Concert „In memoriam Ion Dacian – 100 de ani de la naştere”

oct. 9th, 2011 | By | Category: Proiecte

Marţi, 11 octombrie 2011, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, va avea loc un concert in memoriam Ion Dacian – 100 de ani de la naştere. Evenimentul va include un recital extraordinar susţinut de trei dintre cei mai apreciaţi tenori ai momentului: Florin Budnaru, Cristian Mogoşan şi Lucian Corchiş, cu participarea specială a sopranei Anda Pop şi sub bagheta dirijorului Constantin Grigore. Concertul de gală este desfăşurat sub egida „ELITE ART CLUB UNESCO – PROMS of Delight”.

Concertul este conceput după modelul „Last Night of the PROMS”, un concert care are loc în fiecare an, în ultima seară a celui mai mare festival muzical din lume, BBC PROMS, de la Londra. Programul galei a fost realizat astfel încât să poată fi apreciat nu numai de către fidelii cunoscători ai artei lirice, ci mai cu seamă de publicul larg. Momentele solistice care vor fi interpretate în acest concert de Orchestra Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” sunt reproduse după partiturile originale ale concertului din 1990 de la Roma.

Tenorul Ion Dacian, una dintre cele mai proeminente figuri ale Operetei româneşti, s-a născut la 11 octombrie 1911 în Saschiz, judeţul Mureş şi a absolvit studiile muzicale la Conservatorul din Cluj. Ion Dacian a debutat pe scena Operei Române din capitala Ardealului, interpretând un vast repertoriu de la „Flautul fermecat”, „Traviata”, „Martha”, „Barbierul din Sevilla”, „Manon” până la „Tannhäuser” şi „Evgheni Oneghin”, dar şi întregul repertoriu clasic de operetă. A poposit apoi la Teatrul Alhambra din Bucureşti (1939) şi apoi la Teatrul de Stat de Operetă, unde a fost prim-solist, regizor şi director (1950-1972). A întreprins turnee artistice în Egipt, Polonia, URSS, Germania, Liban, Turcia, Belgia, Olanda, Italia, Israel, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, cântând atât operetă, cât şi operă.

Într-un interviu acordat aproape de sfârşitul carierei lirice (1969), mărturisea: „Am interpretat 57 de roluri de operetă şi 9 roluri de operă. S-au adunat până acum (trei decenii – n.n.) cam 5.000 de spectacole, la care se adaugă şi cele 120 de concerte cu diverse Filarmonici, în ţară şi în străinătate”.

Număr de vizualizări :690


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro