Târgul de Toamnă “Tradiţiile şi Copiii”, la Muzeul Ţăranului Român

oct. 21st, 2011 | By | Category: Postcard

Până duminică, 23 octombrie 2011, la Muzeul Ţăranului Român va avea loc Târgul de Toamnă “Tradiţiile şi Copiii”, unde se vor putea găsi produse tradiţionale şi roadele acestei toamne. Copiii vor fi prezenţi şi pe scenă, dar şi în public, iar o parte din încasări vor merge la un centru de copii şi la un centru social de zi.

Sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 12.00, va cânta Ansamblul Popular de Copii „Mioriţa”, de la Casa de Copii „Cireşarii 2”, iar de la ora 13.00, Teatrul de Copii „Lupeto” va avea o reprezentaţie. Actorii acestui teatru vor putea fi urmăriţi şi duminică, 23 octombrie, de la ora 11.00.

Meşterii populari din diverse zone ale ţării vor aduce mai aproape spiritul autentic al sărbătorilor populare româneşti, prin exponatele lucrate manual. Organizatorii Târgului de Toamnă „Tradiţiile şi Copiii” vor dona o parte din încasări Centrului de Copii „Cireşarii 2” pentru a-i ajuta cu cele necesare pregătirilor de iarnă. Un alt beneficiar al ajutoarelor va fi Centrul Social de Zi „Botiza” din Maramureş.

Evenimentul este un proiect ACSa având ca parteneri LinksPR, MediaAddict, Biblioteca Naţională, Coresi, Multicart.

Număr de vizualizări :1501


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro