Atmosferă de basm în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

aug. 19th, 2011 | By | Category: Postcard

Ioana Luca, muzeograf la Muzeul Civilizaţiei Tradiţionale ASTRA din Sibiu, a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un text despre Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare şi despre Târgul Creatorilor Populari din România, desfăşurate de curând la Sibiu. Redăm integral textul domniei sale.

„Între 12 şi 14 august 2011, oamenii şi natura şi-au dat mâna pentru a oferi tuturor trei zile de vis. Târgul Creatorilor Populari din România, aflat la a 28-a ediţie, şi Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare, ediţia a 9-a, au readus la viaţă, în mijlocul naturii exuberante din Muzeul din Dumbrava, toate gospodăriile străvechi. Obiecte meşteşugite de mâinile artiştilor populari din toate domeniile de creaţie, demonstraţii practice, spectacole folclorice au adus în muzeu 8.931 de vizitatori.

Peste 140 de meşteri populari, mulţi dintre ei însoţiţi de ucenicii lor, şi-au expus, spre vânzare, produse ţesute, obiecte din lemn, instrumente muzicale, icoane, ceramică, podoabe, măşti, jucării ecologice, turtă dulce ş.a.

Au fost şi creatori populari noi, care, aflaţi pentru prima dată la târgul din Sibiu, au rămas impresionaţi de atmosferă, de public, de interesul vizitatorilor, de buna organizare: ”Mă bucur foarte mult şi sunt încântată că este un loc unde noi, meşterii populari, suntem apreciaţi cu adevărat şi putem să fim mândri de ceea ce facem şi reprezentăm.” (Ida Pazman, Oradea)

Ioana Luca, muzeograf la Muzeul Civilizaţiei Tradiţionale ASTRA

Număr de vizualizări :987


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro