„Cinematograful gol”, o altfel de carte a criticului literar Daniel Cristea-Enache

nov. 18th, 2011 | By | Category: Eveniment

Joi, 17 noiembrie 2011, la Sala Dalles din Bucureşti, criticul literar Daniel Cristea-Enache a lansat volumul „Cinematograful gol”, apărut de curând la Editura Polirom, în colecţia „Ego-grafii”, cu o prefaţă semnată de Radu Cosaşu. În faţa a zeci de oameni prezenţi la lansare, Eugen Negrici, Ileana Mălăncioiu şi Ovidiu Şimonca au vorbit despre cea mai recentă carte a lui Daniel Cristea-Enache, iar actorul Victor Rebengiuc a citit mai multe fragmente din volum.


Ileana Mălăncioiu: „Daniel Cristea-Enache este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni critici din generaţia sa şi, în general, un critic foarte bun. Cred că această carte arată, întâi de toate, că ştie să scrie foarte bine şi când nu scrie critică literară. În al doilea rând, criticul este şi om, pentru că el face de toate şi nu evită să spună şi lucrurile care nu ţin de critică, nu ţin neapărat de cultură, ţin de viaţa din fiecare zi, dar omul de cultură rămâne tot om de cultură, chiar şi atunci când vorbeşte despre frizeria din cartier care, de altfel, este una dintre tabletele foarte bune. Tabletele, luate împreună, dau o carte foarte bună. Mie mi-au adus aminte de tabletele lui Caragiale. Daniel Cristea Enache s-a decis să scrie şi despre lucrurile mici şi este foarte bine, într-o ţară în care toţi vor să vorbească numai despre lucrurimari”.

Eugen Negrici: „Prima sa carte, „Concert de deschidere”, primea toate premiile de debut. La 36 de ani, după 9 ani, biografia sa numără 8 cărţi, articole, recenzii, contribuţii publicistice. A lansat la târgurile de carte câte 5-6 cărţi odată, vorbind până la leşin, dar păstrându-şi zâmbetul de copil fericit şi tandru. Această carte, cu un titlu excelent, pentru mine personal reprezintă o surpriză, pentru că, ne mai prididind să-i citesc cronicile, şi ele foarte multe, n-am băgat de seamă că Daniel ţinea în paralel diverse rubrici la suplimentele şi săptămânalele de cultură, care aduceau a memorialistică şi a reportaj printre idei şi fapte. Astfel de cărţi se publică, de regulă, atunci când îţi laşi deoparte armura, vrei să ieşi de sub armura criticului, atunci când, revelându-ţi partea umană, slăbiciunile, fixaţiile, micile plăceri, impresiile de moment, convingerile de durată, ajungi la bătrâneţe. Mă bucur că a făcut-o acum, când trăiesc eu şi nu mai târziu, ca să îl pot iubi mai mult. Câteva tablete: „Playback”, „Căldură mare”, o variantă a anilor 2000 a lui Caragiale şi portretele extraodinare dedicate lui Valeriu Cristea relevă un talent excepţional de portretist”.

„Cinematograful gol” conţine 84 de tablete, tablouri de zi cu zi, frânturi şi introduceri în viaţa omului Daniel Cristea-Enache. „Această carte începe cu un text intitulat „Bagaje pentru paradis” dedicat memoriei lui Valeriu Cristea şi se încheie cu un alt text intitulat „O frizerie de cartier”. Cartea „Bagaje pentru paradis” a lui Valeriu Cristea a fost ultima carte apărută antum, o carte care, câţiva ani mai târziu, a arătat că titlul era premonitoriu. Valeriu Cristea era un critic şi un om de o sensibilitate îngrozitoare, o sensibilitate insuportabilă, ceea ce a făcut din el un prozator adevărat. Eu am încercat, prin această carte, să dau o replică acelei cărţi extraordinare şi să vin exact cu acea perspectivă luminoasă. Pe parcursul acestei cărţi, care s-a scris în patru ani şi mai bine, am încercat să văd lumina, bucuria şi frumuseţea din momentele chiar cele mai neplăcute prin care treceam.”, a declarat autorul.

Dorina CIOPLEA

Număr de vizualizări :1606


One Comment to “„Cinematograful gol”, o altfel de carte a criticului literar Daniel Cristea-Enache”

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro