Omagiu adus Prof. dr. Nadia Anghelescu, fondatoarea şcolii de arabistică din România

aug. 28th, 2011 | By | Category: Eveniment

La Editura Universităţii din Bucureşti a apărut volumul omagial dedicat Prof. dr. Nadia Anghelescu, la împlinirea vârstei de şaptezeci de ani, cu titlul „A Festschrift for Nadia Anghelescu”. Volumul este editat de universitarii Andrei A. Avram, Anca Focşeneanu şi George Grigore, discipoli ai săi, de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Secţia de Arabă. Nadia Anghelescu, prin publicaţiile şi cursurile sale, a promovat şi modelat  studiile dedicate spaţiului arab în Universitatea din Bucureşti timp de aproape o jumătate de secol, la nivel de licenţă, masterat şi doctorat.

Volumul cuprinde studii lingvistice şi culturale consacrate cu precădere spaţiului arab, dar şi altor spaţii, semnate de reputaţi specialişti din România şi din străinătate: Andrei Avram, Andrei A. Avram, Larisa Avram, Ramzi Baalbaki, Luminiţa Bălan, Michael G. Carter, Cristina Ciovarnache, Alexandra Cornilescu, Alexandra Cuniţă, Georges Dorlian, Ioana Feodorov, Daniela Rodica Firănescu, Anca Focşeneanu, Jean Fontaine, George Grigore, Jean-Patrick Guillaume, Hilary Kilpatrick, Pierre Larcher, Aryeh Levin, Adrian Măcelaru, Gunvor Mejdell, Giuliano Mion, Georgiana Nicoarea, Tsvetomira Pashova, Yordan Peev, Ovidiu Pietrăreanu, Sabina Popârlan, Ruxandra-Oana Raianu, Andre Roman, Gheorghe Sarău, Gregor Schoeler, Laura Sitaru, Catherine Taine-Cheikh, Grete Tartler, Irina Vainovski-Mihai, Kees Versteegh, Florentina Vişan, Lucia Wald, Andrzej Zaborski.

Număr de vizualizări :1371


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro