„Factori de risc în cancer”, un volum coordonat de dr. Mihai-Alin Scarlat

nov. 25th, 2011 | By | Category: Eveniment

Duminică, 27 noiembrie 2011, de la ora 15,00, la Târgului de Carte „Gaudeamus”, va avea loc lansarea volumului „Factori de risc în cancer”, coordonat de dr. Mihai-Alin Scarlat şi apărut la Editura Minerva.


„Cartea coordonată de D-l dr Mihai-Alin Scarlat ne arată ieşirea din suferinţă şi va dura mai mult decât o primăvară şi va fi preţuită mult timp de acum înainte.
Această carte nu este un manual (dar poate fi); este munca şi strădania unor medici de a vindeca, dar şi dorinţa unor prieteni de a alina suferinţa. Nu toţi ne îmbolnăvim de cancer, deşi toţi avem celule canceroase în corp.
Autorii acestei cărţi, medici şi psihologi, ne învaţă cum putem evita apariţia acestei boli, ne învaţă să respectăm strict tratamentele clasice şi, fiind prieteni, ne învaţă să ne schimbăm modul de viaţă şi gândirea despre noi înşine (mă gândesc la „Bazele fitoterapiei“, „Cheia longevităţii“).
Textul mobilizator, „prietenesc“ se îmbină cu performanţa ştiinţifică şi astfel poate fi apreciat atât de specialişti cât şi de publicul larg. Nu mă pot abţine – în mirarea pe care o încerc observând folosirea din ce în ce mai dură a cuvântului „cancer“ în presă şi cvasieseistica zilelor noastre – să nu îndemn la un pic de reflecţie. Cred că trebuie să învăţăm trecerea de la materie la spirit, de la spaimă la luptă, de la ce am fost la ceea ce trebuie să fim; şi, mai trebuie, să învăţăm şi trecerea de la boală la pacient, de la boală la autodepăşire, de la învins la învingător; şi mai cred că această carte trebuie citită de pacienţi (adică de noi toţi) cu respect şi stimă pentru munca şi căldura cu care ne-a fost dată.
Aceste pagini înfiorate de viaţă şi adâncite de studiu şi documentare ni se impun mai mult decât o meditaţie asupra responsabilităţii tuturor în timpurile noastre ameninţate. Este cartea pentru prietenii trădaţi de boală, dar şi pentru prietenii fideli.” (Magda Blebea)

Număr de vizualizări :2016


One Comment to “„Factori de risc în cancer”, un volum coordonat de dr. Mihai-Alin Scarlat”

  1. Alin spune:

    Trebuie sa postez un review negativ legat de medicul Mihai-Alin Scarlat. Daca suferiti de o afectiune grava cum ar fi cancerul nu va lasati dusi de nas de acest medic care cam vinde iluzi. Dansul prescrie exact acelasi tratament pentru orice tip de cancer desi se stie ca exista sute de tipuri diferite si care reactioneasa si se comporta diferit. Nu este suficient de documentat in legatura cu tratamentele clasice ceea ce mi se pare impardonabil pentru cineva care pretinde ca trateaza cancerul ba mai scrie si carti. Este foarte greu de contactat desi eram pacient al dansului cand aveam nevoie de dansul nu era de gasit (trebuie sa suni in ultima sambata din luna pentru a face o programare) lucru inadmisibil pentru un bolnav de cancer care are nevoie ca medicul sau sa poata fi disponibil atunci cand are nevoie. Si mai presus de toate are o atitudine sfidatoare de superioritate de parca cine stie ce somitate ar fi acest medic din Blejoi.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro