Volumul „Venea din timpul diez” de Bogdan Suceavă, tradus în engleză şi prezentat în SUA

sept. 6th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 17 septembrie 2011, în Lansing, Michigan, SUA, în librăria EVERYbody Reads, şi duminică, 18 septembrie 2011, în Detroit, Michigan, SUA, în librăria Leopold’s Books, va fi prezentată versiunea engleză a romanului „Venea din timpul diez” de Bogdan Suceavă. Romanul a mai fost prezentat, în acest an, în SUA, şi la Universitatea Texas din Dallas, Universitatea Statului Arizona, la Columbia University, din New York (în cadrul unui eveniment organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român din New York), şi la Universitatea Statului California din Fullerton (în cadrul unui eveniment găzduit de programul de Studii Europene).

„Venea din timpul diez” a fost publicat de Northwestern University Press în cadrul seriei „Writings from an Unbound Europe”, în traducerea lui Alistair Ian Blyth, cu sprijinul programului TPS al Institutului Cultural Român.

“Venea din timpul diez e un excelent exemplu de ceea ce un cititor străin ar putea să găsească într-un roman românesc contemporan: o privire întoarsă înlăuntru (în contrast cu aşa de multe romane est europene care sunt fixate pe comparaţia cu vestul) şi, deşi modern, puternic înrădăcinat în tradiţiile locale (literare, la fel ca şi într-un sens mai larg).”(M.A. Orthofer, în Complete Review)

“Venea din timpul diez este un ambiţios şi neliniştitor roman distopic, şi exact asta ar trebui să fie. Suceavă amestecă istoria românească cu elemente ornamentale care mai degrabă cuceresc decât decriptează.  Folosinţa şi abuzul limbajului, despre care se povesteşte în carte, transformă acest roman într-o lectură unică, deşi, după cum istoria o demonstrează, nu e vorba deloc de o situaţie singulară.” (Pentru New Pages, Patricia Contino)

“Bogdan Suceavă a capturat haosul în pagină, comprimând şi transferând o cantitate impresionantă din prezentul României şi din lungul şi complicatul ei trecut într-o naraţiune care rămâne coezivă şi eficientă, şi care ar trebui să rezoneze celor care nu sunt familiarizaţi cu România şi istoria ei la fel de mult cât s-a întâmplat cu publicul românesc atunci când romanul a fost publicat în 2004.” (Damian Kelleher, în Quarterly Conversation)

“Născut în 1969, Suceavă este, în mod firesc, îndatorat scriitorilor pe care generaţia sa obişnuia să-i citească în România. Din acest punct de vedere, el a rămas ataşat rădăcinilor lui, în ciuda faptului că, după ce a crescut în timpul comunismului şi a fost martor al revoluţiei anti-comuniste, s-a stabilit în Statele Unite la jumătatea anilor nouăzeci. Acum predă matematica la CSU Fullerton, dar continuă să scrie în română, iar cei mai mulţi dintre cititorii săi sunt în România, unde e considerat unul dintre cei mai interesanţi scriitori ai generaţiei sale.” (Daniela Hurezanu)

Cărţi lansate: „Sub semnul Orionului”, Artprint, Bucureşti, 1992; „Imperiul generalilor târzii şi alte istorii”, Ed. Dacia, 2002; „Bunicul s-a întors la franceză”, istorii, Editura T (Fundaţia Timpul), Iaşi, 2003; „Venea din timpul diez”, roman, Polirom, 2004, a doua ediţie în 2010; versiunea ungurească în aprilie 2009, la Noran Kiado; versiunea în limba bulgară la Paradox Press, Sofia, în noiembrie 2009; versiunea englezească la Northwestern University Press, în ianuarie 2011; „Miruna, o poveste”, Curtea Veche Publishing, 2007; a doua ediţie în 2008; viarianta în italiană în pregătire; „Distanţe, demoni, aventuri”, articole şi eseuri, Editura Tritonic, 2007; „Vincent nemuritorul”, roman, Curtea Veche Publishing, 2008; „Noaptea când cineva a murit pentru tine”, Polirom, 2010.

Număr de vizualizări :1212


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro