Târg de manuale pentru liceeni, în parcul Obor

sept. 15th, 2011 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 17 septembrie 2011 şi duminică, 18 septembrie 2011, între orele 9.00 – 15.00, în Parcul Obor din faţa Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, va avea loc cea de-a treia ediţie a „Târgului de manuale”. Pe aleile parcului Obor vor fi instalate 22 de standuri la care  pot vinde manuale doar elevii de la liceele şi colegiile naţionale din sectorul 2 şi pot cumpăra elevi din toată Capitala, acţiunea urmând să se desfăşoare şi săptămâna viitoare, în zilele de 24 şi 25 septembrie.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe elevii claselor a XI şi a XII care doresc să-şi achiziţioneze manuale şcolare la preţuri mai mici, de la cei care deja le-au folosit şi doresc să le vină în ajutor şi celor care au nevoie de ele. Iniţiativa târgului aparţine membrilor Parlamentului Tinerilor din sectorul 2, instituţie susţinută de Primarul Neculai Onţanu, elevii fiind cei care pregătesc în fiecare an, în preajma începerii anului şcolar, „Târgul manualelor”.

Micii întreprinzători „anticari” de manuale au dorit să-şi aducă propria contribuţie şi strategie de supravieţuire eficientă pe perioada crizei economice actuale.

Număr de vizualizări :1326


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro