Scriitorul Ştefan Ion Ghilimescu a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un interviu realizat în august 1996 cu regretatul savant şi om de cultură Alexandru Ciorănescu. Marţi, 15 noiembrie 2011, se împlinesc 100 de ani de la naşterea acestuia. Redăm, mai jos, interviul integral apărut în cartea „Mărturisiri şi judecăţi plurative” de Ştefan Ion Ghilimescu, Editura Dacia XXI.
Stimate Domnule profesor, în septembrie 1992, când v-am întâlnit pentru prima datǎ la Moroieni, mi-aţi spus în casa domnului Baltag, care se mândrea cǎ v-a fost coleg de bancǎ în anii de şcoalǎ primarǎ, cǎ vinul adus la masǎ atunci de dumnealui a fost mai bun decât cel pe care l-aţi bǎut într-o împrejurare cu regele Juan Carlos…
Da, recunosc, Baltag mi-a fost coleg de şcoalǎ, şi de bancǎ poate, dar sǎ ştii cǎ a stat, sǎracul, mult timp, dupǎ asta, ascuns prin Bucegi , pentru cǎ un nemernic l-a turnat autoritǎţilor comuniste cǎ ar fi fost legionar… Eu nu ştiu mai mult, dar dumneata, Domnule Ghilimescu(râde), eşti un om periculos pentru cǎ nu uiţi ce trâncǎn eu şi mai ales umbli cu ascunzişuri şi nu spui ce ai pe suflet. Ai vrea sǎ mǎ descoşi, şi nu ştii cum, despre regele Juan Carlos. Mǎ înşel? Nu! Ce pot sǎ-ţi încredinţez acum este cǎ regele ǎsta s-a interesat de mine şi cǎ ştie destule; cât poate sǎ ştie adicǎ un rege… Cunoaşte bine în orişice caz cǎ am scris despre canarieni şi misiunea lor în lume. A aflat, cu o vorbǎ bunǎ româneascǎ, cam câte parale fac eu… De asta poate m-a întâmpinat şi am închinat cu Majestatea Sa (aşa se spune nu?) un pahar de vin într-o împrejurare sǎrbǎtoreascǎ pentru mine… Tot ce-mi amintesc acum este cǎ vinul lui Baltag, din care ai bǎut şi dumneata atunci la Moroieni, mi s-a pǎrut, dupǎ 43 de ani de exil – dǎ-mi voie sǎ am o preferinţǎ – mai bun ca oricare vin regesc…
Se spune cǎ Regele Juan Carlos ar avea obiceiul sǎ vǎ consulte în probleme de politicǎ… sau politicǎ şi strategie culturalǎ!
Eu am mai avut prilejul sǎ vorbesc, politica, dupǎ Napoleon încoace, nu ar mai trebui lǎsatǎ pe mâna regilor… Cuvântul ăsta care ascunde o noţiune pǎcǎtoasǎ, ca orice dar care vine de la greci, a atâţat mai ales minţile „subţiri”. Sǎ nu mǎ înţelegi greşit, nu cǎ nu s-ar pricepe Regele Juan Carlos la politicǎ mai bine ca oricare republican de astǎzi, dar, cum zici dumneata, sǎ lǎsǎm regilor politica… culturii. Ia seama şi cântǎreşte! Cele mai durabile stabilimente culturale din România dinainte de rǎzboiul mondial cu nemţii şi cu sovieticii le-a aşezat Regele, sfǎtuit, nu? de oamenii vrednici ai timpului. Şi „Biblioteca” şi „Muzeul”(cum îi zice acum?) Tǎranului, Fundaţiile au fost fǎcute şi întreţinute cu banii regilor noştri.Vrei sǎ ştii ce sfaturi îi dau regelui spaniol? Crede şi nu cerceta: niciunul!!! Ii place însǎ sǎ ştie doar cǎ nu îl contrazic în ce întreprinde…Se joacǎ – sǎ zic una – cu mine şi eu cu El. Si din joaca asta El trage învǎţǎminte şi poate şi un folos practic. Mǎ spovedesc la dumneata, fiindcǎ ştiu cǎ nu o sǎ mǎ spui: Regele e un politician cum puţini mi-a fost dat sǎ vǎd! Mulţumit?
Ştiu cǎ George Ciorǎnescu, fratele dumneavostrǎ stabilit în Germania, i-a redactat nu o datǎ în exil Regelui Mihai cuvântul cǎtre ţarǎ adresat prin intermediul postului de radio „Europa Liberǎ”. Ce mai reprezintǎ M.S. Regele Mihai astǎzi pentru România?
Fiindcǎ eşti atât de curios, îţi spun cǎ şi eu sunt tot la fel de curios de ce a rǎmas astǎzi Regele pentru români doar un simbol! 50 de ani de comunism a însemnat 50 de ani de rǎtǎciri a unui popor creştin de pǎstorul sǎu; o jumǎtate de secol de înstrǎinare a Regelui de propaganda (râde) fǎuritorilor omului nou… Pentru orice popor o jumǎtate de secol de bramburealǎ fǎrǎ Dumnezeu nu e puţin! E Iadul!
Domnule Profesor, noi am mai discutat despre asta… Nu vi se pare curios cǎ la Revoluţia din Decembrie nimeni, dar absolut nimeni, nu a clamat şi nici nu a sugerat mǎcar revenirea pe tron a Regelui, alungat ilegal din ţarǎ?
Cine a fǎcut, te întreb eu pe dumneata, domnule Ghilimescu, revoluţia în România(râde)? Cine a ticluit-o ( fiindcǎ au fost şi eroi care şi-au imaginat cǎ ei au pus-o la cale între 16-25 decembrie 1989!) aceia trebuia sǎ-l cheme pe Rege în ţarǎ şi sǎ punǎ conducerea… Eu acum nu ştiu cu exactitate cine a fǎcut revoluţia, dar dupǎ cum este tratatǎ constant diaspora pot sǎ presupun cǎ nu oameni ca dumneata sau ca mine.
„Modelul spaniol”, dumneavoastrǎ mǎcar, în strǎinǎtate, ce credeţi , nu ar fi fost, nu este bun şi pentru Româia?
Dumitale Domnule Ghilimescu îţi place sǎ rosteşti cuvinte mari… Eu mǎ reţin sǎ te încurajez. Modelul spaniol ar fi oriunde bun. Oriunde, în abstract! Chiar şi în Franţa republicanǎ, dacǎ vrei, spun eu cu riscul ca dumneata sǎ râzi în voie de bǎtrâneţile mele. Iţi trebuie însǎ oriunde un rege ca Juan Carlos. Or Juan Carlos e unul singur pe lume!
Iţi spun dumitale acuma cǎ m-asculţi cu atenţie (altcineva nu vǎd cine s-ar uita în gura mea – râde!) cǎ regele spaniol este un om curajos cum nu ai sǎ mai întâlneşti altul între egalii sǎi de azi. Regele ǎsta când a venit dupǎ Franco ştia cǎ spaniolilor le este dragǎ stabilitatea şi a transformat nişte instituţii bune şi sub Franco (dar rigide!) într-un ideal democratic. Poate pǎrea paradoxal, dar, fǎrǎ instituţiile moştenite de la „dictator” (care, nu e vorbǎ, încetase, stim cu toţii, de mult sǎ mai fie chiar un dictator), regele şi regalitatea nu ar fi reuşit în Spania. Fiindcǎ, nu e uşor sǎ faci sǎ meargǎ şi şcolile şi spitalele şi vapoarele şi justiţia, toate, bine dintr-o datǎ. Juan Carlos a gǎsit în Spania de dupǎ Franco, mai întâi pe cine sǎ tragǎ la rǎspundere. Apoi, visteria era plinǎ şi bǎncile şi comerţul mergeau, se scria nestingherit cǎrţi… Uitǎ-te acum, dumneata, la România !Ce merge bine(nu zic dumnezeieşte!) aici? Eu am dǎruit venind în România unui muzeu colecţia revistei „Vlǎstarul” pe care nu o avea integral nici Academia. Si când i-am rugat, dupǎ asta, sǎ mi-o împrumute, mi s-a spus cǎ a fost furatǎ!!!
Pe cine sǎ se spijine regele nostru într-o astfel de ţarǎ? Cu ce fel de oameni sǎ reinstaureze regalitatea? Eu şi prietenii mei nu spun cǎ nu m-aş prinde, dar bagǎ de seamǎ cǎ sunt bǎtrân şi cam nebun(râde). Dacǎ Regele Mhai, care e şi el un om vârstnic, s-ar fi încumetat sǎ vinǎ pe tron în România, în ’90, n-ar fi rezistat mai mult de trei luni… Eu, cum mǎ vezi…, s-ar putea sǎ mǎ înşel! Am avut cu fratele meu ( George Ciorǎnescu, n.n.), pe când trǎia, o discuţie cam ca asta şi nici el nu credea cǎ revenirea regelui pe tron, oricine ar cere-o, ar avea sorţi de izbândǎ. In viitor, pe care te asigur cǎ eu nu am sǎ-l mai apuc şi tocmai de aceea nu mi-e teamǎ cǎ mǎ voi înşela , nu se ştie…
Domnule Profesor, mi-aţi promis în urmǎ cu un an cǎ îmi povestiţi cum a decurs , în 1991, vizita dumneavoastrǎ „clandestinǎ” în România , însoţit de Aureliu Rǎuţǎ, dupǎ 43 de ani de exil. Spuneţi-mi în primul rând de ce o consideraţi clandestinǎ?
Domnule Ghilimescu, facultatea mea de judecatǎ a slǎbit mult de atunci şi pânǎ acum… Unele lucruri le gândeam altfel atunci şi altfel le gândesc acum. Dar dacǎ dumneata îţi aminteşti cǎ am spus eu cǎ am fǎcut în ’91 o vizitǎ clandestinǎ în România înseamnǎ cǎ aşa trebuie sǎ fi fost. Acuma lasǎ, nu fi supǎrat, altǎ datǎ poate ai noroc şi îţi înşir mai multe minciuni adevǎrate (râde…).
Vǎ mulţumesc şi vǎ sunt foarte recunoscǎtor!
Lasǎ, sǎ fii sǎnǎtos!
august, 1996
