

Cătălin Sava, muzicolog şi jurnalist: „Adrian Mociulschi are o ştiinţă muzicală extraordinară şi o cultură enciclopedică. L-am reîntâlnit după o decadă în calitate de polonez. L-am avut interlocutor într-un live în aprilie 2006 când acel accident aviatic a decapitat elita poloneză şi discuţia cu el mi-a deschis ochii în privinţa legăturii poporului polonez cu idenditatea şi istoria lor. De aici a început prietenia mea cu Adrian Mociulschi. Adevăr, demnitate, Dumnezeu, sunt câteva dintre temele noastre de discuţie. Adrian Mociulschi poate fi condeiul muzicologic şi unul dintre vârfurile generaţiei sale muzicologice”.

Dorina CIOPLEA

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508