Artistul de benzi desenate Puiu Manu expune la SAINT INK
aug. 22nd, 2011 | By admin | Category: EvenimentÎn perioada 25 august-12 septembrie 2011, la Galeria SAINT INK (str. Doamnei nr. 3, Bucureşti), va putea fi vizitată expoziţia artistului Puiu Manu. Vernisajul expoziţiei, în prezenţa autorului, are loc joi, 25 august 2011, ora 19:00, împreună cu lansarea Revistei COMICS nr. 5. Cu ocazia expoziţiei a fost reeditat într-un tiraj limitat albumul de benzi desenate „Toate pânzele sus„.
Puiu Manu este unul dintre cei mai prolifici şi longevivi autori români de benzi desenate, cu sute de planşe publicate în cei 56 de ani de carieră, în reviste ca Universul Copiilor, Arici Pogonici sau Cutezătorii. Sub peniţa sa au prins viaţă Dim Dunăreanu cât şi personajele din „Toate pânzele sus”. Expoziţia, ce va cuprinde şi planşe originale, este organizată sub egida Muzeului Benzii Desenate în colaborare cu Revista COMICS, care i-a dedicat numărul său pe luna august 2011.
Număr de vizualizări :787