“Povestea uitării” este, de fapt, romanul memoriei şi al ambivalenţei sale – deopotrivă blestem şi binecuvântare

oct. 9th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

La Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, a apărut volumul „Povestea uitării” de Stefan Merrill Block, în traducerea Rodicăi Ștefan. În 2008, romanul „Povestea uitării” a fost desemnat cel mai bun debut la Festivalul de Literatură de la Roma şi a fost declarat de publicaţiile The Independent (Marea Britanie), School Library Journal, St. Louis Post Dispatch şi Austin Chronicle (SUA) cea mai bună carte a anului, iar în 2009 a ajuns finalist la Indies Choice Book Award. Până în prezent a fost publicat în peste zece ţări. Andra Rotaru a dialogat cu doamna Rodica Ștefan, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro

„Povestea uitării” de Stefan Merrill Block, Editura Humanitas Fiction (2011), apărut în traducerea dvs., este romanul de debut al scriitorului. Editat în Statele Unite în 2008, acesta i-a adus imediat recunoaşterea criticilor literari şi succesul la public. În cadrul Festivalului de Literatură de la Roma, a fost finalist la John Sargent Sr. First Novel Prize, iar numeroase publicaţii au declarat volumul “cea mai bună carte a anului”. Cum influenţează contextul literar şi social din USA, soarta unui autor tânăr, după un debut excepţional?

Industria de carte din Statele Unite, după câte cunosc, funcţionează după toate regulile economiei de piaţă. Un manuscris de calitate este licitat de către o agenţie literară, iar editura câștigătoare investeşte atât în produsul final, cât şi în autor – ambii văzuţi ca nişte bunuri comerciale. În promovarea amândurora se implică specialiștii în marketing şi PR, care pun la punct interviuri la posturi de radio şi televiziune, la marile ziare şi reviste (dintre care nu pot lipsi New Yorker, New York Times, People), organizează turnee de lansare a cărţii acasă sau peste hotare, de preferinţă în Europa. După un debut excepţional, procesul se reia de la capăt, cu așteptări crescute şi eventual cu o mai mare presiune psihologică asupra autorului de a se ridica cel puţin la înălţimea atinsă de opera prima. Scriitorul este cultivat cu grijă, încurajat şi susţinut prin acordarea unor burse şi rezidenţe de creaţie.

Pe de altă parte, un autor publicabil nu răsare chiar aşa, peste noapte. Astfel, aspirantul la un contract lucrativ cu o editură de renume absolvă masterate de literatură, urmează cursuri de „creative writing”, dă interviuri prin e-mail, își găseşte un mentor, stabileşte legături în breasla editorilor, câştigă premii la concursurile de gen, publică povestiri în revistele literare, scrie pe bloguri. Sau nu face nimic din toate acestea şi apare din senin cu un manuscris genial, semnat Stefan Merrill Block.

Poate un astfel de autor tânăr să-şi câştige aproape imediat existenţa din scris?

De ce nu? Dacă are noroc de un agent literar foarte bun care să îi vândă romanul sau volumul de poezii în cât mai multe ţări şi pe o sumă cât mai mare, un tânăr scriitor poate duce o viaţă confortabilă în care să se dedice exclusiv scrisului. Dacă nu este atât de norocos, va trebui să-şi găsească o a doua sursă de venit, într-o redacţie, într-o şcoală sau cine mai ştie unde. Iar dacă are şi familie, lucrurile devin ceva mai complicate.

“Povestea uitării” începe cu o confesiune, aceea a ritualului care ia naştere după îndrăgostire, după luptele pe care personajul principal Abel le duce cu sine şi cu obiectul dragostei sale. Pierderea minţilor este împotriva jurămintelor şi principiilor sale, născând o serie de alte evenimente şi reacţii neaşteptate. Handicapul, pe de altă parte, devine o piedică majoră în calea speranţelor sale.

Abel este personajul în jurul căruia se ţese unul din firele epice (celălalt avându-l în centru pe adolescentul Seth, pasionat de neurologie), fire ce se vor împleti în cele mai neaşteptate feluri pe tot parcursul romanului. Abel este marcat de la naştere de pecetea unui handicap fizic pe care îl resimte ca pe un stigmat, cu toate că este o fire sensibilă şi pasională, sau poate tocmai de aceea. Conştiinţa acută a singularităţii sale îl va împinge să privească viaţa de pe margine, fără iluzii, şi să accepte să joace roluri ilicite, „la mâna a doua”. Îndrăgostit nebuneşte de Mae, soţia fratelui său geamăn, îi stă alături în timpul când acesta este mobilizat în Germania pe vremea războiului rece. Din legătura lor vinovată se va naşte fiica lui, de dragul căreia acceptă să fie un tată-substitut. Încercarea lui Abel de a îşi asuma deschis rolul de tată biologic după întoarcerea fratelui său, atins de primele semne ale bolii Alzheimer, declanşează un lanţ de întâmplări nefericite în urma cărora Mae şi fratele său  îşi pierd viaţa iar fiica lui nelegitimă pleacă de acasă. Viaţa trăită la periferie va căpăta un sens literal pe măsură ce mica lui fermă de la marginea oraşului Dallas este ameninţată de oraşul care se extinde tentacular. Înconjurat de amintiri tragice şi ocrotind secrete teribile, se rupe de lume (una din multele rupturi şi pierderi din viaţa sa), ocrotind o singură speranţă nebunească – întoarcerea fiicei sale Jamie.

Posibilităţile şi gândurile lui Abel de a se “salva” de iubire sunt disproporţionate faţă de realitate: dorinţa de plecare definitivă sau sinuciderea. Personajele lui Merrill Block vorbesc despre uitare în termeni precum: “uitarea şi egoismul erau unul şi acelaşi lucru”; “dacă nu-ţi aminteşti nimic, atunci n-are de ce să-ţi fie frică.” Cât de nouă este tematica volumului în proza americană contemporană?

Povestea uitării este, de fapt, romanul memoriei şi al ambivalenţei sale – deopotrivă blestem şi binecuvântare. Reversul memoriei, uitarea, poate fi o formă de egoism, într-adevăr, când lasă în afara atenţiei noastre oameni sau gesturi care ar însemna mult pentru ceilalţi, sau când alunecă de-a dreptul în neglijare, vinovată sau nu. Paradoxal, în cazuri dramatice ca acelea din roman, pierderea memoriei înseamnă, prin parcurgerea în sens invers a evoluţiei personale, întoarcerea spre momentul zero al naşterii, spre starea de inocenţă absolută. Oricât ar suna de ciudat, uitarea, pare a spune autorul, ne aduce şi alinare pentru că ne despovărează de balastul detaliilor inutile de zi cu zi, de amintirea gândurilor, sentimentelor şi faptelor noastre impure. Balsamul uitării este paradiziac, aşa cum ne sugerează locuitorii tărâmului fabulos al Isidorei, înainte de a cădea în păcatul amintirilor.,

Tema centrală a uitării, sau a memoriei, depinde din ce parte privim, nu este unică în opera scriitorilor americani de azi. Sub diverse forme o regăsim în Amnesia, de Andrew Niederman, The Memory Artists de Jeffrey Moore sau The Uses of Enchantment de Heidi Julavits, ultimele două apărute aproape concomitent cu romanul lui Merrill Block. Originală este însă maniera de abordare a maladiei Alzheimer ca adevăratul subiect al cărţii, tratat în manieră epică, clinică sau fantastă, şi care transcende cazurile izolate dintr-o perspectivă istorică ce reuneşte mai multe generaţii în suferinţă. Este şi mesajul pe care autorul a dorit să îl transmită, prin mine, cititorilor români cu ocazia lansării romanului său la Bookfest 2001, referindu-se la „sentimentul de frustrare că în literatură au apărut prea puține scrieri despre maladie cu care să pot compara tragedia, ironia şi înțelesul mai adânc pe care eu unul le-am aflat după pierderea celor dragi în urma acestei grele boli.”

“Povestea uitării” atinge şi subiecte ştiinţifice, medicale, vorbeşte pe larg despre boli neurologice care duc la pierderea memoriei. Punctul de pornire de unde începe ştergerea amintirilor nu ţine doar de subiectivitatea personajelor, de istoriile lor, ci şi de corporalitate, de creier. Alternanţa dintre ficţiune şi realitate creează drame, naşte întrebări pentru oricare dintre noi. Cum ar arăta lumea dacă am trăi într-o perioadă în care eradicarea Alzheimer-ului s-ar putea face la fetuşi, la fiinţe aflate în stadiul embrionar?

Într-adevăr, unul din atuurile romanului se află în îmbinarea a două registre aparent divergente, cum sunt literatura şi ştiinţa. Mai mult decât o iniţiere, cu uşoare note umoristice, incursiunile în domeniul atât de specializat al neurologiei sunt o captivantă explorare, detectivistică aş zice, a enigmelor ascunse în profunzimea creierului – fabulosul nostru univers interior. Perspectiva unei lumi eliberate de spectrul demenţei ce loveşte fără alegere şi fără cruţare pare desprinsă din science fiction, chiar dacă progresele geneticii vor continua în acelaşi ritm uluitor ca până acum. Dacă totuşi un astfel de scenariu ar fi posibil, am trăi într-o lume ciudată, însoţiţi permanent de amintirile dureroase pe care ne-am dori să le lăsăm în urmă pentru a putea merge mai departe.

Care consideraţi că este miza unei astfel de cărţi?

Cine scrie asemenea cărţi simte, cred, impulsul de a se elibera de anumite traume sufleteşti ce îl urmăresc în timp. Odată aşternute, puse pe hârtie, asemenea obsesii prind contur şi substanţă. Căpătând un chip şi un nume, ele pot fi mai uşor exorcizate. Fără a fi o scriere autobiografică, romanul Povestea uitării se hrăneşte din experienţele irepetabile ale scriitorului dar care, totodată, intră în rezonanţă cu trăirile de aceeași natură ale atâtor altora ce au avut şi ei de înfruntat boala în familie. Mulţi cititori se vor fi regăsit în paginile cărţii încercând să ajungă la înțelegerea unui fenomen atât de greu de pătruns şi, mai ales greu, de acceptat cum este această maladie. O teribilă boală care nu doar că îi ţine pe cei suferinzi captivi într-o lume tot mai strâmtă, ci tinde să îi absoarbă şi pe cei din preajma lor în cercul suferinţei. În cazul de faţă, miza poate fi senzația de eliberare prin scris, pe de o parte, iar pe de altă parte, transmiterea mesajului că martorii cumplitei maladii nu sunt singuri în încercările lor.

Număr de vizualizări :1196


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro