spot_img

„Carte de titluri”de Octavian Barbosa, lansată la MNLR

Joi, 27 octombrie 2011, de la ora 16.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bdul Dacia nr. 12, Bucureşti, va avea loc lansarea volumului „Carte de titluri” (Fundaţia Noi Mediaprint 2011) de Octavian Barbosa, cu o viziune grafică de Liana Axinte. Invitaţi: Ioana Vlasiu, Livius Ciocârlie. Lectura: Irina Mazanitis.


Octavian Barbosa s-a născut în 1927, în satul Bazoşul Nou, lângă Timişoara, dintr-o familie de colonişti ardeleni din preajma Sibiului. Urmează liceul la Timişoara, face studii de filozofie, începute la Cluj, în 1947, unde l-a avut profesor pe Lucian Blaga. Este membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (A.I.C.A.). A publicat cu regularitate, numeroase cronici, articole şi eseuri, mai ales în revistele „Arta Plastică” şi „România Literară”, remarcându-se de timpuriu în domeniul criticii de artă. A predat Psihologia formei în cadrul Institutului „Nicolae Grigorescu”, răspunzând, de asemenea, şi de publicaţiile Muzeului Naţional de Artă. A fost membru al unor importante jurii în România şi în străinătate, printre care – Bienala Artei constructive de la Nürnberg, Bienala Europa – Asia de la Ankara, Bienala sculpturii de la Budapesta.

Liana Axinte se naşte la Ploieşti, în 1943. Între 1962-1968 studiază sculptura la Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. În paralel, în anii1963-1969 face studii de regie de film la Institutul „Lucia Sturdza Bulandra”. În 1968 câştigă Bursa Friedrich Storck. În 1982, emigrează şi se stabileşte în Germania Federală, devenind tot mai cunoscută prin lucrările ei de sculptură, dar şi prin cele făcute în teatru, în colaborare cu regizoarea Cătălina Buzoianu. În primii ani colaborează cu Andrei Şerban, în teatru, şi cu Youssuf Aydabi, în cinematografie. În România anilor ‘80, face parte dintre portretiştii recunoscuţi ai ţării, fiind singura care face sculptură ceramică de mari proporţii. Participă la Simpozioanele de sculptură în piatră de la Măgura-Buzău, din 1970 şi 1975. Formează, în atelierul propriu, o Şcoală de sculptură pentru cinci elevi, care devin importante personalităţi cultural-artistice în România actuală. În anii 1969, 1973, 1979 are expoziţii în galeriile bucureştene Orizont şi Căminul Artei, participând, de asemenea, la mari expoziţii naţionale şi europene, până în anul emigraţiei, 1982.
În Germania i se deschid noi orizonturi către pictura şi arta pentru spaţiul public, care devine domeniul prioritar al artistei. Între 1988-1999 realizează douăsprezece lucrări de artă monumentală la diverse bănci din Bavaria de Nord sau pentru proprietăţi private. În Deggendorf, oraşul în care locuieşte de peste 27 de ani, conduce Uniunea de artă între 1994-1998, organizând mai multe expoziţii. Cu această ocazie, face legătura cu artişti români care expun în expoziţiile iniţiate de ea. Zece ani, 1988-1999, lucrează artă terapeutică în Clinica de reabilitare Bavaria. În acelaşi timp expune la Paris, München, Osaka. Este timpul lucrărilor monumentale şi al expoziţiilor cu Grupa Axinte. În 1989, 1991 şi 2001, face expoziţii personale conceptuale de mari dimensiuni la Galeria Muzeului oraşului Deggendorf şi la Kapuzinerstadl, galerie monumentală din acelaşi oraş. În prezent, este curatoarea Galeriei Edithk. În 1999 se difuzează la Televiziunea Română, la ARTE, filmul „Călătorie germană cu Liana Axinte” de Maria Crişan, operator fiind Florin Orezeanu. Din 1999 se ocupă cu pasiune de grafica de carte.
În 2008 revine la Bucureşti, colaborând cu regizoarea Cătălina Buzoianu la Teatrul de Comedie din Bucureşti, pentru spectacolul „Ioana şi Focul” de M.Vişniec.

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. ii uram o „lansare” reusita maestrului Barboasa, cu regretul ca imprejurarile ne impiedica sa fim de fata !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508