FEDCR la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt

oct. 12th, 2011 | By | Category: Proiecte

Federaţia Editorilor şi Distribuitorilor de Carte (FEDCR) va fi reprezentată, între 13-16 octombrie 2011, la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt 2011 de o delegaţie condusă de Lucia Ovezea, preşedintele Asociaţiei Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii (ADEPC), coordonatorul proiectului DECULT. Din delegaţie fac parte Dan Mircea Cipariu, publisherul AgenţiadeCarte.ro, Ioan Matiuţ, redactor al revistei „Arca” din Arad, Gheorghe Ioghen, coordonatorul unui studiu despre piaţa cărţii în România finanţat de proiectul european DECULT, Alina Hucai, redactor-şef al Editurii Sedcom Libris din Iaşi, Petre Dănilă, şeful serviciului comercial de carte din cadrul Centrului de Librării Bucureşti.

Delegaţia FEDCR va avea mai multe contacte cu cei care conduc asociaţii ale editorilor şi ale distribuitorilor de carte din Europa şi din lumea întreagă pentru a stabili cu aceste organisme un schimb de experienţă şi de bune practici în domeniul distribuţiei de carte şi al industriei editoriale. Prezenţa la Frankfurt deschide seria unor contacte internaţionale ale FEDCR la târgurile internaţionale de carte din acest sezon pentru dezvoltarea şi implicarea activă a FEDCR pentru dezvoltarea şi implicarea activă a FEDCR în reţele specifice domeniului, la nivel european. FEDCR îşi propune să obţină afiliere internaţională la structuri similare de editori şi distribuitori de carte.

FEDCR este o organizaţie patronală şi profesională, fondată în februarie 2006, şi cuprinde în acest moment următoarele asociaţii: Asociaţia Publicaţiilor Literare si Editorilor din România – APLER, Asociaţie Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii (ADEPC) şi Patronatul AGORA

Număr de vizualizări :999


One Comment to “FEDCR la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt”

  1. Este pentru prima oara cand reprezentantii unei structuri federative a industriei cartii din Romania viziteaza in grup Targul de la Frankfurt si au prilejul sa dialogheze cu delegatii organismelor similare din toata lumea. Felicitari pentru initiativa si pentru realizare. Asteptam rezultatele pentru breasla si pentru cultura scrisa de la noi, grav afectate de criza economica, de pierderea interesului pentru lectura si de abandonarea de catre stat a sprijinului pentru aceasta importanta industrie culturala si creativa.
    Cat despre afilierea la organisme internationale, este firesc sa ne integram, dar vom avea dezamagirea sa constatam cat de greu este sa tinem pasul cu standardele si preocuparile europene si mondiale in domeniu. Tot e bine daca vom fi mai pregatiti pentru noile provocari ale erei digitale si mai construim niste parteneriate…

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro