România, prezentă la Festivalul de Film de la Reykjavik

sept. 20th, 2011 | By | Category: Eveniment

România va fi prezentă la Festivalul de Film de la Reykjavik, care se va desfăşura în perioada 22 septembrie – 2 octombrie 2011, datorită unei colaborări dintre organizatorii festivalului şi Institutul Cultural Român de la Londra. Evenimentele – filme, expoziţie de fotografie, concert – vor reprezenta o prezenţă românească fulminantă în cadrul celui mai mare festival islandez.

Regizorului Adrian Sitaru i se va dedica un program special sub umbrela „emerging master”, care va cuprinde atât cel mai recent lungmetraj premiat la Locarno, „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii2, cât şi filmul său de debut „Pescuit sportiv”. De asemenea, trei dintre cele mai apreciate scurtmetraje marca Sitaru: „Colivia”, „Lord” şi „Valuri” vor fi proiectate în cadrul acestei secţiuni, în prezenţa regizorului.

Programul „Focus pe România” se bucură de cele mai noi şi premiate producţii cinematografice de lungmetraj sau documentare: „Visul lui Adalbert”, regia: Gabriel Achim, „Crulic”, regia: Anca Damian, „Loverboy”, regia: Cătălin Mitulescu, „Periferic”, regia: Bogdan George Apetri, „Marţi după Crăciun”, regia: Radu Muntean, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia: Andrei Ujică şi „The Shukar Collective Project”, regia: Matei-Alexandru Mocanu.

Sâmbătă, 24 septembrie 2011, în cadrul festivalului, va fi Ziua României, care va cuprinde atât proiecţii de filme, cât şi evenimente speciale, precum vernisajul expoziţiei „Portrete subiective”, în prezenţa fotografului Alex Gâlmeanu sau concertul de balkan-electro susţinut de DJ Nico de Transilvania. Expoziţia de fotografie, ce va putea fi vizitată pe întreaga durată a festivalului, va avea loc la Nordic House şi va include 30 de portrete ale celor mai cunoscuţi regizori şi actori români.

Mai multe detalii vor fi disponibile în curând la www.icr-london.co.uk şi www.riff.is

Număr de vizualizări :825


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro