„Dezvoltarea capacităţii instituţionale a partenerilor sociali din domeniul culturii scrise- DECULT”

nov. 22nd, 2011 | By | Category: Postcard

Miercuri, 23 noiembrie 2011, de la ora 14:00, în cadrul Târgului Internaţional de Carte „Gaudeamus”, Sala Cupola, Nivelul 0.0, va avea loc conferinţa de prezentare a proiectului: „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a partenerilor sociali din domeniul culturii scrise- DECULT”, organizată de Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România împreuna cu partenerii săi, Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii, Asociaţia Patronală „AGORA”, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi a Editurilor din România şi Uniunea Editorilor din România.

Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea capacităţii instituţionale a partenerilor sociali din domeniul culturii scrise în vederea îmbunătăţirii dialogului social. Proiectul urmăreşte dezvoltarea capacităţii instituţionale a FEDCR pentru a a sigura reprezentativitatea corespunzătoare a asociaţiilor componente şi implicit a membrilor acestora, editori şi difuzori de carte, faţă de autorităţi. Proiectul  vizează promovarea şi consolidarea iniţiativelor FEDCR în exercitarea dialogului social şi întărirea capacităţii acestuia de a dezvolta şi menţine parteneriate atât la nivel naţional cât şi european, cu structuri similare.

La conferinţă şi-au anunţat prezenţa: personalităţi ale culturii scrise, reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi profesionale din cultura scrisă, actori importanţi ai industriei cărţii şi a domeniilor adiacente (editori, librari, tipografi etc.).

Număr de vizualizări :567


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro