Romanul „Glamorama” de Bret Easton Ellis va fi ecranizat în 2012

oct. 13th, 2011 | By | Category: Eveniment

De curând, scenariul după romanul „Glamorama” de Bret Easton Ellis (apărut şi în colecţia Biblioteca Polirom, în 2008, traducere din limba engleză, note şi postfaţă de Adrian Buz) a fost finalizat. Scenariul este semnat de Roger Avery. Filmările încep în 2012.

„”Glamorama” este cartea care ar putea să-l impună pe Ellis drept cel mai ambiţios şi mai îndrăzneţ scriitor al generaţiei sale. Este o reflectare perfectă a epocii noastre, un roman ce trebuie neapărat citit.” (The Seattle Times)
„Înfiorător de amuzant şi de trist, în acelaşi timp. Un geniu cumplit!” – Bret Easton Ellis, despre scenariul scris de Roger Avary.

Roger Avary a mai adaptat pentru marele ecran, în urmă cu 9 ani, un alt roman de-al lui Bret Easton Ellis, „The Rules of Attraction” („Regulile atracţiei”) .

Născut în 1964 în Los Angeles, Bret Easton Ellis a cunoscut succesul încă de la debut, cu romanul „Mai puţin decât zero” (1985), scris pe când studia la Bennington College, în Vermont. În 1987 publică al doilea roman, „Regulile atracţiei”, iar în 1991 îi apare „American Psycho”, o carte-bombă, pentru care s-a spus că America nu-l va uita (şi nici ierta) vreodată. Roman-cult al anilor ’90, ecranizat în 2000, „American Psycho” a declanşat controverse aprinse, autorul fiind chiar obligat să-şi anuleze primul turneu de promovare a cărţii din cauza ameninţărilor. Ellis a mai publicat volumul de povestiri „Informatorii” (1994) şi romanele „Lunar Park” (2005) şi „Glamorama” (1998).
Considerat de mulţi critici un nihilist – deşi el însuşi se declară un moralist –, Bret Easton Ellis scrie cărţi extrem de dure şi de captivante, ce au drept personaje tineri moderni şi fără astâmpăr, decişi să-şi trăiască viaţa din plin într-un vid existenţial şi moral de care sunt mai mult sau mai puţin conştienţi.

Număr de vizualizări :963


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro