Viorile, în duel la Bucureşti

oct. 2nd, 2011 | By | Category: Postcard

„Duelul viorilor” a continuat şi la Bucureşti, în acest sfârşit de săptămână, sala fiind neîncăpătoare pentru toţi melomanii care au dorit să participe la acest spectacol. Turneul continuă luni, 3 octombrie 2011, la Casa de cultură a studenţilor, Cluj Napoca (în cadrul festivalului “Toamna Muzicală Clujeană”); marţi, 4 octombrie 2011, Timişoara, Sala Capitol ; joi, 6 octombrie 2011, Craiova, Sala Filarmonicii. Anamaria Spătaru a trimis un text pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro, pe care îl redăm integral mai jos.

Confruntarea de la Bucureşti, în faţa unei săli arhipline, cu circa 1100 de spectatori, a fost una care a smuls ovaţii publicului şi aprecieri la superlativ criticilor muzicali: „Nu a fost un duel, a fost un duet. Am asistat la un spectacol violonistic absolut seducător, captivant, un spectacol al virtuozitatţii şi al expresiei. Aceasta este muzica-expresia ideală pe care vioara o dă. Cei doi au demonstrat încă o dată că sunt maeştri ai instrumentului lor, exponenţi ai unei şcoli violonistice temeinice.” Dumitru Avakian, critic muzical.
Violoncelistul Marin Cazacu este de asemenea încântat :“Doi violonişti fantastici, două viori fantastice, un public extraordinar, cu alte cuvinte, a fost o seară de neuitat. Dacă ar fi după mine, aş relua acest duel pentru că într-adevăr face bine şi instrumentelor şi muzicienilor şi publicului. Iar cei doi,Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru, sunt  maeştri ai artei interpretative româneşti, care ne reprezintă cu cinste şi în România, dar şi peste hotare. “
La finalul concertului, spectatorii care i-au răsplătit pe cei trei muzicieni cu minute în şir de aplauze şi-au exprimat părerile şi opţiunile: “Extraordinar, excelent! De mult nu am mai ascultat un concert de o asemenea ţinută!”
“Sunetul viorii Guarneri mi-a plăcut cel mai mult. Ca rezonanţă este mai cald, mai apropiat de suflet. Cei doi muzicieni şi-au demonstrat fără indoială măiestria. “
“A fost o concurenţă inedită, iar câştigător a fost fără îndoială, publicul. Guarneri sau Stradivarius? Nu pot să aleg. A fost fantastic.”
“Am mai fost şi la alte concerte la Sala Radio, dar acesta a fost extraordinar. Datorită  artiştilor de mare valoare dar şi faimoaselor instrumente. “
“Foarte frumos, am simţit diferenţa de sunet dintre cele două instrumente. Vioara Stradivarius îmi este mult mai familiară, de aceea, pot să spun ca mi-a plăcut mai mult.”
Dornici să arate calităţile incontestabile ale valoroaselor instrumente pe care cântă, dar şi să-şi demonstreze măiestria interpretativă, cei doi violonişti, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, au oferit până acum publicului un concert la Tg. Mureş,unul la Braşov şi unul la Bucureşti, care a stârnit ropote de aplauze şi ovaţii îndelungi.
Pentru început interpreţii au prezentat publicului cele două opere de artă – viorile Stradivarius şi Guarneri. Astfel, GABRIEL CROITORU cu vioara Guarneri del Gesu “Catedrala” a lui George Enescu, pusă la dispoziţie de Muzeul « George Enescu », a interpretat lucrări de virtuozitate de H. Provost, Sarasate şi Kreisler, apoi LIVIU PRUNARU a cântat la vioara Stradivarius “Pachoud” – un instrument special, de mare valoare, adevărată operă de artă a lui Stradivarius – piese celebre de Ceaikovski,  Brahms – Kreisler, Jules Massenet şi Bazzini. În cea de-a doua parte a serii, cei trei artişti, LIVIU PRUNARU, GABRIEL CROITORU şi HORIA MIHAIL, au fost prezenţi pe scenă concomitent, spectatorii putând să savureze îmbinarea spectaculoasă a sunetelor celor două viori acompaniate de pian în Grand Duo pentru două viori, op. 57 de Ch. de Beriot, Duo în re major de Spohr şi Cinci piese pentru 2 viori şi pian de Şostakovici.

Anamaria Spătaru

Număr de vizualizări :784


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro