ICR Stockholm, prezent la festivalul de artele spectacolului Stockholm Fringe Fest

aug. 10th, 2011 | By | Category: Eveniment

ICR Stockholm este prezent în această lună la Stockholm Fringe Fest (Stoff), un festival internaţional dedicat artelor spectacolului în cele mai inedite manifestări. În perioada 24-27 august 2011, dar şi în săptămâna de dinainte, cunoscută drept „Pre-Stoff”, oraşul va fi gazda a 264 artişti din 41 de ţări ce vor prezenta 80 de spectacole de teatru, dans, instalaţii, lucrări video, operă, film experimental, circ, performance şi spectacole de stradă.

Sâmbătă, 20 august 2011, Institutul Cultural Român de la Stockholm prezintă la sediul său situat în Oraşul Vechi premiera internațională a spectacolului „I Am Myself”, realizat de Catrinel Catană și Cosmin Manolescu. Spectacolul este un maraton de 12 ore (în intervalul orar 12.00 şi 24.00), adaptat special pentru spaţiul institutului. Premiera a avut loc în luna iulie 2011, la București, într-o cameră a Hotelului InterContinental.

„I Am Myself” este un spectacol-instalație despre limite, ce pune în discuție individul și societatea, relațiile inter-umane și problemele vieții contemporane – identitatea culturală, memoria, limita între realitate și ficțiune, alienarea individului și dependențele omului contemporan.

„I Am Myself” este o co-producție a Fundației Gabriela Tudor/ Compania Paradis Serial și a Centrului Național al Dansului București, în colaborare cu ICR Stockholm. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Cullberg Ballet (Stockholm) și al Asociației 4Culture (București) în cadrul Wild Cards – Jardin d’Europe.

Un alt spectacol cu componentă românească din cadrul festivalului Stoff este „Connection Failed”, o producţie a companiei réaltympanica, din care fac parte Ioana Păun, Renate Gaspar şi Robert Redmer. „Connection Failed” se desfăşoară în zilele de 25, 26 şi 27 august 2011 într-una dintre puţinele spălătorii publice din Stockholm, Elittvätten. Spectacolul vorbeşte despre emigrare, adaptare şi fricţiune socială. Personajele sunt trei emigranţi din Londra (o româncă, un german şi o portugheză), iar publicul are căşti prin care aude un soundtrack perfect sincronizat cu acţiunea live din spălătorie. Spectacolul “Connection Failed” este prezentat în cadrul festivalului cu sprijinul ICR Stockholm şi British Council.

Număr de vizualizări :914


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro