“Cele mai multe conflicte pe Terra se datorează diferenţelor culturale”

nov. 6th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

La Editura Cartea Românească, în colecţia “Proză”, a apărut volumul “Ultimul canibal. Jurnal de antropolog”, colecţia “Hors Collection”. Pentru a scrie acest volum, Hanna Bota a petrecut o lună în mijlocul băştinaşilor din Arhipelagul Vanuatu.Hanna Bota ne propune o călătorie extraordinară, cum făceau, odinioară, eroii lui Jules Verne.”, a scris criticul literar Cornel Ungureanu. Andra Rotaru a dialogat cu autoarea, iar interviul este preluat din cel mai recent nr. al revistei Hyperion.


Barierele lingvistice în momentul în care oamenii ajung să călătorească în Vanuatu nu sunt doar cele pe care se aşteaptă să le întâmpine în sânul comunităţii, dar şi între cei aflaţi în tranzit în acea parte a lumii. Volumul se deschide cu întâlnirea dvs. cu Giorgio.

L-am întâlnit pe Giorgio după vreo patru zile, nu acolo începea călătoria mea, textul de început e doar un flash pentru a lumina atmosfera, a introduce brusc cititorul în lumea atât de diferită nouă, nu voiam să pară un jurnal de călătorie care începe cu pregătirile, călătoria descrisă pas cu pas etc. De fapt, deşi cartea are ca subtitlu „jurnal de antropolog”, genul nu este exact ce se anunţă, nu scriu ceea ce se întâmplă zi de zi, cartea s-a scris altfel: am notat în caiete tot ceea ce trăiam, aveam după mine tot timpul caietul pentru notiţe, însemnam oriunde găseam un pic de răgaz, pe câmp, pe malul Pacificului, când mi se povestea un mit scoteam iute caietul, la lumina lanternei seara în colibă, lângă focul celor care coceau cina etc. După ce m-am întors, am lăsat să treacă vreo 6 luni ca experienţa să se aşeze, între timp am recitit şi regăsit o serie de texte ale specialiştilor şi celor care au studiat fenomenul. Când am început să scriu cartea pot să fac anticipări, sar de la o zi la alta dacă tema se repetă, interpretez, explic trăirile mele vizavi de comportamentul lor, hermeneutica miturilor şi riturilor devine un punct de atracţie pentru mine.

Cum comunicam? Ghidul, băştinaş de pe Insula Tanna, ştia engleză, absolvise liceul şi preda într-o şcoală, individul era o excelentă sursă de informaţii, am adunat foarte mult materiale de la el, chiar dacă şi el locuia în colibă – cum altfel ? – chiar dacă avea acelaşi stil de viaţă ca al celorlalţi din satele tradiţionale. Apoi, am prins şi câteva cuvinte, în special din limba tribului kiai, am întocmit un mic dicţionar, dar am comunicat foarte mult şi nonverbal, gesturile sunt fără frontiere. Ei sunt extrem de simpli în exprimarea vieţii emoţionale, între râs şi plâns e mică distanţa, nu e ruşine să-şi arate emoţiile nici bărbaţii, tot ce trăiesc se vede pe facies, în gesturi, nu disimulează, n-au deprins diplomaţia şi ascunzişurile specifice culturii noastre. Cu un pic de atenţie şi empatie, puteam şti exact ce trăiesc.

Există asemănări între reclamele de la TV şi veridicitatea acelor spaţii? Care a fost miza iniţială a călătoriei şi cum s-a transformat?

Da, e un spaţiu perfect pentru reclame turistice: culorile apei, ale pădurii tropicale, avalanşa de flori exotice, peştii coloraţi şi recifurile de corali, colibuţele ascunse la umbra copacilor, trunchiurile cocotierilor aplecându-se peste un colţ de plajă albă, pustie, o lume a purităţii şi a timpului oprit, asta e senzaţia. Să stai şi să priveşti ore în şir, fără gând, fără grabă, având senzaţia că a coborât veşnicia peste tine. M-am dus să-i observ, să le văd credinţele şi traiul, să-i desciu. Miza nu s-a schimbat, ci a căpătat profunzime cu fiecare zi nou trăită, cu fiecare sat nou descoperit. Mi-am dat seama că nu trebuie să scriu o carte de ficţiune, pot să scriu purul adevăr şi va deveni o carte interesantă şi aşa. Că adevărul, de data, asta e mai de dorit decât un roman.

Aţi precizat în volum că în Vanuatu şi în celelalte insule ale Pacificului de Sud, obiceiurile s-au “schimbat definitv.” Cum a fost procesul de transformare şi ce l-a determinat?

A dat buzna peste ei lumea civilizată, cultura occidentală, au venit ofertele de produse. Dacă e tentant să ai şi tu o viaţă mai comodă, haine moi în loc de fuste de iarbă, pături în loc de o rogojină împletită din bambus, vase pentru gătit, apă trasă prin ţevi ca să nu mergi două ore până la izvor şi înapoi, să ai ulei, zahăr, făină, margarină şi pâine în loc de aceleaşi rădăcinoase pe care dacă nu le fierbi sau coci de trei ori pe zi nu are ce mânca familia? Apoi au venit oferte şi de telefoane mobile, poţi vorbi la distanţă, or societatea lor care se bazează pe relaţii şi comunicare (se vorbeşte foarte mult, se dezbate o problemă până la cele mai mici detalii), acestea au dat peste cap tineretul care butonează de-acum în jocurile favorite şi caută să plătească costul cartelei de reîncărcare ca să vorbească. Pentru toate acestea trebuie bani. În satele tradiţionale e greu de procurat bani, sunt izolate şi nu au comerţ de niciun fel, de-acum se schimbă societatea tocmai pentru a împlini noile nevoi. Aşa că nu după mulţi ani, lucruri care par atât de mărunte, vor bulversa întreg sistemul de refuz al vârstnicilor care mai încearcă să protejeze vechile credinţe. Nu vom mai găsi sate pur tradiţionale, eventual nişte sate hibrid în care se încearcă să se mai păstreze nişte reminiscenţe ale tradiţiilor pentru a păstra o urmă de identitate, dar în rest, dorinţa după produse va invada indivizii. Nu e vorba de schimbarea adusă de creştinism, ca prim pericol, creştinii au intrat de 120 de ani, cât nevoia de produse şi viaţă mai uşoară. Asta a fost percepţia mea.

Ce înseamnă “primitv” pentru dvs.?

Nu am dat o definiţie proprie, e vorba de ceea ce dicţionarul acceptă ca fiind cei aflaţi pe treapta de jos a dezvoltării, aparţinând societăţilor arhaice. şi nu folosesc termenul în accepţiunea secundară de a fi grosolan, necioplit, în sensul metaforei, oamenii aceia au o mare sensibilitate sufletească, empatici mai mult decât noi, cu o atenţie deosebită faţă de binele celui de alături etc. Sunt primitivi doar în sensul sărăciei de manifestare.

Care este rolul femeii în comunitatea din Vanuatu? Există aspecte mai puţin plăcute sau total diferite de cele europene?

Sigur că există, aşa cum există în toate societăţile asiatice în care femeia este desconsiderată, nu are drepturi egale cu bărbatul, e adesea un bun de schimb, nu are drept de decizii în ceea ce priveşte propria desfăşurare a vieţii etc. Vanuatu este, în acest sens, prin extensie, o cultură asiatică. Femeile muncesc mai greu, mai mult, sunt lipsite de anumite privilegii decizionale, rituale, ceremoniale, sunt adesea obiectul violenţei domestice, fie că locuiesc în oraş, fie în mediu rural. Concepţiile sunt aproximativ aceleaşi, chiar dacă există de-acum organizaţii care luptă pentru drepturile femeilor. Mentalităţile se schimbă mai greu, legea, deşi este de partea lor, nu este funcţională în mediul familiei, aşa am aflat de la lucrătorii sociali. Mai au mult de lucru în acest sens.

Cât de mult se protejează băştinaşii de lumea de dincolo de ape? Există prejudecăţi despre lumea civilizată? Visează la ea?

Unii ne aşteaptă ca pe nişte salvatori, ca pe unii care au putere financiară, au idei şi pârghii pentru a ridica nivelul de trai, alţii, dimpotrivă, sunt speriaţi de invazia civilizaţilor şi nu văd cu ochi buni descinderea lor. E plin de chinezi cu tot felul de magazinaşe în care-şi vând produsele. E nevoie de produse, dar din păcate, ele nu sunt fabricate acolo, ci sunt importate, deci sunt scumpe şi băştinaşii nu sunt învăţaţi să producă ce le este necesar. Cel mai tare se feresc cei din satele tradiţionale care au înţeles pericolul schimbării definitive a obiceiurilor, ceea ce i-ar lăsa fără identitate. Există o rezistenţă în mediu rural, am fost încântată să văd că se păzesc, dar nu cred că va dura mult. Noua generaţie pare să gândească diferit faţă de cei mai vârstnici, ei au uitat deja miturile, nu practică riturile cu credinţă, aşa că resortul spiritual odată îndepărtat, nu va mai rămâne nici un motiv pentru rezistenţa la schimbare. În carte apar tot felul de exemple cu care susţin cele spuse. Aş nota totuşi unul, care nu apare în carte, dar este relevant în acest context: pe insula Tanna, am locuit într-o căsuţă de bambus în care încăpeau două paturi şi o măsuţă, într-un sat de vacanţă. Proprietarul avea teren pe faleza golfului Port Rezolution, una dintre cele mai frumoase locuri văzute de mine pe glob. Un golf rotund ca o farfurie adâncă, plaja mărginind liziera pădurii de cocotieri, mici gheizere izbucneau cu apa fierbinte când fluxul permitea apariţia lor, pescarii de cu dimineaţă cântau în pirogi cât timp îşi prindeau peşteştele pentru hrană vâslind printre recifurile de corali până în golful rechinilor, unde vânau cu suliţa rechini. Veniseră americanii şi-i oferiseră o sumă fabuloasă, de milioane de dolari, pentru toată faleza cu cele 7-8 bngalouri de bambus. Voiau să facă hoteluri pentru pretenţioşii turismului. şi omul n-a vrut să vândă! Nu-i trebuiau aşa mulţi bani. Nu era un neştiutor într-ale afacerilor, omul circulase în Australia, văzuse lumea, dar lui îi ajungea cât câştiga de la turiştii care veneau din când în când în micile căsuţe. De ce să vând? Avem ce mânca, suntem fericiţi aşa. Dacă vând, copiii mei vor avea bani, dar sătenii vor munci ca nişte sclavi americanilor pentru totdeauna. Dacă vin n-o să-i mai putem alunga niciodată. Nu vrem să fim la mâna lor, noi suntem liberi şi liniştiţi aşa.

L-am admirat. Dar oare urmaşii lui nu vor fi tentaţi să gândească altfel? Mi-ar părea rău să mă întorc pe Tanna şi să găsesc un hotel luxos cu o mulţime de turişti pe faleza golfului în loc de căsuţa mea de bambus. Dar nu sunt sigură de ceea ce se va întâmpla.

Cum este viaţa socială a celor din Vanuatu? Dar cea religioasă, cea culturală?

În Vanuatu sunt stratificări ale societăţii într-o varietate care nu permite generalizarea. De la societatea celor două oraşe, capitala Port Vila şi Luganville de pe insula Santo, până la satele izolate unde oamenii nu îşi pun nici măcar un şomoiog de iarbă în dreptul pubisului, nici cârpa numită sapsapele, ci umblă goi, de la cei care trăiesc în case cu apă curentă şi electricitate până la cei care se hrănesc cu şopârle şi lilieci pe lângă ce culeg din grădină, de la cei care scriu ziarul naţional, folosesc internetul şi au afaceri, până la cei care urcă în copacul înalt de 40 m cu viteza şi dexteritatea maimuţelor pentru a-şi culege nuca de cocos să stoarcă laptele pentru hrană, e o distanţă ca de la epoca de piatră la epoca supertehnicizată a lumii noastre. şi diferenţele acestea se află la distanţa de câţiva zeci de kilometri. Cât de tare diferă stilul de viaţă, tot atât de mult diferă şi viaţa socială, culturală, religioasă. Pe mine m-au fascinat manifestările celor izolaţi de civilizaţie, cultura vestică o cunoşteam, era interesant să descopăr cultura celorlalţi. De aceea m-am dus. Mă interesează, şi nu e vorba doar de cartea „Ultimul canibal”, ci în mai multe deja scrise, să apropii culturile lumii, să sparg ceva din barierele de diferenţiere, deoarece sunt conştientă că de acum cele mai multe conflicte pe Terra se datorează diferenţelor culturale. Căderea gemenilor din New York este un argument suficient, ciocnirea civilizaţiilor ne va mai da de furcă. Or, vreau să aduc un mic aport în a uni civilizaţii, descoperind valoarea şi unicitatea fiecăreia.

Există ceva imposibil pentru locuitorii acelor lumi?

Imposibilul există pentru locuitorii oricărei lumi. Noi nu avem imposibil? Nu ştim să descoperim adevăratele valori care să ne facă mai umani, mai bucuroşi de viaţă, mai atenţi faţă de alţii, nu ştim cum să facem faţă acestei goane care ne frustrează aruncându-ne în caruselul vitezei de mai mult, mai repede. Pentru ce? Cine ce are de câştigat? Că noi pare că suntem în continuă pierdere! Imposibilul celor din Vanuatu pare să fie unul mai blând faţă de acela feroce din lumea noastră. E doar o intuiţie, doar o senzaţie care mă însoţeşte de când m-am întors? Poate că da, dar viitorul pare destul de cenuşiu. Mai cenuşiu al nostru decât al lor. Mediul lor aproape că poate deveni un refugiu când viteza centrifugă te dă afară ca rebut, cum văd că tot mai mulţi nu-şi găsesc rostul şi împlinirea în alienarea aceasta care cuprinde vestul.

Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-aţi resimţit revenită iar în ţară?

Viaţa mea e aici. Familia, preocupările mele, lumea cărţilor şi a ideilor mă ţin acasă. Plec ca să revin îmbogăţită. Îmi place să plec, dar niciodată definitiv. Dar primele experienţe, după revenirea în ţară, au fost foarte dure. Nu îmi doresc să intru în amănunte, dar parcă în luna petrecută acolo, în care m-am desprins de goana şi stresul de acasă (spuneam că părea că-ntr-o lună am trăit şase, atât de mare e lentoarea trecerii timpului acolo), criza din România se adâncise, problemele legate de apartamentul şi firma soţului meu erau în cădere şi pierdere. Nu-mi venea să cred. Parcă toţi canibalii ne-au încolţit şi zona nu era deloc exotică. Mi-am revenit cu greu, slăbisem acolo, dar nu era vorba de boală, cât de o nouă înţelegere a lipsei de sens în goana la care suntem supuşi. Nu vreau să fac politică, dar am resimţit deplin un mare dezgust faţă de cei care conduc risipind, fără să le pese de cei care vor rămâne descoperiţi. Venea iarna, era noiembrie târziu, umed şi rece, eu plonjasem din vara emisferei sudice şi trebuia să reaşez lucrurile în viaţa noastră ca să găsesc „marile satisfacţii” despre care vorbiţi. şi-mi era foarte greu să nu-mi fie dor de ei şi viaţa lor simplă.

Mai există canibali?

Alaltăieri, în ziua în care lansam la Cluj „Ultimul canibal”, în mod ironic, dimineaţa s-a anuţat la ştiri cum un turist german a fost devorat într-o societate tradiţională a insulelor Pacificului şi nu era o glumă. Nu eu o spun, ci s-a anunţat la ştiri. Înseamnă că da. Dar eu nu i-am găsit acolo unde am fost. Băştinaşii găsiţi de mine erau paşnici, blânzi, binevoitori şi naivi în necunoaşterea lor. Dar există mai multe feluri de a devora un om. Nu doar hrănindu-te din trupul lui, ci fărâmiţându-i identitatea, sensul vieţii, frângându-i voinţa şi bucuria de viaţă etc. Astfel de „canibalism” este tot mai pregnant manifestat în societăţile civilizate. E vorba de o metaforă, în acest sens toată cartea mea este o metaforă.

Număr de vizualizări :1525


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro