„Ultima zi a tinereţii“ după Tadeusz Konwicki, premieră la Teatrul „Radu Stanca” Sibiu

oct. 28th, 2011 | By | Category: Eveniment

Duminică, 30 octombrie 2011, de la ora 19:00, la sediul Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu va avea loc premiera spectacolului „Ultima zi a tinereţii“ după Tadeusz Konwicki, în regia lui Yuri Kordonsky. „Ultima zi a tinereţii“ este o adaptare după romanul „Cronica incidentelor unei iubiri“ al unuia dintre cei mai importanţi autori contemporani polonezi, Tadeusz Konwicki. Aceasta este cea de-a patra dramatizare pe care regizorul rus Yuri Kordonsky o face în România, după „Inimă de câine“, „Crimă şi pedeapsă“ şi „Îngropaţi-mă pe după plintă“.


Spectacolul prezintă povestea de dragoste adolescentină dintre Vitek şi Alina pe fundalul neliniştii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Textul este poetic şi reflectă o poveste de genul Romeo şi Julieta în care sunt prezentate două lumi, una boemă şi alta constrânsă de convenţii sociale. Graniţele dintre vis şi realitate sunt susţinute magistral prin decorul minimalist cu accente suprarealiste al scenografului Dragoş Buhagiar şi pe fundalul unei coloane sonore de Vasile şirli. Traducerea textului în limba română a fost făcută de Maşa Dinescu, iar producţia de la Sibiu îi reuneşte pe actorii Marian Râlea, Alexandru Malaicu, Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Constantin Podu, Ofelia Popii, Iulia Popa, Serenela Mureşan şi Cristian Stanca.

Număr de vizualizări :741


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro