“Celelalte camere” de Jabra Ibrahim Jabra, lansat la Casa ONU din Bucureşti

nov. 25th, 2011 | By | Category: Eveniment

Marţi, 29 noiembrie 2011 (Ziua internaţională de solidaritate cu poporul palestinian), de la ora 17:30, la Casa ONU (B-dul Primăverii nr 48A, sector 1, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Celelalte camere”, semnat de Jabra Ibrahim Jabra, apărut la Editura Ars Longa. Prezintă: George Grigore, Christian Tămaş, Ovidiu Pietrăreanu, Georgiana Nicoarea, Gabriel Biţună. Lectură din roman în arabă şi română: Raluca Al-Haddad şi Gabriel Biţună. Un eveniment organizat de Organizaţia Naţiunilor Unite / Centrul de Informare ONU pentru România şi Universitatea din Bucureşti / Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.


„Întreaga operă a lui Jabra Ibrahim Jabra (1920 Betlehem – 1994 Bagdad), proză, poezie, scenariu de film, pictură, a marcat profund viaţa culturală arabă în a doua jumătate a secolului XX, constituindu-se într-o mărturie a dramei poporului palestinian, a luptei sale de a supravieţui, de a-şi păstra identitatea”. (George Grigore)

Traducerea volumului a fost realizată de grupa de la masteratul Traducerea textului literar – limba arabă, 2008-2010, Universitatea din Bucureşti, coordonator: George Grigore.

Evenimentul literar va fi urmat de un cocktail oferit de Ambasada Palestinei la Bucureşti.

Număr de vizualizări :1012


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro