Filmul „PINA”, prezentat şi în România
sept. 2nd, 2011 | By admin | Category: EvenimentMarţi, 6 septembrie 2011, de la ora 11.00, la Cinemateca Union (Str. Ion Campineanu nr. 21, Bucureşti), are loc o conferinţă de presă organizată de Parada Film pentru promovarea filmului „PINA”, în regia lui Wim Wenders. La conferinţă vor fi prezente o parte din personalităţile care au susţinut lansarea în România a filmului şi care s-au implicat în campania „Tu ce faci din 9 septembrie?”: actorii Victor Rebengiuc şi Dorotheea Petre, Mihai Mihalcea – Directorul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, Mircea Florian. De asemenea, din partea Parada Film va fi prezentă Ada Solomon. Lungmetrajul va rula în România începând de vineri, 9 septembrie 2011.
”PINA” este un film pentru Pina Bausch, una din cele mai importante şi apreciate coregrafe ale dansului contemporan. Filmat în 3D cu trupa de dans „Tanztheater Wuppertal Pina Bausch”, producţia ilustrează originala şi revoluţionara artă a marei coregrafe germane care a murit în vara anului 2009.
Număr de vizualizări :1178