Un nou număr al revistei de cultură “Mozaicul”

aug. 8th, 2011 | By | Category: Eveniment

De curând, a apărut numărul șapte al revistei de cultură „Mozaicul”, fondată la Craiova în anul 1838 de Constantin Lecca. Din sumar, menționăm rubricile “Mișcarea ideilor”: “Nu cred că, fie și în vacanță, trebuie să ne ferim mereu sufletul și de lecturi mai dificile, mai dure, aproape insuportabile” de Liviu Antonesei, “Puteți pur și simplu să întoarceți foaia” de Luminița Corneanu, Citesc, din fericire, din obligație. Dar cât de mult îmi place această obligație! Nu aș da-o pe toată libertatea din lume.” de Bogdan Crețu, “Pentru tihnă. Poezie” de Xenia Karo, “Cronica literară”: “După implozie, hiperfractalul” de Ion Buzera ș.a.

“Fluctuațiile pieței editoriale dezvăluie, dincolo de abundența titlurilor, un soi de alexandrinism, de oboseală imaginativă, prin practicarea prețiozităților fade și a mediocrității inflaționiste, chiar în domenii presupuse a hrăni elevația. Desigur, au existat dintotdeauna, în sfera, să zicem, a istoriografiei ori a antropologiei, studii anoste, lipsite de stil, înecate în mâlul demonstrațiilor specioase, sau lucrări de popularizare/ vulgarizare mizând pe apetitul pentru senzațional al unui public inocent supus asaltului tabloidizării. Se pare, însă, că un principiu foarte activ astăzi, al succesului imediat, organizează și controlează destinul cel puțin ciudat al unor cărți de felul celor semnate de Phil Mason. Cum George Washington a jecmănit națiunea, Hemoroizii lui Napoleon, Testiculele Ioanei d’Arc pun în pagină anecdote umoristice, supralicitează incidente minore din mica istorie cu prezumtive consecințe grave, acreditează ipoteze privitoare la maladii ce ar fi afectat o serie de personalități influențându-le acțiunile. Iată, un titlu atât de extravagant polemic precum Les Testicules de Jeanne d’Arc explică eroismul printr-o patologie rară (v. Robert Greenblatt: „sindromul feminizării testiculare”).

Dacă scrierile lui Phil Mason stârnesc, în cel mai bun caz, amuzamentul, recenta carte aparținând sociologului Jean-Claude Kaufmann, Le sac. Un petit monde d’amour (Ed. JCLattès, 2011), în ciuda fluenței speculative, cade, iremediabil, în banalitate. Specialist în problematica identității și a vieții cotidiene, J-C Kaufmann pornește în investigarea „secretelor poșetei” de la aserțiunea, nu chiar măgulitoare pentru sexul frumos, potrivit căreia „le sac est à la femme ce que la coquille est à l’escargot”. „Cochilia melcului” ascunde, dar aceasta nu este o descoperire de ultimă oră, „fragmente de existență”, vibrația vieții semnalizate de obiecte dintre cele mai diverse: agende, chei, ochelari, monede, șervețele de hârtie, pastile de aspirină, bomboane de mentă etc. Arheologul poșetei (pe urmele lui Kelley Styring) reconstituie un univers simbolic, constatând, în zilele noastre, stereotipizarea, prin branșarea la urbanitate (permis de conducere, cărți de credit, celular) și, în cazul bărbaților, impersonalizarea conținutului.

Ca „trofeu identitar”, cercetarea indiscretă a poșetei (geantă, sacoșă, pungă, tașcă) stimulează imaginația, oferă (ca, de altfel, în proza fără personaje a lui Macedonski) date revelatoare despre proprietarul ei. Ceea ce îi scapă autorului francez este o posibilă relație interactivă, a cărei sugestie o găsim, spre pildă, într-o poveste despre fericire a lui Andrei Codrescu, numită „Parfum”: „Apoi eu cad pe sacoșa ei, deșirând-o în graba mea de a găsi obiectele rituale ale vieții (s.n.) sale. Oglinda, ah! Mânjită de resturi de cocaină, cristalele minuscule reflectă lăcomia de pe chipul meu. Un ruj negru fără capac se uită la mine cu sugestia lui implicită de ulei și blană închisă la culoare… Îmi colorez buzele cu el, aproape mușcându-l, apoi de-a dreptul mușcând din el din ce în ce mai adânc… Fundul cutiei de unde mi s-a strecurat în gură era făcut din aur cu încrustații. Aztecii cei goi i-au învins pe conchistadori la Uxmal. Cerul brăzdat cu aur de deasupra bătăliei era un model repetat de agrafe pe jumătate deschise, milioane de folii de aur căzând peste luptători într-o rețea abia perceptibilă, un logos ce se făcea nevăzut încetul cu încetul…” (trad. Rodica Grigore). Abia atunci, prin asumarea unui anumit echivoc, prin captarea logosului inefabil, nu te mai poți îndoi că „mon sac, c’est moi”.

Altfel, demersuri asemeni celor amintite în însemnările de mai sus rămân în zone apropiate manifestelor avangardiste: „Démystifions l’Histoire!” („Precaritatea secretelor” de Constantin M. Popa).

Pagina web la care puteți afla mai multe informații: www.revista-mozaicul.ro

Număr de vizualizări :927


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro