“Reformele teatrului în secolul reînnoirii” şi „Livada de vişini, teatrul nostru” de George Banu, lansate la Festivalul Naţional de Teatru

oct. 27th, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 28 octombrie – 06 noiembrie 2011, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, Editura Nemira lansează două titluri semnate de criticul de teatru şi eseistul George Banu. Cele două volume, apărute de curând în colecţia “Yorick”, sunt “Reformele teatrului în secolul reînnoirii” şi „Livada de vişini, teatrul nostru”.


Joi, 3 noiembrie 2011, ora 15.00, George Banu va prezenta cartea “Reformele teatrului în secolul reînnoirii”, o sinteză originală a marilor revoluţii estetice ale teatrului modern, panoramă a gândirii teatrale ce a transformat scena europeană în cursul secolului XX. Evenimentul va avea loc la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) I.L. Caragiale (str. Matei Voievod nr. 75-77, Bucureşti). George Banu va ţine o prelegere, în cadrul căreia vor interveni rectorul UNATC-ului, Gelu Colceag, regizorul Alexa Visarion şi universitarul Octavian Saiu. Întâlnirea va fi moderată de Ludmila Patlanjoglu.

Vineri, 4 noiembrie 2011, ora 16.30, va fi lansată o nouă ediţie, revizuită, a cărţii “Livada de vişini, teatrul nostru” în foaierul sălii Amfiteatru a Teatrului Naţional. Volumul conţine fotografii realizate de Mihaela Marin, ce restituie momentele esenţiale ale celebrei “Livezi de vişini” regizate de Felix Alexa. Evenimentul va beneficia de prezenţa Mihaelei Marin, a regizorului Felix Alexa şi a scriitorului George Banu. Această carte-album este rezultatul unei colaborări ce permite să recitim capodopera cehoviană din perspectiva prezentului şi să revizităm spectacolul memorabil de la Teatrul Naţional.

George Banu este profesor emerit de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris. Conduce revista Alternatives théâtrales şi colecţia Le Temps du théâtre la Editura Actes-Sud. Autor al unor volume de referinţă consacrate scenei contemporane şi principalelor sale figuri, lucrări traduse în numeroase limbi, dintre care menţionăm: Actorul nesupus, Repetiţiile, Spatele omului, apărute la Editura Nemira. A primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa; a obţinut Premiul de excelenţă UNITER şi Premiul Prometeu 2007. Este preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru şi preşedinte al Premiului Europa pentru teatru, Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene.

Număr de vizualizări :811


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro