Dumitru Crudu lansează “Oameni din Chişinău”, la MNLR

sept. 27th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 30 septembrie 2011, ora 14.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bd. Dacia nr. 12), va avea loc lansarea volumului “Oameni din Chişinău” de Dumitru Crudu, Editura Tracus Arte. Volumul va fi prezentat de Raluca Dună şi Ioan Cristescu.

“Un oraş, Chişinău, în care trăiesc mai mulţi oameni obişnuiţi. Vieţile lor obişnuite se întâlnesc şi, cu toate astea, trec una pe lângă cealaltă. Ei vorbesc pe rând, însă nu se aud. În fundal, revoltele din aprilie 2009 împotriva regimului politic comunist – percepute când comic, când grotesc, când aproape poetic; se ştie, perspectivismul relativizează realul. Dumitru Crudu încearcă, cu „Oameni din Chişinău”, să surprindă însăşi ideea de scindare – socială, etnică, interioară, care guvernează impasibil această lume.
O carte despre o lume atât de apropiată de noi – şi, totuşi, atât de neştiută.”, au scris editorii volumului.

Dumitru Crudu s-a născut la 8 noiembrie 1967, în satul Flutura din judeţul Ungheni, Republica Moldova. Absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea „Transilvania” din Braşov, România 1995. A publicat volumele de poezie: Falsul Dimitrie, Editura Arhipelag, Târgu-Mureş, 1994; E închis, vă rugăm nu insistaţi, Editura Pontica, Constanţa, 1994; Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, Editura Paralela 45, 1996; Poooooooooate, Editura Vinea, Bucureşti, 2004; Falsul Dimitrie Crudu, Editura Vinea, Bucureşti, 2004. În 2008 a publicat romanul Măcel în Georgia, Editura Polirom. A scris peste 20 de piese de teatru. Acestea au fost montate sub formă de spectacole-lectură, spectacole de teatru, spectacole radiofonice sau filme de televiziune şi de lungmetraj în România, Republica Moldova, Bulgaria, Camerun, Franţa, Italia, Austria, Germania, Suediaşi Haiti.

Număr de vizualizări :1511


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro