Festivalul „Carte şi Arte”, ediţia a IX-a

oct. 4th, 2011 | By | Category: Proiecte

În perioada 6-9 octomrbie 2011, la Muzeul Municipiului Bucureşti, se desfăşoară ediţia a IX-a a Festivalului „Carte şi Arte”, organizat de Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii. Ca în fiecare an, cartea şi artele vor fi elementele definitorii în desfăşurarea festivalului. Manifestările artistice – pictura, muzica, literatura, artele marţiale – se vor îmbina în mod fericit cu expoziţiile de carte, astfel încât să creeze un adevărat cerc al valorilor culturale. Anul acesta festivalul are ca motto „creaţia – spirit şi materie în mişcare”. Programul de vizitare: 10.00 – 19.00. Intrarea liberă.

PROGRAM

JOI, 6 OCTOMBRIE 2011
Ora 10.00 Deschidere târg de carte
Ora 14.00 Deschiderea oficială a Festivalului CARTE ŞI ARTE, ediţia a a IX-a
Ora 14.30 Lansare carte: STUDII ŞI CERCETĂRI DE DACOROMÂNISTICĂ, nr.1-2011, revista Academiei Dacoromâne.
Prezintă: Dr.Geo Stroe , director fondator al revistei, preşedintele fondator al Academiei Dacoromâne; Dr. Aurel David, redactor-şef al revistei, vicepreşedinte al Academiei Dacoromâne

Ora 18.00 Manifestare cultural-artistică realizată în colaborare cu M. O. F. R.

Vernisajul expoziţiei de artă contemporană „SPAŢIUL LIBER/FREE SPACE”
Expun:Marcel Aciocoiţei, Nicolae Aurel Alexi, Ion Atanasiu Delamare, Bogdan Breza, Marcel Bunea, Vlad Ciobanu, Vadim Creţu, Ovidiu Croitoru, Mircea Deaca, Mircia Dumitrescu, Ovidiu Dumitru, Reka Csapo Dup, Darie Dup, Neculai Mirodoni, Elena Păunoiu, Octavian Ion Penda, Emilia Perşu, Cristian Popa, Mihai Rusen, Florin Stoiciu, Dan Tudor Truică.
Curator: Ovidiu Dumitru
Prezintă: Dan Mircea Cipariu

Minirecitalul:
DANSURI MICI CÂNTATE DE VIOLONIŞTI MARI.
Interpretează elevi ai Colegiului de Muzică „George Enescu”
de la clasa de vioară a prof. Papa Olivia-
Horia Nica, clasa I: N.Baclanova-Mazurca
Damiana Muşat, clasa.I :F. Gossek-Gavotta
Matei Nica, clasa a.IV-a: N.Paganini- Carnaval la Veneţia
La pian: prof.Smaranda Ilea

Masă rotundă: CARTEA DE INIŢIERE ÎNTRE MIT ŞI ACTUALITATE
Invitaţi: Horia Nestorescu-Bălceşti, Antoniu Martin
Moderator: Mircea Deaca

VINERI, 7 OCTOMBRIE 2011

Ora 10.00 Târg de carte
Ora 12.00 Vernisaj EXPOZIŢIE DE PICTURĂ
Expozanţi: Elvira Cârnu Stadoleanu- membră a cenaclului “Pictori medici Ion Ţuculescu”-Bucureşti; Maria Mănucă- membră a cenaclului “Pictori medici Ion Ţuculescu”-Iasi
Ora 12.30 Vernisaj EXPOZIŢIE FOTOGRAFIE: Mihaela Arsene
Ora 13.30 Lansare de carte: Editura TRACUS ARTE- Decalogul unei blonde de Eugen Dumitru
Prezintă: Eusebiu Ştefănescu, Gabriel Rusu.
Ora 14.00 Prezentare proiect DECULT:Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România
Moderator: Dan Mircea Cipariu
Ora 16.00 Lansare de carte: Editura TRACUS ARTE- „Vinovat” de multe rele – Însemnări prăfuite de Mihai Cocoi
Prezintă: Ioan Cristescu.
Ora 16.30 Lansare carte: Trenul Cervantes –de Maria Mănucă
Prezintă : Lucia Ovezea
Ora 17.00 Recital de poezie şi jazz: Singurătatea vine pe facebook
Poetul Dan Mircea Cipariu în dialog cu muzicianul Garbis Dedeian
Moderator: Ioan Cristescu
Ora 18.00 Lansare carte : Editura VOX 2000
CARAGIALIANA- de Ioan Bolborea
Prezinta: Pavel Şuşară

SÂMBĂTĂ, 8 OCTOMBRIE 2011
Ora 10.00 Târg de carte
Ora 10.30 Premierea concursului de creaţie literară pentru elevi:CREAŢIA…are legătură cu vârsta?
Ora 11.30 Miniconcert: TINERE TALENTE
Cornelia Giurgea-vioară
-J.S.Bach: Sarabanda şi Giga
-Saint Sains: Concertul nr.3 pentru vioară ţi orchestra, partea a 3-a
Georgiana Tane – vioară
-Pablo Sarasate: Introducere şi Tarantela
Elena Albu- vioară
Ora 12.00 Demonstraţie arte marţiale-copii
Echipa clubului Vivasport
Ora 15.00 Lansare de carte: Editura TRACUS ARTE- Şi eu am fost în Securitate de Gabriel Mirea
Prezintă: Ioan Groşan, Ioan Cristescu.
Ora 16.00 Lansare de carte:
Editura CUNUNI DE STELE-Dragostea încurcă, Dragostea descurcă de Rabindranath Tagore
Traducere din bengali de Amita Bhose
Invitaţi: Lucia Ovezea, Elena Andronache, Carmen Muşat-Coman

Ora 17.00 Recital de poezie şi jazz: Unelte de dormit
Poetul Ioan Es Pop în dialog cu muzicianul Ion Bogdan Ştefănescu
Moderator: Ioan Cristescu

DUMINICĂ, 9 OCTOMBRIE 2011

Ora 10.00 Târg de carte
Ora 10.30 Concurs de desen pentru elevi: Creaţia, spirit şi substanţă în mişcare
Ora 11.30 Masă rotunăa: Proza poliţistă feminină din România
Prezintă:Aureliu Goci, Doina Mandaj, Cornel Antoniu
Participă: Eliza Roha, Doina Popescu Brăila
Lansare carte: Editura Betta- Formula matematică a iubirii şi Chipuri de apă de Eliza Roha
Lansare carte: Ardei iuţi de Doina Popescu-Brăila
Lansare carte: Editura Betta Pribeag prin viaţa mea şi moment omagial: Constantin Codrescu la 80 ani de viaţă şi 62 ani dedicaţi teatrului
Intermezzo muzical: Elena Albu- la vioară
Ora 14.00 Premierea Concursului de desen pentru elevi: Creaţia, spirit şi substanţă în miscare
Ora 14.30 Lansarea volumului de teatru :Templul fără zei de Jean Drăgan
Prezintă: prof. univ. dr. Nae Georgescu
Ora 15.00 Festivitate de decernare a Premii ZONTA CLUB Bucureşti

Număr de vizualizări :2107


One Comment to “Festivalul „Carte şi Arte”, ediţia a IX-a”

  1. Mihai Cocoi spune:

    Autorul cărţii ,, Vinovat de mute rele- Însemnări prăfuite , carte apărută la Editura TRACUSARTE, eu Mihai Cocoi am aflat de pe Internet că Vineri -7 octombrie ora 16 s-a făcut lansarea cărţii mele în cadrul manifestărilor prilejuite de Festivalul Carte şi Arte Ediţia a IX a.Întrucât vestea am aflat-o după ora 18,nu am putut cunoaşte motivele pentru care eu,autorul nu am fost învitat la eveniment, A doua zi Sâmbătă am mers la Muzeul Bucureşti -Palatul Şuţiu. Acolo am aflat că lansarea nu a mai avut loc şi ca nedumerirea mea să fie…deplină, nici cartea subsemnatului nu era expusă la vânzare. De fapt nici nu fusese ,din start trimisă , situaţie constatată verificând lista cu operele trimis spre expunere şi vânzare. Editura , observ că insistă să susţină că lansarea a avut loc.Civilizat ar trebui să primesc nişte expicaţii. Dacă le merit.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro